Legături bolnăvicioase
0Dramă, România/Franţa, 2006. Cu: Ioana Barbu, Tudor Chirilă
Povestea de dragoste dintre Kiki şi Alex se naşte într-un bloc din Bucureşti. Aici, Alex închiriază o cameră în apartamentul sufocant al unei bătrâne singure şi greu de suportat, devenind astfel vecina lui Kiki. Fetele ajung nedespărţite, vorbesc vrute şi nevrute, dorm împreună şi au o sursă permanentă de amuzament - pe cicălitoarea şi ipohondra doamnă Beneş.
Relaţia fetelor se dezvoltă rapid, cu toate că personalităţile lor sunt extrem de diferite. Alex este o fire luptătoare, dar care se ascunde în spatele unei atitudini retrase, oarecum timide. Nu vrea să îşi dezamăgească părinţii, aşa că e foarte responsabilă cu viaţa de studentă. Iar Kiki, în spatele unei faţade extravagante, maschează o instabilitate emoţională. Tonul poveştii se modifică radical odată cu apariţia lui Sandu, fratele lui Kiki. Sandu pare acaparat de o gelozie suspectă, care naşte bănuiala unei relaţii incestuoase între cei doi. Alex o convinge pe Kiki să plece din Bucureşti şi să petreacă vacanţa de vară acasă la ea, în satul Pietroşiţa.
Aici, ascunzându-se de privirea părinţilor lui Alex, fetele trăiesc momente intense, dragostea lor atingând punctul culminant. Naturaleţea mediului rural le face să-şi dea frâu liber sentimentelor. Până când, într-o bună zi, Sandu îşi face din nou apariţia... Triunghiul amoros este format din trei tineri actori excepţionali. Maria Popistaşu, laureată cu prestigiosul Premiu Gemini pentru rolul secundar din filmul britanic de televiziune "Sex Traffic" (8 premii Bafta câştigate din 9 nominalizări), este Kiki. Alex este interpretată de Ioana Barbu, proaspăt absolventă a UNATC-ului, aflată la primul său rol într-un lungmetraj.
Tudor Chirilă este ciudatul Sandu, cunoscut mai ales ca lider şi solist la "Vama Veche", dar şi dintr-o serie de spectacole de teatru excepţionale. Pe lângă cei trei protagonişti, din distribuţia filmului mai fac parte alţi actori de renume, precum Cătălina Murgea, Mircea Diaconu, Virginia Mirea şi Tora Vasilescu, cât şi nume celebre din showbizul românesc, cum ar fi Mihaela Rădulescu şi hip-hopperul Puya de la "La Familia".























































