La revedere, Realitatea TV!

Spune că ar putea să stea şi doi ani fără să muncească, dar "îl mănâncă pixul". Îi pare rău că lasă în urmă o emisiune care îi era dragă şi o echipă cu care lucrase foarte bine,

Spune că ar putea să stea şi doi ani fără să muncească, dar "îl mănâncă pixul". Îi pare rău că lasă în urmă o emisiune care îi era dragă şi o echipă cu care lucrase foarte bine, dar se bucură că va avea un serviciu nou, unde poate, din când în când, să mai ridice şi picioarele pe birou.
- De ce a luat conducerea decizia de a te concedia atât de pripit?
- Cumul de factori, nu ştiu nici eu ce să zic, dar, sincer să fiu, nici nu mă mai interesează prea mult în momentul de faţă, pentru că nu sunt un tip care să privesc înapoi cu mânie, sunt un om care se uită înainte în momentul ăsta. Când eram aşa, mai tânăr, când aveam vreo douăzeci şi ceva de ani - acum am 41 - stăteam câte un an să-mi dau seama de ce mi s-a întâmplat. şi deja aş consuma energia în loc să mă ocup de proiectele noi. Am depăşit starea prin urmare nu mai îmi pun atâtea probleme. Sigur, le-am spus că sunt multe inadvertenţe în textul de la "Evenimentul zilei", oricum mai mult sau mai puţin, cu jumătate de gură, în ediţia de a doua zi, "EvZ" recunoaşte că a formulat unele lucruri suficient de neclar cât să se înţeleagă invers ce spuneam acolo. Am avut o discuţie cu reporterul de la "EvZ" de mai bine de jumătate de oră, în care am discutat de la faptul că aveam oferte, şi i-am explicat că am, că toată lumea are tot timpul, până la părerea mea despre extinderea lui Vântu etc. şi această discuţie de jumătate de oră s-a cantonat în zona asta în marea ei parte. Nimic din asta nu a apărut în ziar, în schimb apare un alt pasaj scos din alt context.
- Ce fricţiuni au mai existat înainte între tine şi conducere?
- Asta e problema. Nu a fost nimic înainte. Sunt un om care are 15 ani de experienţă în presă, care a fost şi redactor-şef, a lucrat şi la cotidian, şi la săptămânal, şi la agenţie, şi are şi vreo zece ani de radio şi vreo opt de televiziune şi când am de spus nişte lucruri ştiu exact când şi unde să le spun, ştiu să le argumentez şi le spun de regulă numai celor responsabili de acele lucruri, pentru că numai ei le pot corecta. Prin urmare, nu sunt un tip care fac bisericuţe, nu scot lenjeria de pat să o arunc pe stradă, aşă că, neîntâmplându-se aceste lucruri, chiar nu vreau nici eu să mă mai întreb de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat.
- Ce laşi în urmă?
- Eram foarte ataşat de "Realitatea Zilei", un format pus la o oră imposibilă de altfel, la concurenţă cu trei jurnale. El e un fel de talk-show, dar unul foarte alert, pentru că gestionează evenimente aflate în derulare la ora aceea, trebuia făcut alert, cu toate opiniile posibile luate de la cei care au creat evenimentul până la cei prejudiciaţi de evenimente etc. Era un talk-show greu de făcut. Îmi pare rău după acel format, care, deşi a fost la o oră foarte nepotrivită, regret, pentru că era în creştere, şi sunt convins că ar fi continuat în toamnă creşterea asta. Mă simţeam foarte bine, era o emisinue foarte vizitată şi nu eram deloc refuzaţi de politicieni, deşi, la ora aceea, erau în plin exerciţiu, nu prea era o oră la care să se termine activitatea uni politician. Prin urmare, de-asta sufăr, dar nu e o suferinţă foarte puternică. Pe de altă parte, să ştii că îmi pare bine. Eram atât de obosit!!! Este o mare diferenţă între a lucra cu mânecile suflecate la un ziar 12 ore şi a lucra tot atâtea ore la o televiziune unde te şi vede publicul, trebuie să te şi bărbiereşti, trebuie să nu fii nervos, să-ţi controlezi toate gesturile. În noua poziţie pot să mă duc la serviciu şi mai puţin bărbierit, pot să îmi permit şi o grimasă pe care la televiziune nu pot să mi-o permit, la un moment dat pot să pun şi picioarele pe birou şi mâinile la ceafă şi să mă relaxez. Altminteri, sunt foarte obişnuit, am fost redactor-şef adjunct la "Curentul", am lucrat la agenţie de ştiri, am fost redactor-şef de săptămânal, ştiu ce înseamnă presa scrisă. Acum pot să spun că mă mănâncă pixul. Oricum, e o perioadă bună pentru a fi jurnalist de presă scrisă. Se întâmplă foarte multe lucruri. Politicienii nu au vacanţă.
- Ce era cel mai greu la ce făceai?
- Păi, prezentam şi două jurnale. Am mai spus şi altă dată. A schimba forma de concentrare de jurnal, unde trebuie atenţie distributivă, către forma de concentrare de talk-show, unde trebuie să ai un background solid, o documentare foarte bună, şi să fii cu o replică foarte corectă, este o mare diferenţă. Treaba asta trebuia să o fac în zece minute. Exact cu o oră şi ceva înainte de emisiune, când se întâmplă şi momentele critice în construcţia unei emisiuni, exact atunci eram în jurnal, prin urmare făceam pregătirile înainte să intru în jurnal. Era o schimbare foarte complicată, îi invit pe amatori să încerce să vadă cum e.
- Pe cine vezi în locul tău?
- Eu am o vorbă. Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit. Cu alte cuvinte, dacă vizităm aleile de la Belu, o să constatăm că există acolo foarte multe personalităţi care nu mai sunt, şi fără de care România nu a murit. La urma urmei, chiar şi cineva care o să înceapă să facă prima oară chestia asta şi n-a mai făcut-o după un rodaj, o să se obişnuiască cu postura respectivă şi, eventual, şi invitaţii după un an-doi îi vor răspunde la telefon.
- De ce nu altă televiziune?
- Nu. Sunt foarte obosit şi vreau să îmi iau un răgaz. Nu exclud colaborări viitoare, pentru că rămâne o pasiune, cum prima dragoste e presa scrisă, însă puşi unii peste alţii, anii de presă scrisă au fost mai consistenţi decât cei din televiziuni. Cred că vara e un sfetnic foarte bun. Trebuie să văd ce am de făcut de aici încolo.
- Familia ta ce zice?
- Familia mea a trăit ziua asta aşa… nu le venea să creadă. Asta înseamnă soţia mea, fiindcă fetiţa noastră de şapte ani nu percepe încă la adevărata valoare aceste lucruri, ea e şi la grădiniţă - mi-a intrat la şcoala germană a opta, ceea ce mă bucură foarte mult, pentru că astea sunt lucruri de moral care te susţin foarte mult -, dar Cristina, soţia mea, care e foarte cerebrală, a rămas mască. Plus telefoanele de la prieteni, de la colegi, care nu înţelegeau ce s-a întâmplat în prima fază. Sincer să fiu, repet, nici eu nu am înţeles foarte bine cum e posibil. Nici nu mai am puterea să mă supăr. Nu sunt foarte lovit de această poveste, pentru că numai un nebun s-ar fi putut gândi că, după 15 ani de experienţă în presă şi după un anumit standard în care mi-am făcut meseria, nu îmi voi găsi un loc pe măsură. Am acceptat noul contract în momentul în care n-a mai existat incompatibilitatea cu ceea ce făceam la Realitatea.
- Cât câştiga Răzvan Dumitrescu?
- Dacă e vorba de leafă, n-am fost un om cu o leafă foarte mare, dar dacă e vorba de firmele mele, merg foarte bine. Aş putea spune că, dacă sunt un om chibzuit şi dacă acum aş vrea doi ani de zile să nu lucrez, mi-aş permite un trai occidental doi ani de zile fără probleme, stând cu mâinile în buzunar. "Realitatea Zilei" fusese proiectul meu, am cesionat drepturile de autor către post pe o perioadă nedeterminată, contra unei sume consistente. Mai am alte lucruri pe firmele mele care ţin de media, consultanţă media, analiză de piaţă etc. N-am probleme existenţiale. Pentru că am muncit foarte mult. Eu sunt un om care câştigă foarte bine de vreo şapte ani încoace deja.