Jupânii Poliţiei, cadorisiţi politic

Pe vremuri, poliţistul nu trebuia să aibă mai mult de două clase. Importantă era şcoala vieţii... politice, adică a slugăritului. "Căpitanu' de istorie" Florin Şinca abordează în

Pe vremuri, poliţistul nu trebuia să aibă mai mult de două clase. Importantă era şcoala vieţii... politice, adică a slugăritului.

"Căpitanu' de istorie" Florin Şinca abordează în numărul de astăzi rolul politicii în Poliţie, de-a lungul vremii. Un subiect mereu de actualitate! Aflăm că şi la sfârşitul secolului al XIX-lea slujitorii de bază, propagandiştii, alegătorii fideli şi chiar bătăuşii unui partid erau de cele mai multe ori răsplătiţi atunci când se ajungea la putere cu un ,,ciolan'', măcar un ,,os'' ori un ,,mezelic'', constând, de obicei, într-o slujbă de poliţai, vătaf, lampagiu, controlor de piaţă, practicant la judecătorii, copist ş.a.

Sfârşitul secolului al XIX-lea este perioada în care prefecţii Poliţiei Capitalei erau în covârşitoare parte oameni politici, unii chiar de primă mână. Aşa se face că ,,rotativa partidelor politice'' aducea pe cale de consecinţă şi schimbarea arbitrară a prefectului de Poliţie. Dacă vom socoti numai prefecţii Poliţiei Capitalei din intervalul 1859-1907, vom constata că avem nu mai puţin de 35! Un număr de şase vor îndeplini funcţia de două ori, iar un altul - şi l-am numit aici pe ,,kneazul'' Dimitrie P. Moruzi, care era indispensabil potlogăriilor şi celor care le orchestrau - de trei ori. Pe ansamblu, nu mai puţin de 43 de schimbări în doar 48 de ani. Asta înseamnă anul şi prefectul!

Prefecţii de serviciu

Generalul Nicolae Haralambie, cunoscut pentru rolul său în detronarea lui Cuza, a fost prefect doar 11 zile. În epocă nu părea a fi nefiresc, din moment ce, de exemplu, conservatorul Lascăr Catargiu, preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de interne între 1871-1876, a schimbat nu mai puţin de patru prefecţi de Poliţie ai Bucureştiului: Vasile Hiotu (mazilit chiar a doua zi după formarea guvernului), Constantin Blaremberg, Ion Herişescu (pentru doar 22 de zile!) şi Ion Văcărescu. Marele om de stat Ion C. Brătianu, în lunga guvernare 1876-1881, când este pentru unele perioade şi ministru de interne, îl moşteneşte de la predecesorul său pe prefectul Emanoil Protopopescu-Pache, pe care-l mai ţine patru luni, până la 5 noiembrie 1876. Îi urmează în scaun Procopie Dumitrescu (câteva luni), credinciosul Constantin Ciocârlan (aproape trei luni), generalul Radu Mihail (aproape doi ani), controversatul Alexandru Candiano-Popescu (aproape patru luni) şi din nou Radu Mihail. Dimitrie I. Dobrescu este cel care conduce exact în perioada guvernării conservatoare (prim-ministru Petre P. Carp, ministru de interne Constantin Olănescu). Radu Mihail rămâne prefect şi sub scurtul mandat al lui Dumitru C. Brătianu (ministru de interne era Eugeniu Stătescu) şi continuă sub al lui Ion C. Brătianu, până în 25 martie 1885, când e numit jupânul Dimitrie Moruzi. "Kneazul" e mai-marele Poliţiei trei ani sub liberali, fiind schimbat de premierul şi ministrul de interne conservator Theodor Rosetti, numit iarăşi de ,,nababul'' George Gr. Cantacuzino (pentru alţi doi ani) şi fiind prefect pentru ultima oară, sub ambele partide, aşa, ca să nu se supere nici unul, nici altul. Curat caragialesc, coane Fănică! Stai şi te întrebi: era o aşa penurie de ,,catindaţi'', sau era prefectul indispensabil maşinaţiunilor de culise?

Jupânul poliţian

Oraşele importante ale ţării aveau ,,poliţaiul oraşului'', care mai apare menţionat în documente ,,poliţian'' (Almanahul Român, 1866). Iată-i pe câţiva de atunci: N. Sărăţeanu (Buzău), I. Sorbul (Roman), I. Deivos (Olteniţa), N. Deşliu (Craiova). Lupu C. Kostaki, împuternicit al MI în vremea ocupaţiei germane, cu o comportare condamnabilă, a fost poliţai al oraşului Bârlad, între 8 mai 1877 şi 9 martie 1978. Născut la 9 aprilie 1851, era absolvent de Drept la Zürich, debutul în funcţiile publice fiind făcut în 20 mai 1876, când e numit subprefect al judeţului Tutova. Director general al penitenciarelor (1887-1888), la 23 martie 1888 ajunge secretar general al Ministerului de Interne, iar un an mai târziu e prefect al judeţului Prahova. Din 1911 este numit membru al Consiliului Administrativ Permanent al Ministerului de Interne.

Amestecul administraţiei în politică este o calamitate. Nu facem nici poliţie cumsecade, nici poliţie bună, stricăm toate moravurile!
Vasile Lascăr, liberal, ministru de interne, 1903