Jumatate dintre cetatenii UE considera ca America este un pericol la adresa pacii mondiale | adevarul.ro

Jumatate dintre cetatenii UE considera ca America este un pericol la adresa pacii mondiale

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Jumatate dintre cetatenii Uniunii Europene considera ca Statele Unite sunt mai degraba o amenintare la adresa pacii mondiale decat o forta a binelui care promoveaza pacea pe Glob, conform unui sondaj

Jumatate dintre cetatenii Uniunii Europene considera ca Statele Unite sunt mai degraba o amenintare la adresa pacii mondiale decat o forta a binelui care promoveaza pacea pe Glob, conform unui sondaj efectuat de Comisia Europena pe un esantion de 16.000 de cetateni ai celor 15 state membre. Majoritatea celor chestionati cred ca, in ceea ce priveste promovarea pacii, lupta impotriva saraciei si protejarea mediului, America face mai mult rau decat bine prin actiunile sale. Potrivit sondajului, efectuat de executivul european in perioada octombrie-noiembrie 2002, 46 la suta dintre repondenti sunt de parere ca, in domeniul promovarii pacii, SUA nu pot fi considerate o forta a binelui, in timp ce numai 32 la suta sunt convinsi de acest lucru. In privinta protectiei mediului inconjurator, rolul Americii este perceput negativ de o si mai mare proportie din cetatenii UE. 57 la suta dintre ei cred ca politica americana in acest domeniu dauneaza mediului si suspecteaza ca lobby-ul industriei petroliere americane are o influenta extrem de mare asupra Casei Albe. Dupa respingerea de catre Washington a protocolului international de la Kyoto, care viza limitarea emisiilor industriale de gaze cu efect de sera, numai 16 dintre cetatenii UE mai considera ca America are un aport benefic in ecologia Terrei. Nici in privinta actiunilor umanitare, Washingtonul nu a facut o impresia buna in ochii europenilor - 49 la suta dintre ei percep eforturile americane ca insuficiente, in timp ce numai 20 la suta cred ca SUA combat eficient saracia din zonele defavorizate ale lumii. Singurul domeniu in care politicienii de la Washingon se bucura de sprijinul europenilor de rand este lupta impotriva terorismului: 54 la suta dintre repondenti cred ca in aceasta privinta SUA au o contributie benefica pentru intreaga planeta.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite