Judeţ cu jujdeţ: Profesorii băcăuani se pregătesc de grevă, nemulţumiţi că nu şi-au primit al 13-lea salariu
0Marea la Vama Veche este roşie de două zile. Cornel Penescu, finanţatorul FC Argeş, s-a prezentat ieri la DNA, alături de primarul Craiovei, Antonie Solomon. Zilele Botoşanilor vor fi organizate cu banii donaţi de o fundaţie din Statele Unite. Profesorii băcăuani se pregătesc de grevă, nemulţumiţi că nu şi-au primit al 13-lea salariu. Un electrician din Gorj a învins singur statul în instanţă, câştigând titlul de luptător
ALBA. Aspecte inedite din viaţa fratelui Elenei Ceauşescu, în cartea unui nomenclaturist. În „Amintirile unui comunist român", Nicolae Bucur (78 de ani) povesteşte despre întâlnirile lui cu Gheorghe Petrescu, fratele Elenei.
ARAD. Foştii angajaţi ai Întreprinderii de Mobilă apelează la CEDO pentru a-şi recupera salariile restante. Cei 600 de arădeni au de primit peste 1,7 milioane de lei de la fabrica aflată în faliment.
ARGEŞ. Cornel Penescu, finanţatorul FC Argeş, eliberat în urmă cu o lună din închisoare, s-a prezentat ieri la DNA, fiind acuzat că ar fi dat mită pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie a hipermarketului PIC Craiova.
BACĂU. Profesorii sunt la un pas de grevă. Ei sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit al 13-lea salariu, în condiţiile în care în alte judeţe edilii locali au găsit fonduri pentru plata restanţelor. Media primei anuale este de 1.000 de lei.
BIHOR. Tehnicianul orădean Iosif Pop a făcut primele proteze pentru victimele cutremurului din Haiti. Primii pacienţi au fost un băieţel și o fetiţă în vârstă de 12 ani.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Fermierii susţin că puţini miei vor lua suficient în greutate pentru a putea fi vânduţi. Ei spun că principalele cauze sunt sărbătorirea Paştelui cu două-trei săptămâni mai devreme decât în alţi ani, precum şi faptul că oile au rămas gestante mai târziu din cauza frigului. Crescătorii cred că vor vinde mieii abia la toamnă, în Grecia sau în Italia.
BOTOŞANI. Zilele Botoşanilor, organizate cu banii americanilor. Şefii oraşului susţin că o fundaţie din Statele Unite s-a oferit să susţină financiar cheltuielile legate de evenimentul care va avea loc între 23 şi 25 aprilie.
BRAŞOV. Berzele „au stins lumina" în cinci localităţi. Furnizarea energiei electrice a fost întreruptă pentru montarea a şapte suporturi pentru cuiburile de berze.
BRĂILA. Centrala care-i scapă pe nemţi de gazele ruseşti. Doi brăileni au inventat o centrală ecologică, pe bază de rumeguş, care încălzeşte locuinţa cu 1.200 de lei pe an. Omologată în 2007, aceasta se bucură de succes la germanii din landul Bavaria.
BUZĂU. Cartier transformat în ghenă. Din cauza restanţelor la plata gunoiului menajer, peste 7.000 de locatari din municipiul Buzău se luptă de aproape două luni cu mormanele care zac pe trotuarele din jurul blocurilor.
CARAŞ-SEVERIN. Rudele ortacilor morţi în accidentul de la Mina Anina din anul 2006 sunt nemulţumite de sentinţa instanţei cărăşene, care a hotărât să despăgubească opt persoane cu 530.000 de euro. Ei ceruseră 6 milioane de euro.
CĂLĂRAŞI. Voucherele din programul Rabla au fost epuizate. Singura societate din judeţ acreditată în derularea programului a eliberat deja 300 de astfel de tichete valorice pentru achiziţionarea unui autoturism nou.
CLUJ. Parcul Industrial Tetarom 1 din Cluj va atrage în acest an investiţii estimate la aproape 30 de milioane de euro, care vor crea peste 1.100 de locuri de muncă. Printre investitori se numără Energobit, Cord Blood Center şi Agressione Expres.
CONSTANŢA. Marea este roşie la Vama Veche, spre surprinderea localnicilor. Specialiştii explică: solul, de argilă roşie, s-a erodat din cauza valurilor generând un fenomen spectaculos.
COVASNA. Tunul lui Gabor Aron, vechi de peste 160 de ani, va fi adus vineri la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe. Piesa datează de pe vremea Revoluţiei Paşoptiste şi are 370 de kilograme.
DÂMBOVIŢA. Medicii de la Spitalul Judeţean Târgovişte au primit de la Ministerul Sănătăţii 50 de pagere. Cadrele medicale vor fi anunţate de dispeceratul spitalului atunci când au o urgenţă.
DOLJ. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, este anchetat de DNA Piteşti. Procurorii au percheziţionat casa edilului din comuna Leamna şi apartamentul său din Craiova. Primarul Craiovei a spus că nu ştie ce acuzaţii i se aduc.
GALAŢI. 23 de persoane, rude şi prieteni, purtând tricouri cu fotografia Fănicăi Costea, care a murit la scurt timp după ce a născut un băieţel sănătos, au scandat în biroul directorului spitalului „Vrem adevărul !".
GIURGIU. Trei bulgari au fost reţinuţi în Gara Giurgiu, acuzaţi de fals. Aceştia ar fi retras 100.000 de lei la bancomate din Bulgaria după ce au montat echipamente de copiere a cardurilor la ATM-uri din Bucureşti.
GORJ. Un electrician a învins statul în instanţă, câştigând titlul de luptător anticomunist. Constantin Ţăpuş (52 de ani) s-a judecat nouă ani fără avocat cu statul român pentru a dobândi acest titlu.
HARGHITA. Managerii spitalelor din Harghita susţin reducerea numărului de directori propusă de Ministerul Sănătăţii. Directorul Demeter Ferenc, care conduce Urgenţele, spune că măsura ar duce la scăderea cheltuielilor.
HUNEDOARA. Apărătorii celor trei foşti şefi ai minei Petrila, Aurelian Necula, Gheorghe Roşu şi Dan Ungur, acuzaţi de moartea a 11 mineri şi de rănirea altor 15, au cerut schimbarea judecătorului. Aceştia spun că magistratul „are un interes, exclus material, de a da soluţia într-un anume fel" în acest proces.
IALOMIŢA. Primarii din mediul rural sunt obligaţi de prefectură să cedeze loturi de minim 500 de metri pătraţi pentru construcţia de locuinţe destinate medicilor şi profesorilor. Casele vor avea două sau trei camere şi vor fi închiriate de specialişti pe durata contractului de muncă.
IAŞI. Şefii Consiliului Judeţean organizează o selecţie de oferte pentru asigurarea serviciilor de curăţenie în instituţie, pentru care au alocat 180.000 de lei. Pentru holuri şi cabinete, îngrijirea lunară va „curăţa" bugetul de 15.000 de lei.
ILFOV. Aproape 30 de comercianţi de fructe şi legume au fost amendaţi în Piaţa de Gros Berceni, ieri, de comisarii de la Protecţia Consumatorului Bucureşti - Ilfov. Produsele acestora au fost confiscate pentru că nu aveau acte de provenienţă.
MARAMUREŞ. Autorităţile au cheltuit, în ultimii doi ani, aproape 10 milioane de euro pentru „securizarea" judeţului în caz de inundaţii. Cei mai mulţi bani au intrat în zonele Valea Vaserului şi Valea Izei, unde nu au existat diguri.
MEHEDINŢI. Sute de bătrâni îşi pierd pensia din cauza datoriilor. Celor 800 de vârstnici care au făcut credite de 150.000 de lei la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Drobeta-Turnu Severin li se opreşte o mare parte din venitul lunar.
MUREŞ. Detector pentru bolile de plămâni, unic în ţară. Singurul aparat din România care detectează astmul bronşic înainte ca acesta să se manifeste funcţionează, de ieri, la Clinica de Medicina Muncii din cadrul Spitalului Judeţean Mureş. Aparatul a costat 100.000 de lei şi a fost adus din Ungaria. Medicii au urmat cursuri de specialitate pentru a învăţa să-l folosească.
NEAMŢ. Piele mai fină la minus 140 de grade Celsius. La Piatra Neamţ a fost deschisă singura criosaună din ţară. Tratamentul combate îmbătrânirea pielii, bolile de ficat şi cele ale sistemului circulator.
OLT. Zeci de oameni din comuna Gârcov stau de două nopţi cu ochii pe apele Dunării. În timp ce ei cară, de 48 de ore, saci cu nisip pe care îi pun în jurul caselor, autorităţile locale spun că nu sunt bani pentru construcţia unui dig.
PRAHOVA. Câinii salvatori sunt instruiţi de francezi. Cele mai bune echipe canine ale Centrului Montan al Jandarmeriei au adus la Sinaia nouă dintre câinii de top antrenaţi pentru salvarea victimelor surprinse de avalanşe, pentru a fi specializaţi de jandarmii francezi.
SATU MARE. Primarul oraşului Satu Mare, vedetă pe podium. Edilul Iuliu Ilyes a prezentat haine, ieri, alături de soţia sa la o paradă de modă.
SĂLAJ. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă în această perioadă 20 de joburi pentru medicii care vor să lucreze în Marea Britanie. Durata programului de muncă este de 40 de ore pe săptămână, iar salariul ajunge la 70.000 de lire pe an.
SIBIU. Primele utilaje pentru centura ocolitoare. Conducerea societăţii care a câştigat licitaţia pentru construirea unui tronson al şoselei ocolitoare a Sibiului susţine că şantierul va fi amenajat complet în următoarele 10 zile.
SUCEAVA. Cantină şcolară dotată cu o maşină de curăţat cartofi de 8.300 de euro. Achiziţia aparatului a fost aprobată în şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean, deşi unii aleşi au susţinut că aparatul nu poate costa mai mult de 3.000 de euro.
TELEORMAN. Dunărea a depăşit cu aproape un metru cota de atenţie în zona Zimnicea. Localnicii se tem ca apa să nu le ia casele şi-şi păzesc agoniseala zi şi noapte.
TIMIŞ. Horia Colibăşanu a anunţat ieri că pleacă din nou pe vârful himalaian Annapurna, înalt de 8.091 de metri. Alpinistul timişorean a mai avut o tentativă de a cuceri vârful în 2007, când prietenul său Inaki Ochoa de Olza, din Spania, şi-a pierdut viaţa.
TULCEA. Au uitat pomul în mijlocul trotuarului. Angajaţii Primăriei Tulcea au turnat asfalt în jurul unui copac aflat în mijlocul zonei pietonale din centrul municipiului în timp ce amenajau nişte locuri de parcare.
VASLUI. Peste 70.000 de vasluieni au rămas, ieri, fără apă la robinet din cauza unei avarii. Oamenii au făcut coadă la fântânile şi cişmelele de la marginea oraşului fiindcă reparaţiile au durat întreaga zi.
VÂLCEA. Renovarea Colegiului „Alexandru Lahovari", ratată din vina funcţionarilor. O finanţare de patru milioane de euro a fost amânată din cauza unei erori comise de angajaţii Primăriei Râmnicu Vâlcea în documentaţia de reabilitare.
VRANCEA. 15 cutremure cu magnitudine mică, între două şi patru grade pe scara Richter, au avut loc în ultimele două săptămâni în judeţ. Specialiştii spun că acest lucru nu reprezintă un motiv de îngrijorare, fiind un semn că sistemul se descarcă şi că nu va avea loc un seism puternic.























































