Judeţ cu judeţ:Trei şcoli din Vrancea, care au fost renovate cu două milioane de lei, vor fi închise
0Cele cinci creşe administrate de Primăria Bacău au fost luate cu asalt de părinţii care vor să fie siguri că au unde să-şi ducă micuţii la toamnă. Soţii Adriana şi Ionuţ Gruia, dispăruţi pe Vârful Ţarcu la 19 decembrie 2009, au fost înmormântaţi ieri. Autobuzele Regiei Autonome de Transport Bucureşti nu vor mai circula în judeţul Ilfov începând de astăzi.
ALBA. Un medic veterinar din Cugir a fost condamnat de Tribunalul Alba la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru corupţie. Romeo Aurelian Zaharia a primit 3.000 de lei pentru a aviza carnea animalelor sacrificate de un crescător.
ARAD. Plângere împotriva primarului. Membrii organizaţiei Mişcarea Arădeană au depus, ieri, o plângere împotriva deciziei primarului Gheorghe Falcă de a intrezice manifestările publice în centrul oraşului.
ARGEŞ. Dacia-hibrid, creată de studenţi. Câţiva studenţi de la Facultatea Autovehicule Rutiere a Universităţii din Piteşti, au creat prototipul unui vehicul hribid, care ar urma să folosească dublă motorizare: pe benzină şi electrică.
BACĂU. Cele cinci creşe administrate de Primăria Bacău au fost luate cu asalt de părinţii. Până ieri au fost depuse 500 de cereri pentru cele 270 de locuri disponibile.
BIHOR. Minerii de la Băiţa s-au blocat, ieri, în subteran. Ei protestează astfel pentru faptul că nu şi-au primit salariile de mai mult de patru luni. Este a doua oară anul acesta când minerii intră în grevă.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Un asistent de la Serviciul de Medicină Legală al Spitalului Judeţean a avut, în aprilie, un venit net de peste 5.000 de lei, mai mare decât cel al medicului care conduce Unitatea de Primire a Urgenţelor, potrivit site-ului spitalului.
BOTOŞANI. 200 de dascăli „dezertează" de la catedră. Profesorii au cerut pensionarea anticipată sau de drept, îngrijoraţi că după reducerea cu 25% a salariilor nu vor mai avea bani să supravieţuiască de la o lună la alta.
BRAŞOV. SIF Transilvania vrea taximetrie aeriană. Conducerea societăţii se află în discuţii cu o companie de consultanţă pentru realizarea unui plan privind înfiinţarea unei companii de taximetrie aeriană la Ghimbav.
BRĂILA. Stare de alertă pe Dunăre. Specialiştii se aşteaptă ca nivelul fluviului să depăşească cota de pericol în dreptul municipiului Brăila. Autorităţile au luat măsuri pentru întărirea digurilor.
BUZĂU. Civism în uniformă. O amplă campanie de donare de sânge, în care sunt antrenaţi peste 1.000 de pompieri, jandarmi, militari şi poliţişti, a început ieri, la Centrul de Transfuzii din Buzău.
CARAŞ-SEVERIN. Soţii Adriana şi Ionuţ Gruia, dispăruţi pe Vârful Ţarcu la 19 decembrie 2009, au fost înmormântaţi creştineşte, în cimitirul din Borlova, după ce timp de şase luni de zile au fost căutaţi de salvamontişti şi localnici.
CONSTANŢA. Toate cele 49 de zone de îmbăiere de pe litoralul românesc corespund standardelor europene, a anunţat ieri Administraţia Naţională „Apele Române". Instituţia a citat un raport al Comisiei Europene care arată că 8,2% din zone întrunesc condiţii de calitate chiar mai bune decât cerinţele europene obligatorii.
CĂLĂRAŞI. A scris o carte folosindu-şi piciorul. Anca Maria Botoi (27 de ani) este ţintuită într-un scaun cu rotile şi îşi poate mişca doar piciorul stâng, cu care a învăţat să scrie la calculator. Ea a finalizat un volum în care redă povestea ei şi a familiei.
CLUJ. Primarul oraşului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, vrea să impună plafoane maxime pentru preţurile produselor vândute în pieţele administrate de primărie. Economiştii susţin că această intervenţie este contrară legilor economiei de piaţă.
COVASNA. Criza blochează întoarcerea tinerilor la Sfântu Gheorghe. Cele 130 de persoane care şi-au depus dosarele pentru programul prin care primăria le oferă facilităţi pentru a-şi construi locuinţe nu pot prezenta garanţiile de 55% din valoarea caselor.
DOLJ. Maşini de 15.000 de euro distruse de un plop putred. Patru autoturisme au fost grav avariate ieri, la Craiova, după ce un pom îmbătrânit s-a rupt de la mijloc şi s-a prăbuşit peste ele. Maşinile erau parcate în apropierea Fabricii de confecţii.
DÂMBOVIŢA. Turiştii aflaţi în dificultate în zona Padina vor aştepta degeaba salvamontiştii. Ei au rămas fără maşini după înfiinţarea societăţii Carpatmontana Serv SA, care a preluat doar patrimoniul Serviciului Salvamont.
GALAŢI. Un condamnat de la Penitenciarul Galaţi susţine că există înregistrări ale sistemului video de supraveghere care demonstrează că moartea deţinutului Constantin Sandu a fost provocată de gardieni, prin imobilizare cu violenţă.
GIURGIU. Aproape o mie de litri de apă au fost distribuiţi de Serviciul Voluntar de Urgenţă al municipiului Giurgiu în cele 14 puncte de hidratare din oraş. Acestea au fost amenajate în farmacii şi magazine.
GORJ. Cetăţeanul albanez Lleshi Erjon, acuzat împreună cu soţia sa Aurelia Mudăvoiu de trafic de persoane şi proxenetism, a vrut să scape de arestul preventiv motivând că nu a obligat-o decât pe nevastă să se prostitueze. Judecătorii le-au respins celor doi recursurile.
HARGHITA. Recuperarea banilor de la FNI, noua metodă de înşelătorie. În presa locală apare un anunţ prin care un cabinet de avocatură din Braşov aşteaptă clienţi să le rezolve litigiile cu FNI, pentru 470 de lei. Poliţiştii avertizează că este vorba despre o înşelătorie.
HUNEDOARA. Blocaj de cărămizi pe DN 7. Un TIR încărcat cu cărămizi care s-a răsturnat a blocat, ieri, pentru mai bine de cinci ore, circulaţia între Deva şi Timişoara, în localitatea Veţel. Şoferul autotrenului circula cu viteză prea mare.
IALOMIŢA. Sancţionaţi de poliţia concediilor medicale. Doi medici din Urziceni şi doi din Feteşti au fost amendaţi cu câte 5.000 de lei pentru că au dat concedii medicale fără să aibă adeverinţele pacienţilor de la locul de muncă.
IAŞI. Profesoara Elisabeta Mincior, care trebuia să-i supravegheze pe cei doi elevi înecaţi la Eforie Sud în august 2009, va ajunge din nou în faţa anchetatorilor. Cadrul didactic este cercetat pentru ucidere din culpă.
ILFOV. Începând de astăzi, autobuzele Regiei Autonome de Transport Bucureşti nu vor mai circula în judeţul Ilfov, pentru că autorităţile locale nu şi-au plătit obligaţiile către Primăria Capitalei.
MARAMUREŞ. Gratis la ştrand. Lunea şi miercurea, între orele 17.00 şi 19.00, se poate face baie gratis la bazinul descoperit „Gheorghe Demeca" din Baia Mare. Cele două ore de bălăceală sunt oferite în cadrul programului naţional „Mişcare pentru sănătate".
MEHEDINŢI. Chiar dacă pot trece în Serbia folosind cartea de identitate, românii prezintă tot paşaportul, motivând că nu au cei 50 de euro necesari pentru a-şi asigura şederea. În primele zile de la intrarea în vigoare a reglementării, prin vama Porţile de Fier I au trecut doar câteva sute de maşini.
MUREŞ. Începe Mures Xtrem Days, unul dintre cele mai provocatoare concursuri de ATV-uri din ţară. Dedicată atât piloţilor profesionişiti cât şi începătorilor, competiţia se va desfăşura între 17 şi 20 iunie în localitatea Jabeniţa.
NEAMŢ. Localnicii din Piatra Neamţ pasionaţi de proiecţii 7D trebuie să facă naveta la Bacău ca să vadă astfel de filme. Echipamentul de la sala inaugurată acum opt luni în oraş a fost mutat din cauza încasărilor mici.
OLT. Zeci de oameni s-au înghesuit la ghişeele Casei de Pensii ca să se intereseze de pensionarea anticipată, pentru a scăpa de reducerile salariale sau de concedieri. În mai au fost depuse 280 de cereri, de cinci ori mai multe decât în aceeaşi lună din 2009.
PRAHOVA. Cursele de cai de pe hipodromul Ploieşti vor fi reluate. Administraţia Domeniului Public şi Privat a trimis crescătorilor de cai regulamentul de concurs şi aşteaptă de la aceştia observaţii şi propuneri de modificări până mâine.
SATU MARE. Aproape 2.500 de şvabi deportaţi în Rusia au dat statul român în judecată în ultimele patru luni, pentru a obţine daune morale. 500 dintre ei au obţinut despăgubiri între 30.000 şi 50.000 de lei, la prima instanţă.
SĂLAJ. Vladiana Ciocan, o adolescentă de 18 ani din comuna maramureşeană Băiuţ, s-a înecat în Someş, în localitatea Cristolţ, duminică-seara. Trupul ei a fost găsit ieri, la trei kilometri de locul în care dispăruse.
SIBIU. Prefectul Constantin Trihenea a atacat la Tribunal deciziile Consiliilor Locale din Sibiu şi Mediaş de a mări salariile angajaţilor primăriilor în vreme de criză.
SUCEAVA. Zeci de gospodării au fost inundate şi un drum naţional a fost blocat în dreptul localităţii Ciocăneşti, în urma ploii torenţiale din noaptea de duminică spre luni. DN18, care face legătura cu Maramureşul, a fost impracticabil timp de cinci ore din cauza aluviunilor şi a copacilor aduşi de ape. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va evalua pagubele produse.
TELEORMAN. Cinci minori din Turnu Măgurele sunt cercetaţi pentru comiterea mai multor furturi din autoturisme şi sedii de societăţi comerciale. Patru dintre suspecţi au fost reţinuţi ieri.
TIMIŞ. Asociatul baştanului Cârpaci a fost reţinut. Francisc Kelemen, implicat în dosarul în care Ionelaş Cârpaci este acuzat că a vândut ilegal două terenuri ale primăriei, a fost audiat de procurori ieri, la Timişoara.
TULCEA. Un traseu turistic ecvestru a fost inaugurat în zona Parcului Naţional Munţii Măcinului. Pentru 10 lei pe oră, turiştii au la dispoziţie cai, echipamentul necesar şi sunt însoţiţi de un ghid pe tot parcursul excursiei.
VASLUI. Sute de bebeluşi din judeţ au rămas nevaccinaţi. Medicii de familie n-au mai primit de patru luni serurile pentru imunizarea micuţilor împotriva tuberculozei, rubeolei sau a hepatitei.
VÂLCEA. Aproape 1.000 de locuri de parcare din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea vor fi taxate între orele 9.00 şi 18.00, iar contorizarea se va face cu aparate alimentate de la soare.
VRANCEA. Două milioane de lei băgate degeaba în şcoli. Renovarea clădirilor din Dumbrava, Crucea de Sus și Neicu s-a încheiat cu puţin timp înainte ca Inspectoratul Școlar să decidă închiderea lor.