Judeţ cu judeţ:Pârtiile din judeţul Suceava vor fi modernizate cu 5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un italian este principalul suspect al jafului de duminică de la o casă de schimb valutar din Alba Iulia. Toate locurile restaurantelor din Miercurea-Ciuc, Harghita, sunt rezervate pentru petrecerile de Ziua Femeii. Două sute de şomeri din Târgu-Cărbuneşti, Gorj, vor lucra la fabrica de mobilier bisericesc ce va fi deschisă în oraş de Mitropolia Olteniei.

ALBA. Un italian este principalul suspect al jafului care a avut loc duminică la o casă de schimb valutar din Alba Iulia. Bărbatul de 35 de ani a fost prins, ieri, la Abrud şi a fost reţinut pentru 24 de ore.

ARAD. Cea mai mare clădire din Arad va fi inaugurată peste o lună. La mallul Atrium, pentru ridicarea căruia s-au cheltuit 70 de milioane de euro, vor lucra 1.250 de persoane.

ARGEŞ. Pământul a fugit de sub asfalt în Godeni, pe Drumul Naţional 73 C care leagă Câmpulung de Curtea de Argeş. Carosabilul s-a crăpat pe o porţiune de circa 200 de metri, iar poliţiştii recomandă drumul Berevoieşti - Aninoasa - Băjeşti.

BACĂU. Firmele de servicii funerare au clienţi şi pe timp de criză, în ciuda faptului că la pompele funebre nu s-au redus preţurile. În Bacău, cea mai ieftină înmormântare costă 2.000 de lei, iar cea mai scumpă ajunge până la 10.000 de lei.

BIHOR. Numărul angajatorilor din judeţ s-a dublat în prima lună din acest an faţă de sfârşitul lui 2009. Cele 135 de firme deschise pe timp de criză sunt din alimentaţie publică şi diverse servicii, precum turism şi transporturi.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Femeia diagnosticată cu botulism în urmă cu două săptămâni a decedat ieri, la o clinică din Târgu-Mureş. Maria Hurmean (51 de ani),  din Bistriţa-Năsăud, s-a îmbolnăvit de la un castravete murat, şi nu de la o conservă de peşte cum susţinuse familia. Acesta este al doilea deces provocat de botulism, după ce în 2007 a murit un bărbat.

BOTOŞANI. S-a sinucis pentru că nu şi-a găsit un loc de muncă. Benoni Simion (42 de ani) din Botoşani s-a spânzurat, duminică seară, după ce a rămas şomer.

BRAŞOV. Librăria Adevărul, care a fost deschisă ieri în centrul Braşovului, a fost luată cu asalt de cititorii dornici să-şi completeze colecţiile de carte şi de film. Librăria este deschisă zilnic, între orele 9.00 şi 22.00, şi este cea de-a cincea deschisă în ţară, după cele din oraşele Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Craiova.

BRĂILA. Mii de oameni beau apă poluată. Direcţia de Sănătate Publică a anunţat că, potrivit ultimelor analize, 40% din sursele de apă potabilă din mediu rural sunt pline de nitriţi şi de nitraţi.

BUZĂU. Primăria oraşului Buzău a obţinut 16 milioane de euro din fonduri europene pentru un proiect de dezvoltare urbană. Peste un milion de euro va fi folosit pentru reabilitarea centrului istoric.

CARAŞ-SEVERIN. Activitatea de la sediul Super Bingo Metropolis din Reşiţa a fost reluată, ieri dimineaţă, la 36 de ore după jaful în care doi bărbaţi au furat 80.000 de lei. Cele peste 20.000 de bilete ale reşiţenilor au intrat în marea extragere.

CLUJ. Şase dansatori profesionişti ai companiei britanice StopGAP au oferit ieri, la Cluj-Napoca, o demonstraţie de dans integrat, un stil contemporan în care sunt implicate şi persoane cu dizabilităţi. Unul dintre ei stă în scaun cu rotile, iar altul suferă de sindromul Down.

CĂLĂRAŞI. O rampă pentru role şi skateboard, cu o suprafaţă de 2.800 metri pătraţi, va fi amenajată în această primăvară în parcul Dumbrava din Călăraşi. Investiţia depăşeşte 200.000 de lei.

CONSTANŢA. Creşte numărul turiştilor în Portul Constanţa. În acest an vor tranzita portul 45 de nave de pasageri, cu un total de 16.000 de turişti străini, număr cu 10% mai mare faţă de 2009.

COVASNA. Centrul social din Sita Buzăului, care avea în grijă 20 de copii şi 20 de bătrâni, se va închide la 15 martie. Autorităţile locale nu mai pot investi anual 120.000 de lei în centru.

DÂMBOVIŢA. Pâine şi apă minerală pentru sinistraţi. Crucea Roşie Dâmboviţa a trimis produsele celor peste 2.500 de localnici din comuna Pucheni, rămaşi izolaţi după ce alunecările de teren au distrus singurul drum de acces în localitate.

DOLJ. Se tem să mai intre în casele lor. Locuitorii din cartierul craiovean Brestei se plâng că stau de zece zile cu apa în casă fără ca autorităţile să-i ajute. Sistemul de canalizare nu face faţă, iar unele locuinţe se pot prăbuşi oricând.

GALAŢI. Şantierul naval „Damen" din Galaţi va trimite în şomaj tehnic, din iunie, cei 2.000 de angajaţi, care vor primi 75% din salariu. Decizia a fost luată din cauza scăderii comenzilor. În această lună au fost concediate 600 de persoane.

GIURGIU. Un bărbat şi trei minori libanezi au fost prinşi când încercau să intre ilegal în ţară. Ei erau ascunşi sub îmbrăcăminte, într-un microbuz condus de un bulgar. Libanezii voiau să ajungă în Germania şi au plătit şoferului 500 de euro.

GORJ. Mitropolia investeşte în Târgu-Cărbuneşti. Două sute de şomeri vor lucra la fabrica de mobilier pentru bisericile ortodoxe ce va fi deschisă în oraş de Mitropolia Olteniei.

HARGHITA. Toate locurile la restaurantele din Miercurea-Ciuc sunt rezervate de 8 Martie. Piept de pui cu caşcaval, ciuperci pane, mere, dar şi alte bunătăţi nu lipsesc din meniurile pregătite special pentru Ziua Femeii.

HUNEDOARA. A invitat-o la un pahar şi s-a ales cu vânătăi. După ce au băut într-un bar din Petroşani, un bărbat şi-a invitat acasă amica, iar aceasta l-a bătut, apoi   i-a furat telefonul şi 10 lei. Femeia este cercetată pentru furt şi lovire.

IALOMIŢA. Două campusuri şcolare vor fi amenajate în oraşul Slobozia în acest an. Locaţiile alese sunt liceele „Ionel Perlea" şi „Mihai Eminescu", iar investiţia este de 24 de milioane de lei.

IAŞI. Cel mai îndatorat oraş din Moldova este Iaşiul. Municipalitatea are de achitat la bănci în acest an peste 70 de milioane de lei. Edilii au contractat în ultimii ani şapte credite, de peste 500 de milioane de lei, pentru proiecte edilitare, şi vor să împrumute încă 400 de milioane de lei.

ILFOV. Patru zboruri au fost anulate, ieri, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă", din cauza grevei piloţilor companiei Lufthansa. Au fost afectate zborurile dinspre şi spre Munchen şi Frankfurt.

MARAMUREŞ. Oraşul Baia Sprie ar putea fi primul din ţară care se va baza exclusiv pe energia verde. Proiectul urmează să fie gata între 3 şi 5 ani, iar investiţia este de cinci milioane de euro, din bani europeni.

MEHEDINŢI. Circulaţia feroviară între Timişoara şi Bucureşti va fi deviată cel puţin 30 de zile pe ruta Lugoj-Simeria-Filiaşi. Alunecarea de teren produsă în zona dealului Balota s-a agravat, iar specialiştii au nevoie de timp pentru consolidarea căii ferate.

MUREŞ. Profesoara-agresivă s-a întors din concediul medical. Cătălina Domnui, care s-a pălmuit, săptămâna trecută, cu un poliţist a venit, ieri, la şcoala din Sânpaul, unde a fost audiată de comisia Inspectoratului Şcolar.

NEAMŢ. Internet gratuit pentru 54 de şcoli din mediul rural. Unităţile şcolare vor fi conectate la reţea din această toamnă, după ce laboratoarele de informatică vor fi dotate cu calculatoare.

OLT. Peste 100 de gospodării din Dobrosloveni, Stoicăneşti, Găneasa şi Şerbăneşti au fost inundate ieri. Pompierii au intervenit pentru a ajuta la evacuarea oamenilor şi la salvarea animalelor.

PRAHOVA. Radare nedetectabile în judeţ. Poliţiştii au primit 10 aparate performante, care costă 33.000 de euro fiecare şi care nu pot fi depistate nici de şoferii care au detectoare de radar.

SATU MARE. Locuitorii din Satu Mare se înghesuie să-şi caseze rablele. Zeci de proprietari de maşini vechi au aşteptat, ieri, încă de la primele ore, în faţa centrului de casare, să primească vouchere de 3.800 lei.

SĂLAJ. Risc de inundaţii. Pe râul Someş s-a depăşit cota de atenţie, în urma viiturii din amonte şi a topirii zăpezilor ca urmare a creşterii temperaturilor din ultimele zile.

SIBIU. Se pregăteşte Inferno, la Bâlea Lac. La 13 martie va avea loc cel mai spectaculos concurs de coborâre pe zăpadă, la care participă în fiecare an peste 50 de schiori şi snowboarderi amatori de adrenalină.

SUCEAVA. Pârtiile din judeţ vor fi modernizate cu 5 milioane de euro. Banii au fost alocaţi de Guvern pentru pârtiile de la Câmpulung Moldovenesc, Mălini şi Suceviţa. Totodată, se vor amenaja drumurile de acces şi parcările.

TELEORMAN. Mai multe localităţi din judeţ, între care Videle, Beuca, Ciolăneşti, Vârtoape, Tătărăştii de Jos şi Dobroteşti, sunt inundate în urma revărsărilor unor râuri şi a topirii zăpezii.

TIMIŞ. Club de cinci stele la Timişoara. Omul de afaceri Zaher Iskandarani a investit peste un milion de euro în clubul Swiss House, care are un bar la etaj, un club de biliard la subsol, iar într-o altă anexă a clădirii, o casă a căsătoriilor.

TULCEA. Prohibiţia din ultimii patru ani a dublat preţul icrelor negre de pe piaţa neagră. În 2008 un kilogram de icre negre de păstrugă se vindea cu 800 de lei, iar acum preţul este de 1.500 de lei. Icrele de morun costă aproape 1.000 de euro.

VASLUI. La psiholog, înaintea bacalaureatului. Sute de elevi vasluieni din clasa a XII-a au cerut consiliere psihologilor şcolari. Ei se plâng de stresul provocat de examene.

VÂLCEA. Cea mai veche clădire din Râmnicu-Vâlcea va fi renovată cu 4 milioane de euro, din fonduri europene. Lucrările de reabilitare vor începe în martie. Imobilul în care se află Colegiul „Alexandru Lahovari" a fost ridicat în 1891.

VRANCEA. Tehnologia veche din spitale ucide în loc să vindece. Doctorii de la spitalele din Focşani spun că aparatele tip Roentgen, vechi de 20 de ani, provoacă iradieri care duc la îmbolnăvire de cancer de colon. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite