Judeţ cu judeţ:La inaugurarea eurogării de 6 milioane de euro de la Severin pe o plasmă au fost difuzate, din greşeală, câteva scene dintr-un film porno

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.100 de apartamente din Alexandria au fost debranşate, în ultimele trei luni, de la sistemul centralizat de încălzire. Aproape 18.000 de băcăuani au datorii totale de  3 milioane de lei la Casa de Asigurări de Sănătate. Patru persoane au fost rănite, ieri, într-un scandal cu pistoale şi săbii într-un bar din Râmnicu Vâlcea.

ALBA. Absolvenţii de facultate se pregătesc de şomaj. Peste 1.000 de persoane cu studii superioare se află în evidenţa Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, iar anul acesta aproape 2.000 de studenţi au absolvit universitatea din Alba Iulia.

ARAD. Primăria Arad intră în renovare. Timp de trei ani vor avea loc lucrări de reparaţii la sala festivă, pe holul principal şi pe casa scării. Reabilitarea costă şase milioane de lei, bani de la buget.

ARGEŞ. Focar biologic în centrul Piteştiului. Spitalului TBC a fost desfiinţat, iar clădirea va rămâne în paragină, în condiţiile în care bacilul Koch poate supravieţui în pereţii acesteia aproximativ cinci ani.

BACĂU. Executaţi silit pentru fondul de sănătate. Peste 18.000 de băcăuani au de achitat datorii totale de  3 milioane de lei la Casa de Asigurări, iar restanţierilor li se va pune sechestru pe bunuri.

BIHOR. Lecţii de la olandezi. Voluntari de la Fundaţia „Romanian Horses in Distress" le-au arătat îngrijitorilor de la Grădina Zoologică din Oradea o metodă nouă de îngrijire a cailor.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Oraşul Bistriţa rămâne fără centură ocolitoare. Consilierii locali au respins traseul propus de proiectant şi au optat pentru alte două variante care nu pot primi însă finanţare europeană. Investiţia ar fi fost de 110 milioane de euro.

BOTOŞANI. Turul României pe jos. Mirel Magop (41 de ani), din Dorohoi, a mers peste 11.000 de kilometri şi a trecut prin 309 localităţi. „Plimbarea" sa a început în aprilie 2007 şi s-a încheiat ieri, timp în care a folosit nouă perechi de încălţăminte.

BRAŞOV. Centrul istoric al Braşovului, blocat. De astăzi, traficul pe strada Poarta Şchei va fi interzis, timp de o săptămână, pentru efectuarea unor lucrări de modernizare a carosabilului.

BRĂILA. Preşedintele Consiliului Judeţean a dat în judecată Ministerul Sănătăţii, pe motiv că, după preluarea spitalelor, instituţia a fost păcălită să achite şi datoriile făcute de unităţile sanitare până la 31 martie. Gheorghe Stancu susţine că transferul datoriilor restante a fost premeditat, pentru ca toate să fie trecute în contul autorităţilor locale.

BUZĂU. Rezervaţia naturală „Vulcanii Noroioşi" este vizitată de toţi mai puţini turişti. În această vară au fost doar un sfert din numărul de vizitatori din anii precedenţi. Dezinteresul este generat şi de ploile care au afectat drumurile de acces.

CARAŞ-SEVERIN. Compania care a câştigat contractul de modernizare a reţelei de alimentare cu apă şi canalizare în Reşiţa a fost amendată cu 25.000 de lei pentru întârzieri de 25 de săptămâni. Firma a plătit până ieri doar 1.100 de lei din sumă.

CĂLĂRAŞI. Un autoturism Renault a luat foc, ieri, pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, la kilometrul 95. Incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric. Nu au fost victime.

CLUJ. Cel puţin zece case din Cluj-Napoca au fost inundate, în noaptea de duminică spre luni, în urma revărsării unui pârâu. Localnicii spun că apa a mai ieşit din matcă şi în iunie şi le-a inundat casele.

CONSTANŢA. Plimbări mai scumpe pentru turişti în Constanţa. În plin sezon estival, preţul călătoriei cu autobuzele supraetajate a ajuns la 4 lei, cu un leu mai mult decât până acum.

COVASNA. Ploile torenţiale care au avut loc duminică-seară au afectat mai multe gospodării din satul Valea Zălanului, printre care şi proprietatea prinţului Charles. Viitura a traversat curtea, dar apa nu a pătruns în niciuna dintre casele britanicului.

DÂMBOVIŢA. În Târgovişte nu există niciun cabinet stomatologic care să asigure intervenţii de urgenţă în cursul nopţii. Bolnavii care vin la Urgenţele de la Spitalul Judeţean sunt trimişi la Bucureşti.

DOLJ. L-a împuşcat pentru că nu i-a dat prioritate. Bogdan Cosmulescu (23 de ani) a tras, ieri, cu un pistol cu bile de cauciuc asupra lui Florin Stania (28 de ani), după ce au avut o altercaţie pe o stradă din Craiova. Stania a avut nevoie de îngrijiri medicale.

GALAŢI. Aseară a început, la Galaţi, Festivalul naţional de film digital şi efecte speciale „Future Movie". Până sâmbătă vor fi difuzate 51 de producţii cinematografice, dintre care 40 în concurs. Intrarea este liberă.

GIURGIU. Contrabandă cu motorină. Doi bărbaţi din Giurgiu sunt cercetaţi pentru contrabandă şi pentru conducerea unei nave de agrement fără permis după ce au fost prinşi de poliţişti că voiau să introducă ilegal în ţară 550 de litri de motorină.

GORJ. Au prioritate poliţiştii-salvatori. Pentru a alege 90 de agenţi dintre cei 300 existenţi, conducerea Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu numără persoanele şi animalele salvate de fiecare persoană.

HARGHITA. Zeci de gospodării inundate. În urma ploilor torenţiale din noaptea de duminică spre luni, apa pârâului Şumuleu a ajuns până la ferestrele caselor din localităţile Ciuboteni, Fitod, Misentea. A fost inundat şi un cartier din Miercurea Ciuc.

HUNEDOARA. Proiectul „Let's do it, Romania!" este un eşec în judeţ. Nu există voluntari care să străbată cele 24 de trasee pentru a marca punctele în care sunt deşeuri.

IALOMIŢA. Peste 200 de panouri solare vor fi montate în Slobozia. De investiţia de 700.000 de lei vor beneficia un bloc de locuinţe sociale, un liceu, două săli de sport şi stadionul municipal.

IAŞI. Maşina Ceauşeştilor este folosită de elevii care învaţă să conducă. Un Renault 18 folosit de Elena Ceauşescu a ajuns în curtea Şcolii Holboca în urmă cu 13 ani, după ce bunurile fostului cuplu au fost casate.

ILFOV. Circulaţia pe Centura Bucureşti va fi închisă, de astăzi, timp de o lună, între intersecţia din localitatea Chitila şi intersecţia cu autostrada A1, din cauza unor lucrări la pasajul din zonă.

MARAMUREŞ. Meşterii populari din Maramureş îşi vor dezvălui secretele la tabăra anuală de Etnografie şi Artă Populară, unde vor fi prezenţi peste 100 de tineri din întreaga ţară. Tabăra începe duminică.

MEHEDINŢI. Filme pentru adulţi la inaugurarea eurogării de 6 milioane de euro. Pe una dintre plasmele pentru spoturi publicitare ale staţiei CFR Severin au fost proiectate câteva scene dintr-un film porno. Constructorul şi-a cerut scuze pentru incident.

MUREŞ. Înmormântările sunt de cinci ori mai scumpe.  De la 1 septembrie, persoanele care-şi vor îngropa rudele în cele cinci cimitire din Târgu-Mureş vor plăti 350 de lei pentru transport, ceremonial, săparea gropii şi înhumare.

NEAMŢ. Ziua Muntelui Ceahlău va fi sărbătorită duminică. Turişti din toată ţara sunt aşteptaţi la festivităţile pentru care Primăria Ceahlău dă 10.000 de lei, iar Consiliul Judeţean, 8.000 de lei.

OLT. Familia tinerei de 240 de kilograme nu are bani de înmormântare. Rudele Victoriei Lăcătuş nu au cei 1.600 de lei cât costă un sicriu, iar ajutorul de înmormântare de 500 de lei îl vor primi peste câteva zile.

PRAHOVA. Chinezii investesc patru milioane de dolari în Parcul Industrial Ploieşti. Asiaticii vor construi fabrică de rotogravură, un domeniu de specialitate din industria tipografică.

SATU MARE. „Bomba" cu pantaloni scurţi. Podul Golescu din Satu Mare a fost închis ieri-dimineaţă, după ce autorităţile au fost anunţate la 112 că acolo este o valiză suspectă. Un genist a găsit în valiză o pereche de pantaloni pentru copii.

SĂLAJ. Rate plătite tot mai greu. Valoarea restanţelor la creditele bancare a ajuns, în primele şase luni, la peste 59 de milioane de lei, dublu faţă de anul trecut.

SIBIU. Câinii învaţă saltul din elicopter. În această săptămână, la Sibiu se organizează zboruri de antrenament pentru obişnuirea câinilor cu transportul aerian şi coborârea în rapel, din elicopter, în zonele accidentate.

SUCEAVA. Ciupercile fac tot mai multe victime. La Spitalul Judeţean se înregistrează, zilnic între 1 şi 3 cazuri de intoxicări. Medicii presupun că, din cauza mutaţiilor genetice, unele soiuri comestibile au devenit otrăvitoare.

TELEORMAN. Peste 1.100 de apartamente din Alexandria s-au debranşat, în ultimele trei luni, de la sistemul centralizat de încălzire. Din totalul de 15.000 de apartamente din oraş, mai primesc căldură de la CET doar 8.700.

TIMIŞ. Consiliul Local Timişoara votează astăzi mutarea Memorialului Revoluţiei în Bastion, cetatea istorică. Memorialul funcţionează acum într-o clădire retrocedată al cărei proprietar a cerut evacuarea actualilor locatari.

TULCEA. Navele de croazieră aduc tot mai mulţi turişti în Portul Tulcea. De la începutul sezonului, 60 de vase au acostat la Tulcea, unde în următoarea perioadă vor mai sosi încă 140 de nave turistice. Cele mai multe vin din Germania şi Ucraina. Turiştii plătesc aproximativ 1.500 de euro de persoană pentru o croazieră de două săptămâni.

VASLUI. Oraş modernizat cu 20 milioane de euro, din bani europeni. La Vaslui se vor lărgi străzile, se vor schimba conductele de canalizare şi vor fi montate camere de supraveghere. Lucrările vor începe în toamnă.

VÂLCEA.  Patru persoane au fost rănite, ieri, într-un scandal care a avut loc într-un bar din Râmnicu Vâlcea. O persoană a fost împuşcată cu un pistol cu bile de cauciuc, iar alte trei persoane au fost înjunghiate cu săbii şi cuţite.

VRANCEA. „Casa Verde" are puţini clienţi la Focşani. Doar 80 de persoane au solicitat subvenţie pentru montarea de panouri solare şi pompe de căldură, deşi Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea are bani pentru peste 300 de cereri. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite