Judeţ cu judeţ: Sute de tineri participă astăzi la tradiţionala „Întâlnire a Junilor“ de la Sălişte, judeţul Sibiu
0
Societatea de termoficare din Botoşani va fi reabilitată printr-un proiect de mediu în valoare de 44 de milioane de euro. Cea mai modernă piaţă din Buzău a ars în întregime, în noaptea de duminică spre luni, după ce mai mulţi tineri au aruncat o petardă în incintă. Aproape 5.600 de tone de peşte vor putea fi capturate legal în Delta Dunării în anul 2011, cu 700 de tone mai puţin faţă de anul acesta.
ALBA. Patinoar de 90.000 de euro într-unul dintre cele mai sărace oraşe din Transilvania. Investiţia de la Zlatna face parte dintr-un proiect de amenajare a albiei râului Ampoi, în valoare de 1,5 milioane de euro.
ARAD. O femeie de 34 de ani, din Ghioroc, a fost păcălită cu 900 de euro în urma unui schimb valutar făcut în centrul Aradului. Cele trei persoane care au profitat de neatenţia victimei au fost reţinute, iar paguba a fost recuperată.
ARGEŞ. Peste 40 de familii din comuna Mălureni riscă să rămână izolate după ce râul Vâlsan a deteriorat drumul de acces în localitatea Şoptana. Oamenii folosesc drept stradă grădina unui localnic.
BACĂU. Cele 27 de persoane care au fost evacuate din centrul comunei Zemeş, în urma unei explozii produse la începutul acestei luni, riscă să-şi piardă casele. Specialiştii de la Institutul de Petrol şi Gaze au constatat că zona este în permanenţă în pericol din cauza acumulărilor de gaze din subteran. În comună locuiesc 4.000 de persoane.
BIHOR. Managerul Hotelului Continental Oradea, Andrei Pop, neagă acuzaţiile aduse de o fostă membră MISA care a declarat că acolo se va organiza, de Anul Nou, o „tabără de iniţiere spirituală".
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Curtea de Conturi a cerut Primăriei Bistriţa să recupereze până, la sfârşitul lunii ianuarie, banii plătiţi ilegal în 2010 angajaţilor sub formă de sporuri şi indemnizaţii. Suma este de cinci milioane de lei.
BOTOŞANI. Societatea de termoficare din Botoşani va fi reabilitată printr-un proiect de mediu în valoare de 44 de milioane de euro. Autorităţile locale spun că iarna viitoare preţul căldurii va fi cu 40% mai mic.
BRAŞOV. Târg de iarnă cu pomana porcului şi maşini de epocă în comuna Cistian. Până la 2 ianuarie, localnicii şi turiştii vor avea parte de concursuri de gătit, plimbări cu sania sau de parada maşinilor de epocă.
BRĂILA. Zăpada s-a topit, din cauza temperaturilor ridicate, iar Dunărea a ajuns la cota de 555 centimetri, cu doi centimetri sub cota de atenţie. Hidrologii spun că niciodată în istorie fluviul n-a fost aşa crescut iarna.
BUZĂU. Cea mai modernă piaţă din Buzău a ars în întregime, în noaptea de duminică spre luni, după ce mai mulţi tineri au aruncat o petardă în incintă. Pagubele depăşesc 1,4 milioane de lei, iar 33 de comercianţi au rămas faliţi.
CARAŞ-SEVERIN. Primarul comunei Zăvoi, Antonie Bunei, judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a revenit ieri în funcţie. Prefectul Octavian Ţunea a revocat ordinul de suspendare.
CĂLĂRAŞI. Ultima şansă pentru şomeri în acest an. Peste 200 de locuri de muncă sunt disponibile în această săptămână la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cele mai multe, 187, sunt pentru sudori, şofer de autobuz sau paznic.
CLUJ. O persoană a fost arestată, iar alta este căutată de poliţişti după ce au furat opt picturi din casa unui clujean. Lucrările de artă, în valoare de peste 400.000 de euro, au fost recuperate.
COVASNA. Accident mortal la Sântionlunca. Un bărbat de 35 de ani a murit ieri, după ce autoturismul pe care îl conducea i-a scăpat de sub control, din cauza vitezei excesive, şi s-a izbit de un copac de pe marginea şoselei.
CONSTANŢA. A plonjat cu maşina în mare. Ionuţ Eduard Casineanu (36 de ani) a fost la un pas de moarte după ce a condus cu viteză şi a sărit de pe faleză. Tânărul a fost scos la timp din maşină şi a fost dus la spital.
DÂMBOVIŢA. Campioni la prime. Angajaţii de la S.C Erdemir SA din Târgovişte au primit cele mai mari bonusuri din judeţ de Sărbători: 400 de lei şi produse alimentare în valoare de 85 de lei.
DOLJ. Un bărbat care s-a dat drept procuror a fost arestat pentru luare de mită. Dumitru Florin a luat 10.000 de euro pentru un loc la Institutul Naţional de Magistratură de la un craiovean care a picat de mai multe ori examenul de admitere.
GALAŢI. Decizia Consiliului Local de a interzice magazinele de etnobotanice din Galaţi a eşuat la o zi de la aplicare. Patronii magazinelor au scos din obiectul de activitate al firmelor codul CAEN vizat de interdicţie în hotărârea CL.
GIURGIU. O captură-record de petarde a fost făcută în Vama Giurgiu. Aproape 100.000 de materiale pirotehnice au fost găsite într-un microbuz care se întorcea din Bulgaria.
GORJ. Distracţia pe gheaţă, lovită de criză. Conducerea firmei care administra patinoarul din Târgu-Jiu a decis să nu-l mai deschidă în această iarnă, nemulţumită de încasările mici din iarna trecută.
HARGHITA. Condiţii de schi occidentale la Harghita Băi. În staţiune, stratul de zăpadă depăşeşte 30 de centimetri, iar cele şapte pârtii cu lungimi cuprinse între 200 de metri şi un kilometru sunt dotate cu schi-lifturi şi instalaţii nocturne.
HUNEDOARA. Staţiunea Straja va fi aproape plină de Revelion. Până ieri, peste 90% din cele 2.700 de locuri de cazare au fost rezervate. Costul unui sejur porneşte de la 300 de euro de persoană.
IALOMIŢA. La robinetele celor 17.000 de apartamente din Slobozia curge în continuare apă nepotabilă. Deşi schimbarea conductelor vechi este aproape terminată, lucrările de amenajare a staţiei de tratare a apei nu au început.
IAŞI. Pompierii ieşeni au dat peste 420 de amenzi, în valoare de 864.000 de lei, pentru nereguli găsite la inspecţiile pentru prevenirea incendiilor. S-au făcut peste 2.500 de controale.
ILFOV. Poliţiştii din oraşul Voluntari au reţinut un bărbat din oraşul Pantelimon pe numele căruia autorităţile belgiene au emis mandat european de arestare pentru omor.
MARAMUREŞ. Spitalul TBC din Baia Mare va fi complet renovat până la sfârşitul lunii ianuarie. Proiectul a costat municipalitatea 75.000 de lei, plus o sponsorizare de 25.000 de euro.
MEHEDINŢI. Masa de Revelion, la control. Inspectorii sanitar-veterinari au început, ieri, controalele la toate restaurantele şi pensiunile din judeţ care vor organiza petreceri la 31 decembrie.
MUREŞ. Pârtia Aluniş 2 din Sovata s-a deschis ieri. Pârtia de 300 de metri este destinată copiilor. Dacă va ninge în continuare şi stratul de zăpadă va depăşi 40 de centimetri se va putea schia şi pe pârtia de peste un kilometru.
NEAMŢ. Un bucureştean care deţine o casă de vacanţă la Agapia a descoperit, de Crăciun, că nu mai avea nimic în locuinţă. Un bărbat de 49 de ani este cercetat pentru furtul de electrocasnice, butelii, mobilier şi obiecte de iluminat.
OLT. Crăciun agitat la Urgenţe. La Spitalul Judeţean din Slatina au ajuns, în două zile, peste 200 de olteni, printre care şi cinci care au încercat să se sinucidă. Alte cinci persoane au murit, inclusiv un bebeluş de două săptămâni, sufocat în somn.
PRAHOVA. La ieşirea din nordul Ploieştiului se va construi un pasaj suspendat, cu sens giratoriu, care va face legătura între drumul ce leagă oraşul de Păuleşti şi cel ce face legătura cu Bucov. Investiţia, prima de acest gen din judeţ, este de 20 de milioane de euro, iar autorităţile vor să acceseze bani din fondurile Programului Operaţional Regional.
SATU MARE. Apele de la Micula se retrag. După inundaţia produsă duminică în comuna unde 33 de persoane au fost evacuate, autorităţile au anunţat că cel mai înalt nivel atins de ape ieri a fost de 30 de centimetri, în câteva case.
SĂLAJ. Episcopia Ortodoxă a Sălajului a primit 200.000 de lei la ultima rectificare bugetară făcută de Consiliul Judeţean pentru construirea sediului episcopal. Alţi 20.000 lei au fost alocaţi pentru construcţia unei biserici la Şimleu Silvaniei.
SIBIU. Sute de tineri participă astăzi la tradiţionala „Întâlnire a Junilor". Cetele din satele Mărginimii, de la Jina până la Boiţa, dar şi invitaţi din judeţele învecinate se întâlnesc la Sălişte, pentru un concert de colinde, la care va cânta şi Ducu Bertzi.
SUCEAVA. Peste 110 unităţi de învăţământ din judeţ au primit, în acest an, patru milioane de euro pentru reparaţii şi modernizări. Doar la 12 şcoli investiţiile au fost finalizate, iar la celelalte lucrările trebuie terminate în 2011.
TELEORMAN. Opt copii s-au născut de Crăciun la Spitalul Judeţean din Alexandria, număr record pentru ultimii cinci ani. Trei bebeluşi au venit pe lume la 25 decembrie, iar alţi cinci copii s-au născut a doua zi.
TIMIŞ. Şase tineri suspectaţi că au furat alcool dintr-un depozit din Timişoara au fost prinşi la volanul unui microbuz furat. Poliţiştii au tras mai multe focuri de armă ca să-i oprească pe tinerii care au trecut pe culoarea roţie a semaforului.
TULCEA. Aproape 5.600 de tone de peşte vor putea fi capturate legal în Delta Dunării în anul 2011, cu 700 de tone mai puţin faţă de anul acesta. Aproape jumătate din cantitate este alocată locuitorilor din zonă.
VASLUI. Corneliu Bichineţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, şi-a servit musafirii de Sărbatori cu vinuri botezate după politicieni. În crama lui se află „Emil Boc", „Victor Ponta", „Crin Antonescu" sau „Corneliu Vadim Tudor".
VÂLCEA. Podul peste Olt, care asigură accesul din oraşul Râmnicu Vâlcea către Drumul Naţional 7, va fi reparat cu patru milioane de euro. 80% din sumă sunt bani europeni.
VRANCEA. Proprietăţile Veritas Panciu sunt vândute de Fisc la jumătate de preţ. 220.000 de litri de vin şi două ferme cu anexele şi terenurile aferente vor fi scoase la licitaţie la 5 ianuarie, pentru datoria de 1,4 milioane de lei către buget.






















































