Germania se pregătește pentru un val de atacuri cu drone. Avertismentul ministrului de Interne: „Aceste atacuri vor crește” | adevarul.ro

Germania se pregătește pentru un val de atacuri cu drone. Avertismentul ministrului de Interne: „Aceste atacuri vor crește”

Publicat:
0
1 live

Germania pregătește un amplu plan de măsuri pentru a-și consolida apărarea în fața atacurilor cu drone, a atacurilor cibernetice și a altor forme de sabotaj atribuite Rusiei. Anunțul vine după tentativa de atac cu drone asupra aeroportului Leipzig/Halle, incident pe care autoritățile germane l-au pus pe seama Moscovei. Rusia neagă acuzațiile.

Drone rusești
Drone rusești Foto: Arhivă, Adevărul

Ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a avertizat că amenințarea atacurilor hibride va crește în perioada următoare.

„Aceste atacuri vor crește, dar ne putem apăra și proteja”, a declarat Dobrindt pentru publicația Bild am Sonntag, care a relatat despre planurile autorităților de la Berlin.

Ministrul a afirmat că atacurile hibride ale Rusiei au devenit parte din realitatea de zi cu zi. 

Unități antidron, desfășurate rapid în orașe

Planul autorităților germane prevede extinderea capacităților mobile ale poliției pentru combaterea dronelor. Unități specializate ar urma să poată fi deplasate rapid în mai multe orașe pentru protejarea spațiului aerian de deasupra infrastructurii critice, a principalelor noduri de transport și a zonelor guvernamentale.

Potrivit informațiilor publicate de reuters, măsurile ar urma să includă vehicule și elicoptere care pot fi mobilizate rapid în cazul unor amenințări. Printre orașele vizate se numără Frankfurt, München și Berlin.

Autoritățile vor, de asemenea, să le ofere companiilor care administrează infrastructuri critice, precum furnizorii de energie și companiile din industria de apărare, dreptul legal de a nu doar detecta dronele, ci și de a le contracara.

Germania pregătește un „cyberdome”

Planul Berlinului nu se limitează la amenințarea reprezentată de drone. Germania intenționează să creeze un scut național de protecție cibernetică, denumit „cyberdome”.

Acesta ar urma să se bazeze pe o rețea de senzori digitali capabili să detecteze și să intercepteze tentativele de atac informatic.

Guvernul german intenționează să extindă și utilizarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială, a recunoașterii faciale biometrice și a supravegherii video. Astfel de sisteme ar putea fi folosite inclusiv în gări pentru identificarea persoanelor suspectate că pregătesc acte de sabotaj.

Germania acuză Rusia de atacul de la Leipzig

Noile măsuri vin după incidentul de la aeroportul Leipzig/Halle, unde, în august, o dronă încărcată cu explozibili a fost descoperită în apropierea unei aeronave ucrainene. Autoritățile germane au concluzionat că Rusia se află în spatele tentativei de atac. Moscova a respins acuzațiile.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a calificat acuzațiile Germaniei drept „începutul unui adevărat război” și a negat implicarea Moscovei în incident.

„Leipzig, aeroport... Au găsit o dronă acolo. Au spus că este rusească și nimeni nu s-a obosit să investigheze mai departe. În linii mari, acesta este, în esență, începutul unui război real”, a declarat Lavrov într-un interviu acordat televiziunii ruse.

Șeful diplomației ruse l-a acuzat și pe cancelarul german Friedrich Merz că își pune în practică planurile de transformare a Germaniei în principala putere militară a Europei.

„Toate aceste declarații ale lui Merz despre transformarea Germaniei în principala putere militară din Europa sunt puse în practică. Practic, el ne declară război”, a afirmat Lavrov.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite