Judeţ cu judeţ: Peste 16 kilograme de mercur au fost găsite în subsolul unui bloc din Arad

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri din Orşova au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă 20 de grame de canabis. Pe Valea Prahovei se vor monta pasaje supraterane pentru a se desfiinţa trecerile de pietoni care provoacă aglomerări în trafic. O sală clandestină de pocher a fost descoperită de poliţişti în Baia Mare. Şoseaua de centură a oraşului Sibiu a „înghiţit“ într-o singură zi 100 de tone de material antiderapant.

ARAD. Peste 16 kilograme de mercur au fost descoperite în subsolul unui bloc din Arad. Poliţiştii arădeni au început ieri cercetările pentru a afla de unde provine substanţa chimică şi cine a depozitat-o acolo.

ALBA. Resturile care plutesc la suprafaţa craterului format la Ocna Mureş nu vor fi curăţate până la primăvară. Autorităţile nu pot interveni până la stabilizarea definitivă a malurilor. Ieri, Guvernul a alocat un sprijin financiar de două milioane de lei, deşi Consiliul Judeţean a solicitat 13 milioane de lei.

ARGEŞ. Un agent de pază de la unitatea militară Basarab I din Piteşti s-a sinucist în timpul serviciului. Viorel Ghiţă (38 de ani), din comuna Bascov, a fost găsit spânzurat într-un depozit.

BACĂU. Trotuarele din centrul oraşului Bacău vor fi modernizate la primăvară cu pavaj de culoare gri, după modelul Champs-Élysées din Paris. Dalele de granit vor fi montate din Parcul Trandafirilor până la strada Mihai Viteazu şi până la Casa de Cultură. Investiţia de peste opt milioane de lei prevede şi montarea a 28 de stâlpi de iluminat.

BIHOR. Procurorul Alexandru Lele, acuzat de corupţie în 2002, a fost pensionat printr-un decret semnat de preşedintele Traian Băsescu. Lele a cerut arestarea lui Adrian Tărău, fiul fostului prefect de Bihor, acuzat de contrabandă cu produse petroliere.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Poliţiştii din zona Pasului Tihuţa au primit instrucţiuni să nu lase să treacă TIR-urile şi camioanele de peste 3,5 tone neechipate corespunzător pentru iarnă.

BOTOŞANI. Consiliul Judeţean a obţinut fondurile europene pentru reabilitarea Spitalului Judeţean, a sistemului de apă şi canal din judeţ şi amenajarea unei noi rampe de gunoi. Investiţia este de 200 de milioane de euro.

BRAŞOV. 30 de milioane de euro pentru Poiana Braşov. Banii vor fi investiţi în  modernizarea pârtiilor actuale şi în amenajarea unora noi, cu încă trei instalaţii de transport pe cablu, pentru  Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013.

BRĂILA. Fosta fabrică de cărămidă din Brăila, acum în conservare, a fost mistuită de un puternic incendiu în noaptea de luni spre marţi. Focul a produs pagube  de peste 100.000 de lei şi a distrus în totalitate arhiva societăţii.

BUZĂU. Elevii din comuna Merei vor scăpa de şcoala groazei. Guvernul a alocat 500.000 de lei pentru terminarea lucrărilor începute în urmă cu patru ani la noua şcoală. Copiii învaţă acum în sala neîncălzită a fostului cămin cultural.

CARAŞ-SEVERIN. Acţionarul majoritar de la UCM Reşiţa a făcut o infuzie de capital în valoare de două milioane de dolari ca să scape uzina de la faliment. Directorii uzinei sunt arestaţi pentru o fraudă de 60 de milioane de euro.

CĂLĂRAŞI. Trei tineri cu vârste între 16 şi 29 de ani au fost prinşi pe stradă în timp ce acostau clienţii pentru a le vinde petarde. Bărbaţii s-au ales cu dosare penale.

CLUJ. Guvernul a alocat 60 de milioane de lei pentru construcţia noului stadion municipal din Cluj-Napoca. Investiţia totală pentru ridicarea bazei „Cluj Arena" este de 150 de milioane de lei, iar diferenţa este asigurată de Consiliul Judeţean.

CONSTANŢA. Taxă de paragină la Mangalia în sezonul estival. Agenţii economici şi persoanele fizice care deţin construcţii abandonate vor plăti 40 lei pe zi pentru spaţiile mai mici de 100 de metri pătraţi şi 400 lei pentru cele de peste 100 de metri pătraţi.

COVANSA. Secretar de stat judecat pentru un prejudiciu de 1,3 milioane de euro. Marko Attila-Gabor, de la Ministerul Informaţiilor Publice, este acuzat de restituirea abuzivă a unui imobil din Sfântu Gheorghe către Eparhia Reformată din Ardeal.

DÂMBOVIŢA. Locuitorii care de la 1 ianuarie nu-şi vor plăti taxa de habitat, de 16 lei lunar, vor fi debranşaţi de la reţeaua electrică. Banii pentru ridicarea gunoiului vor fi încasaţi pe aceeaşi factură cu energia electrică.

DOLJ. Rommel Voicu, tânărul de 19 ani care l-a ucis pe elevul Andrei Goreci (17 ani), în faţa Liceului „Tudor Arghezi" din Craiova, a fost trimis în judecată pentru omor. În urma expertizei psihiatrice s-a dovedit că a avut discernământ când a comis crima.

GALAŢI. O finanţare europeană de 800.000 de euro, pentru reabilitarea termică a Şcolii nr. 9 din Galaţi, este blocată. Primăria nu a plătit co-finanţarea de 10%, dar în schimb a alocat aceeaşi sumă pentru cumpărarea unor computere.

GIURGIU. Un TIR a derapat şi a intrat, în noaptea de luni spre marţi, în clădirea muzeului din localitatea Călugăreni. Imobilul a fost reabilitat, iar recepţia i s-a făcut în Ajunul Crăciunului. Pagubele sunt de aproape 40 de milioane de lei.

GORJ. Mai mulţi salvamontişti pe pârtiile din Rânca. Pentru că în staţiune sunt aşteptaţi aproximativ 5.000 de turişti de Revelion, şase salvatori montani vor sta cu ochii pe pârtii, număr dublu faţă de o zi normală.

HARGHITA. Aproape 80.000 de lei alocaţi pentru două tablouri. Consiliul Local Miercurea Ciuc va cumpăra, din fondul de rezervă bugetară, lucrări ale pictorilor Nagy István şi Nagy Imre.

HUNEDOARA. Inaugurarea telegondolei din Vulcan, programată pentru această lună, a fost amânată pentru ianuarie, întrucât nu s-au obţinut toate avizele. Instalaţia de transport face legătura între Vulcan şi pasul Vâlcan.

IALOMIŢA. A murit înainte de a fi eliberat. Un bărbat de 34 de ani, încarcerat pentru incest la Penitenciarul din Slobozia, a căzut pe holul închisorii înainte de a intra în celulă. Victor Stanciu urma să fie eliberat vineri, pentru bună purtare.

IAŞI. Primul tronson al şoselei de centură a Iaşiului a fost inaugurat, după doi ani de lucrări. Cei aproape şase kilometri, din totalul de 30 de kilometri, au costat 81,6 milioane de lei.

ILFOV. Locuitorii din Voluntari au fost somaţi ieri de Primărie să-şi cureţe zăpada din faţa imobilelor altfel riscă amenzi de până la 2.500 de lei.

MARAMUREŞ. O sală clandestină de pocher a fost descoperită de poliţişti în Baia Mare. În imobil, la cele cinci mese de joc, poliţiştii au prins în flagrant 50 de persoane care jucau pe mize mari, iar sumele nu erau contabilizate.

MEHEDINŢI. Trei tineri din Orşova au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă 20 de grame de canabis pentru suma de 2.000 de lei. Anchetatorii au stabilit că drogurile au fost procurate din Spania.

MUREŞ. Desfiinţarea Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş este dezbătută pe Facebook. Peste 12.400 de localnici au semnat o petiţie online prin care cer Ministerului Sănătăţii să renunţe la această decizie.

NEAMŢ. Primăria Piatra Neamţ a alocat 55.000 de lei pentru organizarea celei de-a doua ediţii a festivalului-concurs „Filmul de Piatra" destinat tinerilor cineaşti. La evenimentul din perioada 6 - 9 ianuarie s-au înscris peste 200 de regizori.

OLT. Consiliul Judeţean şi Primăria Slatina îşi vor împărţi administrarea Spitalului de Urgenţă. Primăria a acceptat propunerea administraţiei judeţene de a se asocia  şi a anunţat că va investi 20 milioane de euro în spital în următorii ani.

PRAHOVA. Dispar trecerile de pietoni de pe Valea Prahovei. Autorităţile au anunţat că vor monta pasaje supraterane pentru a se evita blocarea traficului. Prima staţiune vizată este Buşteni.

SATU MARE. Peste 50 de kilograme cântărește cel mai greu dosar de corupţie de la Tribunalul Satu Mare. În cele 25 de volume au fost trimise în judecată 37 de persoane dintre care 29 de poliţiști de frontieră şi a fost audiaţi 480 de martori.

SĂLAJ. Număr record de maşini înmatriculate în judeţ. Săptămâna trecută au fost înmatriculate 491 de maşini, adică, în medie, aproape 100 în fiecare zi lucrătoare. Aglomeraţia este determinată de scumpirea taxei de poluare de la 1 ianuarie.

SIBIU. Şoseaua de centură a oraşului Sibiu, inaugurată în urmă cu mai puţin de o lună, a „înghiţit" într-o singură zi 100 de tone de material antiderapant pentru deszăpezire. În Sibiu, traficul de desfăşoară în regim de iarnă.

SUCEAVA. În oraşul Rădăuţi a fost inaugurat primul cinematograf 3D din judeţ. Sala amenajată la Casa de Cultură are 40 de locuri şi a costat 15.000 de euro, bani de la bugetul local. Un bilet de intrare costă 15 lei.

TELEORMAN. La Alexandria a fost pusă în funcţiune prima centrală termică de bloc,  care deserveşte două imobile care nu primeau căldură din cauza unor defecţiuni. Centrala a costat 200.000 de lei.

TIMIŞ. O femeie de 40 de ani, din Timişoara, a furat un pistol şi mai multe gloanţe de cauciuc din casa unui prieten. Magdalena Spic le-a spus poliţiştilor că voia să vândă arma pentru a avea bani să-şi cumpere băutură de Anul Nou.

TULCEA. Se reabilitează digul de la Ceatalchioi. Consiliul Judeţean a preluat ieri în custodie drumul comunal pentru a putea efectua, în regim de urgenţă, lucrări de supraînălţare şi de taluzare a digului.

VASLUI. Bărbatul de 39 de ani din Huşi care a murit la 20 octombrie strivit de un buldozer în Anglia a fost înmormântat în oraşul natal. Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe au refuzat să ofere informaţii despre ancheta în cazul morţii lui Mihai Hondru.

VRANCEA. Cel mai grav accident din cele şase care au avut loc ieri din cauza zăpezii s-a soldat cu şapte răniţi. Accidentul s-a produs după ce un Opel a derapat şi a intrat pe contrasens într-o Dacia.

VÂLCEA. La Inspectoratul Şcolar Judeţean au fost primite două sesizări privind cornurile şi merele distribuite prin programul guvernamental. Directorul şcolii din comuna Roşiile a reclamat faptul că într-un corn a fost găsit un cui. Totodată, managerul unei şcoli din Olăneşti a declarat că elevilor le-au fost distribuite mere stricate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite