Judeţ cu judeţ: Biblioteca Judeţeană din Piatra Neamţ a introdus un sistem informatic de evidenţă a cititorilor şi a cărţilor împrumutate
0
Aproximativ 100 de studenţi basarabeni înscrişi la Universitatea „Transilvania“ din Braşov nu au găsit, ieri, loc de cazare în cămin. Autorităţile locale din municipiul Iaşi vor demola aproximativ 2.000 de garaje construite ilegal. O suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi din Insuliţa de pe Jiu va fi concesionată de Primăria Târgu-Jiu pentru amenajarea unui spaţiu de agrement.
ALBA. Aproximativ 120 de medici sau asistenţi medicali din spitalele din judeţ au părăsit, în ultimul an, sistemul sanitar românesc. Aceştia au plecat în străinătate, majoritatea alegând să lucreze în alte domenii.
ARAD. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au controlat magazinele de bijuterii şi casele de amanet din judeţ, confiscând 106 bijuterii, în valoare de 16.000 de lei. Au fost date 23 de amenzi, în valoare totală de 120.000 de lei, şi au fost închise patru unităţi.
ARGEŞ. Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Piteşti a anunţat, ieri, că ştrandurile au avut încasări de peste 478.000 de lei în acest an. Suma este de două ori mai mare decât încasările obţinute din impozitele comercianţilor care au terase în centrul oraşului.
BACĂU. De astăzi si până duminică au loc „Zilele Bacăului“, la Târgul Potcoava, unde vor fi prezenţi 50 de meşteri populari din toată Moldova.
BIHOR. Târgul Roadelor Toamnei se deschide azi, la ora 9.00, în Parcul 1 Decembrie din Oradea şi se va încheia duminică seara.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Consilierii locali au anunţat, ieri, că vor fi amenajate patru terenuri sintetice de tenis de câmp şi unul de fotbal la Şcoala Generală Nr. 4 din Bistriţa. Investiţia este estimată la aproximativ 100.000 de euro.
BOTOŞANI. Nepotul împăratului Japoniei, Soke Keido Yamaue, participă, de astăzi până duminică, la un stagiu de arte marţiale care va avea loc la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă“ din Botoşani. El va susţine o demonstraţie de aikido.
BRAŞOV. Aproximativ 100 de studenţi basarabeni înscrişi la Universitatea „Transilvania“ din Braşov nu au găsit, ieri, loc de cazare în cămin. Listele transmise de Ministerul Educaţiei au ajuns prea târziu la Serviciul Cămine al instituţiei.
BRĂILA. Luni, când este anunţată greva generală a bugetarilor, funcţionarii din primăriile din judeţ vor lucra după programul normal. Ei vor face grevă japoneză, purtând câte o banderolă albă pe braţ.
BUZĂU. Clubul XM Raid organizează, la Cislău, de azi până duminică, XM Raid „Hard Enduro Cislău“.
CARAŞ-SEVERIN. Autorităţile locale din municipiul Reşiţa au realizat un grafic orar pentru maşinile care transportă buşteni şi care tranzitează oraşul. Acestea pot circula de luni până vineri, în intervalele 6.00 – 9.00 şi 15.00 – 18.00.
CONSTANŢA. Corina Alexandru, preşedintele Fundaţiei Oncologic Rom, s-a tuns, ieri, de Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului de Sân, în semn de solidaritate cu femeile care suferă de această boală. „Vreau să le arăt femeilor că se poate trăi şi fără păr“, a declarat Corina Alexandru. Ea a fost diagnosticată cu cancer ganglionar în urmă cu zece ani.
CĂLĂRAŞI. La sfârşitul lunii va începe construirea a trei blocuri ANL în municipiul Călăraşi. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la peste 900.000 de euro. Blocurile vor fi finalizate în a doua parte a anului viitor.
CLUJ. Băimăreanul Dan Repka a adus o toacă unicat, automatizată, la Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti de la Cluj-Napoca. Toaca, la care a lucrat şase luni, costă 3.000 de lei.
COVASNA. Consiliul local Sfântu Gheorghe va achiziţiona, cu suma de 100.000 de lei, salina artificială amenajată anul trecut de un întreprinzător privat în piscina acoperită din municipiu. Plata va fi făcută în cinci tranşe, până la 30 septembrie 2010.
DOLJ. Peste 30 de câini, maidanezi şi de rasă, au fost otrăviţi, în noaptea de miercuri spre joi, în municipiul Craiova. Toate animalele au mâncat cârnaţi în care se aflau substanţe precum furadan, folosite pentru omorârea animalelor. Din cauza aceleiaşi substanţe, în urmă cu trei zile un bărbat a murit la Spitalul de Neuropsihiatrie Poiana Mare.
DÂMBOVIŢA. Azi şi mâine, la Aninoasa are loc a doua ediţie a Festivalului Naţional „Etno – Junior – Fest”, la care vor participa copii şi adolescenţi din opt judeţe.
GALAŢI. A opta ediţie a Târgului de Toamnă se deschide, astăzi, la Galaţi. La expoziţia cu vânzare din Piaţa Centrală şi-au anunţat participarea 134 de fermieri.
GIURGIU. Însoţitorii persoanelor cu handicap din judeţ pregătesc un miting de protest în faţa Prefecturii, acuzând faptul ca nu şi-au primit de cinci luni salariile. Dacă nu li se rezolvă problema, aceştia susţin că vor intra în greva foamei.
GORJ. O suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi din Insuliţa de pe Jiu va fi concesionată de Primăria Târgu-Jiu pentru amenajarea unui spaţiu de agrement. Licitaţia va fi organizată până la sfârşitul lunii noiembrie, iar preţul de pornire este de 600.000 de lei.
HARGHITA. Prefectura a decis, ieri, ca 150 de elevi de la Şcolile Generale „Galfi Sandor“, din Cobăteşti, şi „Laszlo Gyula“, din Sanpaul, să fie transportaţi zilnic cu autobuzele la şcolile din localităţi învecinate. Cele două şcoli nu au primit autorizaţii sanitare de funcţionare.
HUNEDOARA. Şase vagoane dezafectate au luat foc, ieri, în staţia CFR Simeria, pe două linii nefolosite. Pomperii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit cu cinci autospeciale şi au stins incendiul.
IALOMIŢA. Din suma de 50.000 de lei care provine din fondul de rulment al judeţului vor fi reabilitate, în această toamnă, două drumuri judeţene: DJ 212, Ţăndăreşi – Feteşti, şi DJ 201A, Coşereni – Patru Fraţi.
IAŞI. Autorităţile locale din municipiul Iaşi vor să demoleze, în următorii doi ani, aproximativ 2.000 de garaje construite ilegal pe domeniul public, în locul lor urmând a fi amenajate locuri de parcare.
ILFOV. Cu ocazia Zilelor Oraşului Buftea, care se vor încheia duminică, azi, de la ora 15.00, va avea loc, la Sala de Sport, meciul de fotbal între angajaţi ai primăriei şi profesori.
MARAMUREŞ. Începând din această lună, în liceele băimărene se va desfăşura, timp de un an, o campanie pentru prevenirea consumului de droguri şi prevenirea violenţei.
MEHEDINŢI. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta are în dotare, de ieri, trei ambulanţe SMURD. Maşinile au fost achizitionate cu suma de 500.000 de euro de către Consiliul Judeţean.
MUREŞ. Garda de Mediu a amendat, ieri, primăriile din Târgu-Mureş şi Reghin, cu 50.000 de lei, pentru faptul că situaţia depozitelor de gunoi care nu au fost închise la termenul limită, din iulie, a ajuns la Comisia Eropeană.
NEAMŢ. Biblioteca Judeţeană din Piatra Neamţ a introdus un sistem informatic de evidenţă a cititorilor şi a cărţilor împrumutate. Permisele de intrare şi de utilizare a serviciilor instituţiei sunt marcate cu coduri de bare, la fel ca şi cărţile.
OLT. Bătrânii din judeţ care au pensii mai mici de 400 de lei primesc, astăzi, pachete cu alimente, la Clubul Pensionarilor din Slatina.
PRAHOVA. Un pasaj rutier suprateran va fi construit la intrarea în municipiul Câmpina, din fonduri europene în valoare de aproximativ şase milioane de euro. Lucrările vor dura 30 de luni.
SATU MARE. Lacul din Parcul „Grădina Romei“ din municipiul Satu Mare va fi reabilitat cu bani de la Fondul Naţional de Mediu. Valoarea lucrărilor este de 400.000 de lei.
SĂLAJ. Galeriile de Artă „Ioan Sima din Zalău s-au redeschis, ieri, publicului, cu ocazia primei ediţii a „Festivalului Artelor“, care va avea loc pe patru secţiuni: Art Forum, Zilele Muzicii Vechi, Cinema Port şi Jazz Session.
SIBIU. Şapte persoane au fost reţinute pentru comiterea a 15 furturi, în perioada 4 mai – 27 septembrie, din mai multe societăţi comerciale şi locuinţe din municipiul Sibiu şi din localităţile învecinate. Prejudiciul depăşeşte 150.000 de lei.
SUCEAVA. Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava va avea, din semestrul al doilea, o sală de sport dotată cu un bazin de înot olimpic. Investiţia de opt milioane de lei este finanţată de la buget.
TELEORMAN. Consiliul Judeţean a hotărât rectificarea bugetului cu 1,54 milioane de lei, sumă care va fi folosită pentru finanţarea unor cheltuieli urgente din sectoare precum asistenţa socială sau învăţământul special.
TIMIŞ. Lucrările de izolare termică a blocurilor au început, ieri, în Timişoara, la patru imobile. În total se vor reabilita 56 de blocuri.
TULCEA. Consiliul Judeţean a semnat, ieri, contractul pentru amenajarea plajei maritime din Sulina. Lucrările vor fi realizate în 24 de luni de două firme, valoarea contractului fiind de 6,6 milioane de lei. Se vor amenaja platforme, pontoane, spaţii de parcare, puncte de informare, cabine telefonice şi locuri de joacă pentru copii.
VASLUI. Direcţia de Sănătate Publică a declanşat, ieri, o anchetă la şcoala din localitatea Ivăneşti după ce patru copii de 11 ani au fost internaţi la spital, fiind diagnosticaţi cu gastroenterocolită.
VÂLCEA. Consilierii municipali au votat, ieri, valoarea chiriei pentru cele şase blocuri construite prin ANL. Pentru o garsonieră, chiria este de 96 de lei pe lună, iar la un apartament, de 137 de lei.
VRANCEA. Potrivit Direcţiei Generale de Finanţe Publice, judeţul se află pe primul loc din ţară la încasarea taxelor şi impozitelor. În primele opt luni ale anului, s-au încasat peste 490 de milioane de lei, cu 4,8% mai mult decât programul iniţial.























































