Judeţ cu judeţ
ALBA. Mâine, la ora 12.30, la Alba Mall va fi vernisată expoziţia „Descoperă arheologia urbană. Apulum 2007”. Manifestarea va putea fi vizitată până pe 16 noiembrie. ARAD. Biblioteca
ALBA. Mâine, la ora 12.30, la Alba Mall va fi vernisată expoziţia „Descoperă arheologia urbană. Apulum 2007”. Manifestarea va putea fi vizitată până pe 16 noiembrie.
ARAD. Biblioteca judeţeană „A.D. Xenopol“ din Arad a trecut la orarul de iarnă, fiind deschisă de luni până vineri între orele 9.00 – 18.00 şi sâmbăta între orele 9.00 13.00.
ARGEŞ. Un bărbat a încercat, marţi noapte, să-şi dea foc în faţa unei secţii de poliţie din Piteşti, din cauză că nu îşi mai poate plăti datoriile la bănci.
BACĂU. Lucrările de renovare la Secţia de Medicină Internă a Spitalului de Urgenţă Bacău au fost finalizate. Secţia are o nouă faţadă şi 91 de paturi noi.
BIHOR. Peste 30 de jandarmi au plantat câteva sute de pomi ieri, în cartierul Episcopia din Oradea. Acţiunea va fi repetată azi.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Două case de schimb valutar din Bistriţa, care percepeau comisioane de 16%, au fost amendate cu 30.000 de lei.
BOTOŞANI. Mai mult de jumătate dintre pacienţii Spitalului de Psihiatrie Botoşani au fost abandonaţi de familii. Majoritatea dintre aceştia sunt bătrâni.
BRAŞOV. Cinci persoane, printre care şi un copil de şase ani, au fost rănite ieri-noapte, în timpul unei bătăi între două familii din satul Peştera. Victimele susţin că 20 de agresori au intrat peste ei în casă, înarmaţi cu răngi şi bâte. La baza scandalului pare să fi stat un conflict mai vechi şi consumul de băuturi alcoolice.
BUZĂU. Agricultorii din judeţ pot încasa ajutoarele financiare oferite de stat pentru înfiinţarea culturilor de toamnă. Solicitările pentru acest sprijin se pot face până pe 15 noiembrie.
CARAŞ-SEVERIN. Astăzi, la ora 13.00, în comuna Bozovici va avea loc crosul „Cupa Valea Almăjului”. Cei mai buni copii vor fi îndrumaţi spre cluburile de atletism din judeţ.
CĂLĂRAŞI. Inspectoratul Şcolar Judeţean va dona 200 de pachete cu rechizite elevilor din zonele afectate de inundaţiile din acest an din Maramureş.
CLUJ. 625 de foşti angajaţi ai fabricii de sticlă Somvetra Gherla se judecă de peste trei ani pentru obţinerea retroactivă a drepturilor băneşti.
CONSTANŢA. Campania de recrutare a tinerelor modele “Next Generation Models 2008” va avea loc la City Park Mall, sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 15.00.
COVASNA. Doi bebeluşi gemeni au fost abandonaţi la un centru de primire a mamei şi copilului din Sfântu Gheorghe. :
DÂMBOVIŢA. Primarul oraşului Fieni i-a agresat pe inspectorii sanitar-veterinari care verificau modul de comercializare a produselor la Târgul organizat de Sf. Dumitru în oraş.
DOLJ. Regia de Termoficare Craiova a început, de ieri, să furnizeze căldură, după ce a fost nevoită să achite facturi restante de peste 4 milioane de lei.
GALAŢI. Primarul comunei Pechea a depus jurământul de instalare în funcţie ieri, la patru luni după ce câştigase alegerile. Vărul său a contestat în justiţie rezultatul alegerilor.
GIURGIU. Numărul şoferilor din judeţ care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice a crescut, faţă de anul trecut, cu 40 de procente.
GORJ. Poliţiştii au început o campanie în care le explică proprietarilor de cai despre riscul pe care animalele nesupravegheate îl reprezintă pentru conducătorii auto.
HARGHITA. Inspectoratul Judeţean de Poliţie scoate la vânzare trei câini poliţişti “pensionaţi”. Preţurile sunt de până în 3.500 de lei.
HUNEDOARA. 18 concurenţi din ţară şi din străinătate se vor întrece la Deva, luna viitoare, în cadrul Festivalului Internaţional de muzică uşoară „Stelele Cetăţii”.
IALOMIŢA. În localităţile Amara, Sudiţi şi Traian vor fi inaugurate, săptămâna aceasta, Centre de Informare pentru elevi. Investiţia a fost de 120.000 de lei.
IAŞI. Centrul Cultural Francez îi invită pe ieşeni, mâine de la ora 19.00, la Ateneul Tătăraşi, la piesa “Cadavrul omului alb”, în care va juca actorul Frederic Robin.
ILFOV. Biletul la o cursă preorăşenească în judeţ va costa 1,5 lei. Cel mai lung traseu este Piaţa Presei Libere - Baloteşti
(23 km).
MARAMUREŞ. Mâine începe construcţia centrului comercial Gold Plaza, pe locul fostei fabrici de lapte din Baia Mare. Investiţia este de 97 de milioane de euro.
MEHEDINŢI. Combinatul de celuloză şi hârtie Celrom din Drobeta-Turnu Severin şi-a reluat activitatea ieri, după ce salariaţii săi au fost trimişi în şomaj tehnic aproape o lună. Conducerea combinatului i-a convins pe cei de la CEZ să-i reconecteze la reţeaua de energie electrică, şi pe guvernanţi să le acorde un împrumut de opt milioane de euro.
MUREŞ. Consiliul Judeţean va aproba mâine un buget de aproape 95.000 de euro pentru restaurarea Bibliotecii Copiilor din incinta Palatului Culturii Târgu-Mureş.
NEAMŢ. Primăria Piatra Neamţ a început pregătirile pentru festivalul de scurtmetraje “Filmul de Piatră”, care va avea loc în ianuarie 2009.
OLT. Ambasadorul Marii Britanii în România, Robin Barnett, va participa, pe 4 noiembrie, la inaugurarea fabricii Litestructures din Slatina.
PRAHOVA. La Colegiul Economic “Virgil Madgearu” din Ploieşti va începe, anul viitor, construcţia unui campus şcolar. Investiţia este de 800.000 de lei.
SATU MARE. Toate liniile de troleibuz din Satu Mare au fost desfiinţate, iar cele cinci troleibuze care circulau au fost casate.
SĂLAJ. De la începutul anului, pe raza judeţului au fost înregistrate 143 de accidente grave, soldate cu 29 de morţi. Faţă de anul trecut, numărul accidentelor grave a crescut cu 25, iar al morţilor cu 11.
SIBIU. Peste 100 de profesori sibieni au anunţat că sunt dispuşi la grevă pe termen nelimitat şi chiar îngheţarea anului şcolar pentru a obţine mărirea salariilor cu 50%.
SUCEAVA. Medicii veterinari pot face, de astăzi, analize într-un laborator de ultimă generaţie achiziţionat cu fonduri europene de Direcţia Sanitar-Veterinară Suceava.
TELEORMAN. La Alexandria a avut loc ieri Conferinţa regională de instruire şi informare a operatorilor economici care produc sau importă substanţe chimice.
TIMIŞ. Teatrul Thespis prezintă premiera piesei „Scaunele”, de Eugen Ionescu, pe 31 octombrie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara.
TULCEA. Primăria Tulcea a demarat lucrările de reparare şi modernizare a stadionului municipal Delta, costul estimativ fiind de 300.000 de lei.
VASLUI. Elevii de gimnaziu din judeţ se vor întrece de astăzi la Festivalul Sportului, care se va desfăşura la Clubul Sergentul din Vaslui.
VÂLCEA. A XIV-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Cercetare se va desfăşura în staţiunea Călimăneşti-Căciulata, în perioada 29 - 31 octombrie.
VRANCEA. Elevii şcolii “Al. Vlahuţă” din Focşani vor defila în costume de Halloween, mâine de la ora 18.00, pe strada Revoluţiei, la “Carnavalul Personajelor din Basme”.





















































