Jucătorii Pokemon Go din Bosnia sunt avertizaţi să se ferească de câmpuri minate

0
0

Jocul Pokemon Go a devenit o senzaţie în toată lumea, însă poate avea consecinţe fatale în anumite zone ale lumii care păstrează amintirile fostelor conflagraţii. În Bosnia, jucătorii sunt avertizaţi să fie atenţi să nu ajungă pe un câmp minat în timp ce vânează creaturile virtuale, relatează AFP.

„Am primit informaţii astăzi că unii utilizatori ai aplicaţiei Pokemon Go din Bosnia se duceau în locuri care prezintă risc de a avea mine nedetonate, în căutarea pokemonilor. Rugăm cetăţenilor să nu facă astă, să respecte semnele de avertizare ale câmpurilor minate şi să nu se ducă în zone necunoscute” a scris pe Facebook ONG-ul Posavina bez mina.

În Bosnia încă mai sunt zeci de mii de mine plantate în timpul războiului din 1992-1995, care acoperă aproximativ 2,3% din totalul teritoriului. Peste 550.000 de oameni trăiesc în apropierea unor zone care ar putea fi minate.

După încheierea războiului, cel puţin 600 de persoane au murit şi 1.100 au fost rănite din cauza minelor nedetonate. 

Astfel, jucătorii de Pokemon Go – care în alte ţări sunt pasibili maxim de a provoca accidente rutiere sau a se rătăci – sunt în pericol, dacă nu ţin cont de împrejurările lor atunci când merg să caute creaturile virtuale. Jocul se foloseşte de camera şi GPS-ul telefonului pentru a proiecta creaturile peste imagini reale, în funcţie de relieful zonei.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri