Jucăria deloc ieftină pentru care părinții plătesc fericiți banii. „E un trend, dar sper să țină”

0
Publicat:

O jucărie foarte populară în anii 2016-2017 a cucerit noua generație de adolescenți. Deși nu este deloc ieftină, părinții scot bucuroși banii din portofel și, mai mult, caută cu disperare soluții pentru a-și mulțumi copiii, pentru că anumite modele sunt „sold out”.

Foștii împătimiți își vând acum jucăriile pe site-urile de vânzări FOTO: FB/D.V.
Foștii împătimiți își vând acum jucăriile pe site-urile de vânzări FOTO: FB/D.V.

Kendama, foarte populară înainte de pandemie, revine în forță în preferințele adolescenților, spre bucuria părinților care văd o modalitate de a-i ține pe copii departe de telefoane. Copiii o iau cu ei la școală, unde se organizează adevărate campionate. Pare că este preocuparea centrală în timpul liber, din mărturisirile părinților de pe rețelele de socializare.

Problema intervine atunci când copilul dorește un model anume. În această perioadă anumite modele sunt „sold out” și în magazinele fizice și în cele online. Și atunci părinții cer ajutorul pe Internet. „Am aflat cu stupoare că nu e ce trebuie, nu e Krom Kendama”, mărturisește un părinte care a comandat o astfel de jucărie pentru a i-o oferi cadou copilului de ziua sa. După care a început să caute, mai întâi online, dar să fie livrată și la timp, în cele din urmă cerând o îndrumare pentru un magazin care să aibă stoc așa ceva.

La magazinele care chiar au „ce trebuie”, din mai toate orașele mari, se stă la coadă. Adolescenții care nu au norocul să găsească ce-și doresc în orașul lor parcurg zeci de kilometri doar să-și împlinească dorința. Un magazin din Craiova a postat un video cu doi puști care ar fi venit cu trenul de la Slatina pentru a-și cumpăra jucăriile dorite.

De când moda kendamelor a revenit, s-au „resuscitat” și grupurile mai vechi în care activează pasionați de acest joc. Aici găsești atât tutoriale video, cât și anunțuri de vânzare.

„Și fiul meu a scos-o din dulap”

O kendama dintre cele în vogă nu este tocmai ieftină. Prețul pentru „un ciocănel cu bilă”, după cum unii părinți văd această jucărie, începe de la aproximativ 200 lei. Variantele mult mai ieftine, pe care unii părinți le-au comandat de pe site-uri precum Shein sau Temu, sau le-au cumpărat din diverse magazine, au fost respinse de copii. Unii părinți și-au exprimat nemulțumirea și față de produsele cumpărate de pe site-uri cu pretenții, lăsând review-uri deloc favorabile și explicând că fie a sărit vopseaua, fie a crăpat lemnul, fie...

Krom POP Kendama și Sweets Kendamas, fiecare în diferite variante, apar cel mai des în căutările părinților.

Pentru tinerii care cu opt ani în urmă aveau astfel de preocupări a devenit acum un prilej bun de a vinde vechea jucărie ascunsă prin sertare, dacă aceasta nu le mai trezește interesul. „Și fiul meu a scos-o din dulap”, mărturisește un părinte, însă nu în scop de comercializare, ci pentru că la școală, în pauze, se organizează adevărate competiții.

În discuțiile de pe rețelele sociale intervin inclusiv cadre didactice, care îi încurajează pe părinți să le ofere copiilor jucăria dorită pentru că au observat că telefoanele au fost lăsate deoparte, nemaivorbind de faptul că folosirea jucăriei îi ajută să-și coordoneze mișcările și le educă răbdarea. În alte școli, în schimb, mai spun părinții, ar fi fost interzise, pe motiv că se pot întâmpla accidente și chiar că elevii ar fi început să le folosească pe post de „arme”.

Cum a apărut „nebunia kendama”

Jucăria este cunoscută drept una tradițională japoneză, dar are la bază un joc din Franța, Bilboquet. Jocul presupune manevrarea unei bile de lemn (tama), care este prinsă de un mâner (ken) cu o sfoară. Bila se aruncă și trebuie prinsă în diverse cupe sau pe spike (vârful mânerului). După mult antrenament, jucătorii ajung să execute mișcări care sunt adevărate cascadorii. 

Jocul a luat o amploare foarte mare în România în anii 2016-2017, devenind un adevărat fenomen urban printre copii și adolescenți, însă i-a „prins” și pe foarte mulți adulți. CRBL este una dintre persoanele publice care la acel moment au contribuit la popularitatea kendamei. Jucătorii au început să se adune în comunități, atât fizic, cât și online. Au apărut competiții și demonstrații cu sportivi profesioniști. „Valul” a început să se stingă atunci când alte jucării au devenit mai interesante.

După pandemie, cu aproximativ doi-trei ani în urmă, kendama a început să fie din nou popularizată, pe TikTok în special, trezind interesul noii generații de adolescenți.

Părinții sunt conștienți că interesul pentru jocul care îi scoate pe tineri afară și-i așază față în față nu va fi de foarte lungă durată.

Este un trend, e clar, dar sper să dureze”, este opinia unui părinte care adaugă că ar fi dispus să plătească o sumă chiar și mai mare pentru o astfel de jucărie având în vedere faptul că, cel puțin pentru o vreme, a învins telefonul.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite