Jucăm cu americanii pentru "Salatiera de argint" | adevarul.ro

Jucăm cu americanii pentru "Salatiera de argint"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

După 12 ani, echipele de tenis ale României şi SUA se întâlnesc din nou în Cupa Davis, în primul tur al Grupei Mondiale. Meciul este programat, de astăzi până duminică, la "La Jolla Beach

După 12 ani, echipele de tenis ale României şi SUA se întâlnesc din nou în Cupa Davis, în primul tur al Grupei Mondiale. Meciul este programat, de astăzi până duminică, la "La Jolla Beach and Tennis Club", lângă San Diego, pe malul Pacificului.
Gazdele au ridicat o tribună provizorie, de 4.000 de locuri, care va fi demontată imediat după această întâlnire. Biletele de intrare, cu preţuri cuprinse între 90 şi 375 de dolari pentru toate cele trei zile ale disputei, s-au epuizat de acum câteva săptămâni.
Andrei Pavel, Victor Hănescu, Răzvan Sabău şi Horia Tecău, cei patru tenismeni aleşi de căpitanul-nejucător Florin Segărceanu să ne reprezinte în acest meci, au ajuns săptămâna trecută în La Jolla, încercând să se familiarizeze atât cu diferenţa de fus orar, cât şi cu suprafaţa de joc, una foarte rapidă, obţinută prin aplicarea unei emulsii acrilice, Laykold Colorcoat Concentrate, peste ciment. Dacă la simplu, în mod cert vor juca Pavel şi Hănescu, la dublu există mai multe variante, cea mai plauzibilă fiind titularizarea lui Tecău alături de Hănescu. Calculele hârtiei îi dau favoriţi pe americani, care îi vor trimite în teren pe Andy Roddick şi James Blake, la simplu, şi pe gemenii Bob şi Mike Bryan, la dublu, liderii mondiali ai probei. Deţinători ai recordului de titluri în Cupa Davis, 31 la număr, americanii doresc să câştige din nou "Salatiera de argint", după 11 ani de secetă. Tradiţia este de partea lor, toate cele cinci întâlniri directe anterioare fiind câştigate de jucătorii de peste Ocean, ultima oară în 1984, la Bucureşti.
Iubitorii tenisului din România vor putea urmări în direct meciul SUA - România, la TVR 1, vineri şi duminică, de la ora 21.00, iar sâmbătă, de la ora 23.00.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite