Johnny Depp e bolnav după dulciuri

- Doar aruncând o scurtă privire peste rolurile pe care le-ai interpretat, devine evident că ai o afinitate pentru ciocolată.- Da şi nu. Mama mea mi-a amintit recent că eram complet alergic la

- Doar aruncând o scurtă privire peste rolurile pe care le-ai interpretat, devine evident că ai o afinitate pentru ciocolată.
- Da şi nu. Mama mea mi-a amintit recent că eram complet alergic la ciocolată până în jurul vârstei de şase ani, poate şapte. De fiecare dată când mâncam îmi apărea o erupţie roşie, ca o urticare, sau nişte umflături. Dar, după perioada asta nefastă, am avut mână liberă... la gogoşi umplute cu ciocolată şi tot tacâmul de bunătăţi. Totuşi, în prezent, poate drept urmare a alergiei mele din trecut, nu mai sunt aşa un mare fan al ciocolatei. Mai exact, îmi place în limite rezonabile, dar nu sunt înnebunit după ea. Asta mi s-ar putea trage şi din timpul filmărilor la CHOCOLAT, în care a trebuit să mănânc multă ciocolată amară. Şi acum parcă mai simt pe vârful limbii gustul acela amar...
- Dar în ceea ce îi priveşte pe copiii tăi, Jack şi Lily-Rose? Crezi că ţi-au moştenit cumva alergia la ciocolată? Îi îndopi în fiecare zi cu ciocolată ca şi cum în ziua următoare ar veni sfârşitul lumii?
- În niciun caz. Dar am învăţat din greşeli, căci în trecut am fost prea îngăduitor, iar acum ştiu că o persoană responsabilă ar trebui să-şi modereze cantitatea consumată de dulciuri, mai ales că glucidele au un efect incredibil de ciudat asupra copiilor. Ştii doar că, imediat după ce mănâncă puţină ciocolată, puştii încep să se zbenguie şi să ţopăie prin casă. Energia prea multă le provoacă hiperactivitate şi există prin casă şi colţuri periculoase, aşa că, în prezent, învăţ să fiu echilibrat cu copiii.
- Încerci oare să-mi spui că ambii tăi copii sunt cu adevărat fericiţi, deşi nu au prea multe provizii de dulciuri prin casă?
- Exact. Dacă aş avea două pramatii drept copii, sunt convins că atitudinea mea ar fi diferită în film... Ce lucru intolerabil, plozii răsfăţaţi, nu-i aşa? Vreau să zic că e convenabil pentru noi, ca adulţi, să zicem că sunt doar copii când fac vreo boacănă, dar de fapt nu sunt doar copii. Sunt produse ale părinţilor lor, iar dacă aceştia sunt prea indulgenţi cu ei în copilărie, până la urmă se va întoarce împotriva lor, în decursul vieţii.
Aceşti părinţi nu le fac niciun serviciu odraslelor lor. Dimpotrivă. Chiar cred că acest film, "Charlie şi fabrica de ciocolată", ar fi un bun exemplu pentru copiii mei, dacă ar începe să nu mai fie cuminţi. I-aş aşeza în faţa televizorului şi i-aş pune să se uite la ce a păţit în film Mike TV sau Violet Beauregard. Violet s-a umflat ca un... asta ar putea fi o nouă şmecherie pe care s-o folosesc cu ei.
- Una peste alta, copiii tăi nu sunt răsfăţaţi.
- Chiar nu sunt, mulţumesc lui Dumnezeu. Au doar mici încercări pe alocuri, pe care le curm din faşă. Doar se plâng, cum fac copiii de obicei, "Vreau asta şi asta...", dar atunci folosesc o expresie franţuzească, mai puternică decât cele englezeşti, care este mai eficientă cu ei; are impact instantaneu şi ei imediat se conformează cu ce le spun.
- Cât timp ţi-a luat să-ţi pui la punct mersul, stilul de vorbire şi machiajul lui Willie Wonka?
- N-am exersat deloc. Îmi vin uneori idei pe care ajung să le pun pe hârtie şi astfel creez o nouă personalitate cu ajutorul unor teancuri de foi. Dar caracterul unui personaj nu poate fi definitivat niciodată, până când nu intri cu adevărat în pielea personajului.
Personal, nu fac vreodată cunoştinţă cu personajul meu până când regizorul nu zice "Motor" şi camerele încep să filmeze. N-am fost niciodată unul dintre acei actori care exersează "la rece". Ştiam de la început cum voiam să-i sune vocea lui Wonka. Şi mai ştiam cam cum va arăta în general, dar bănuiesc că mi-a luat în jur de o săptămână de filmări până când am intrat în pielea personajului cu adevărat.
- Relaţia lui Willie Wonka cu tatăl său este extrem de bine explorată în film şi pusă la temelia comportamentului său ca adult. Poţi să ne relatezi câteva aspecte ale propriei tale relaţii cu tatăl tău?
- Nu ştiu exact când apare, probabil în anii adolescenţei sau poate mai târziu, dar se aude în mintea fiecăruia dintre noi o voce care ne spune că nu vom semăna cu părinţii noştri. Şi deodată, în jurul vârstei de 20 de ani, începi să te uiţi atent în oglindă şi îl regăseşti din ce în ce mai mult pe tatăl tău. Eu şi sora mea eram prezenţi la premiera filmului CHOCOLAT când, la un moment dat, ne-am întors unul către celălalt şi am strigat "tata" exact în acelaşi moment. N-am crezut vreodată că îi voi moşteni felul de a fi sau chiar vocea, printre altele. Chiar şi aşa, din mine răzbătea personalitatea tatălui meu. Dacă catarama de la cureaua lui ar fi aici, m-ar lua şi acum cu călduri... Tatăl meu m-a influenţat foarte tare, şi pe mama mea de asemenea. Ea e o femeie puternică şi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei şi printre cei mai buni pedagogi pe care i-am avut.
- N-am văzut filmul original, dar se spune că Gene Wilder a întruchipat în Wonka un personaj mai paternal decât tine.
- Aveam în jur de nouă, zece ani când am văzut filmul cu Wilder. Era ca o sărbătoare anuală să cresc şi îmi plăcea la nebunie. Încă sunt înnebunit după prestaţia lui Gene Wilder din film. L-am văzut chiar înainte ca Tim Burton să îmi propună să lucrez cu el la noua adaptare a filmului. Văzusem pelicula cu copiii mei şi le-a plăcut foarte mult. Cum am aflat că voi juca rolul lui Wonka, de fiecare dată când copiii puneau DVD-ul cu filmul original, obişnuiam să fug din cameră, pentru că nu voiam ca interpretarea lui Wilder să mă influenţeze în vreun fel.
Mă duceam în direcţia opusă cu fiecare ocazie când auzeam de Wilder.
- Aceasta explică, în parte, nuanţele de machiaj pe care le-ai folosit pentru a-l face pe Johnny Depp de nerecunoscut.
- O, dar am folosit mai puţin machiaj decât voiam iniţial. Pe când reciteam cartea şi reparcurgeam mental povestea, mă gândeam că aş putea purta un nas prostetic, dar Tim m-a avertizat de la început că nu voi purta aşa ceva.
Am jonglat cu ideea ca Wonka să fie izolat, ca şi cum nu mai văzuse soarele de mulţi, mulţi ani, aşa că ne-a venit gândul să fie palid, chiar aparent bolnăvicios...
şi atunci Roald Dahl a zis ceva de nişte ochi scânteietori, aşa că am probat mai multe nuanţe de lentile de contact colorate. Am văzut unele de culoarea levănţicăi şi le-am încercat... şi pentru că tatăl său era stomatolog, Wonka trebuia să aibă dinţi perfecţi, imaculaţi, ireali de albi de fapt. Mai târziu ne-a venit ideea că Wonka ar trebui să aibă un smoc de păr ca unul al prinţului Valiant, cu un breton scurt... ca şi cum ar fi din altă epocă. Wonka devenise subit depăşit de vremuri. Se închidea singur într-o cameră cu prea multe discuri cu Hermits... Şi apoi, când probam costumele alea, mă prefăceam într-un slăbănog, o paiaţă..., cam astea erau ideile ce mi se roteau prin cap.
- Pare că te-ai distrat pe cinste. Şi, presupun, ai acceptat rolul din "Piraţii din Caraibe" din acelaşi motiv.
- Ei bine, să zicem că intenţia mea cu "Piraţii" n-a fost să mă implic într-o franchiză şi să încerc să câştig cât mai mulţi bani posibil, deşi ăsta nu e un obiectiv deloc rău în viaţă. Nici pe departe. Chiar mă simt protejat în pielea căpitanului Jack Sparrow. Totuşi, este distractiv, pentru că prezintă şi noutate în acelaşi timp pentru mine. Dar... este un lucru straniu ce s-a petrecut cu "Piraţii din Caraibe". După premiera filmului, am început să mă întâlnesc cu oameni pe stradă, de la copii de cinci ani până la doamne de şaptezeci, un adevărat amalgam de vârste, ce spuneau toţi "Ouo!". Chiar nu ştiu ce s-a întâmplat, dar nu voi pune nimic la îndoială. Mă bucur de situaţie şi de rol. O adevărată călătorie cu peripeţii...
- Cred că filmările au fost ciudate şi benefice pentru tine deoarece, după câte am auzit, ai căpătat o slăbiciune pentru dulciuri pe parcurs.
- Ei bine, anul trecut lucram la Londra, prin Anglia la un film numit "Libertinii", când cineva m-a asmuţit către ceva ce se cheamă budincă Sticky Toffee. Ai păţit şi tu aşa ceva? E un dezastru! Este unul dintre năravurile cele mai violente cu care m-am confruntat vreodată. Mi-au trântit prăjitura în faţă, am luat doar o lingură şi numai în jumătate de secundă... a dispărut toată. Apoi a urmat a doua şi am început să mă îngrijorez că o să îmi fac un obicei din asta într-o zi sau două, sau că voi fi nevoit să înot până în China ca s-o dau jos. Aşa că, da, budinca cu pricina este o mare slăbiciune a mea. Asta e! Interviul ne-a fost furnizat de către corespondentul HBO Central Europe/HBO Europa Centrală, Aniko Návai.

Johnny Depp este considerat unul dintre cei mai sexy, mai graţioşi şi mai romantici bărbaţi ai lumii. Este apreciat ca fiind un actor foarte bun al generaţiei sale, reuşind în scurta sa carieră să interpreteze diferite categori de roluri. Deloc de neglijat este şi activitatea sa ca scenarist şi regizor, ca în cazul filmului "The Brave" sau talentul său de muzician sau compozitor.
Johnny Depp s-a născut în Owensboro, Kentucky la 9 iunie 1963, însă a crescut în Florida. După ce părinţii săi au divorţat când el avea 16 ani, abandonează şcoala un an mai târziu, sperând să reuşească într-o cariera de muzician. Depp a înfiinţat multe formaţii "de garaj", cea mai reuşită fiind "The Kids", cu care o dată, a deschis un concert al lui Iggy Pop. S-a implicat în actorie după o vizită la Los Angeles cu fosta sa soţie, care l-a prezentat binecunoscutului actor Nicolas Cage. Cage l-a încurajat pe Depp să încerce să joace, astfel tânărul actor a debutat în 1984 cu filmul "A Nightmare on Elm Street". Urcuşul său către succes a fost accelerat în 1987, când l-a înlocuit pe Jeff Yagher în rolul unui poliţist care lucra sub acoperire - Tommy Hanson, în serialul canadian "21 Jump Street."
I se acordă şansa de a juca în filmul-fantezie al lui Tim Burton, "Edward Scissorhands"(1990), continuând să primească aprecieri din partea criticilor şi să-i crească popularitatea după rolurile sale din "Benny & Joon"(1993) şi "What's Eating Gilbert Grape "(1993). După acest film, Depp joacă în "Ed Wood"(1994), regizat de Burton. Cu rolul său excelent din filmul lui Mike Newell din 1997, "Donnie Brasco", unde era un agent F.B.I., Depp continuă să urce pe culmile succesului la Hollywood.
A urmat un rol în "Fear and Loathing in Las Vegas" (1998), în regia lui Terry Gilliam, şi încearcă în S.F. cu filmul "The Astronaut's Wife", în 1999. În acelaşi an colaborează din nou cu Burton în "Sleepy Hollow", în rolul şoferului Ichabod Crane, în remake-ul clasicului film al lui Washington Irving.
În 2006, Depp joacă în "Pirates of the Caribbean: Legend of Jack Sparrow", cu care a avut un succes impresionant şi imediat s-au reluat filmările la partea a 2- a, "Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest". Lucrurile nu se opresc aici deoarece s-au început deja filmările pentru cea de-a 3-a parte "Pirates of the Caribbean: At Worlds End" care va apărea pe ecrane în 2007. În perioada îmediat următoare sunt programate filmele "Sweney Todd" şi "The Rum Diary".
Munca lui Johnny Depp nu se termină la actorie. Aşa cum în 1997 a scris şi regizat filmul "The Brave", el va şi produce două dintre proiectele aflate în lucru "Shantaram", anunţat să apară în 2008 şi "A Long Way Down" (2007). În tot acest timp, nu a renunţat nici la muzică, el este şi cel a care a cântat la chitară în filmul "Chocolat" şi a scris şi interpretat muzica din "Once Upon a Time in Mexico".
Topul filmelor cu cele mai mari încasări în care a jucat Johnny Depp: "Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest" cu 1,045 de miliarde de dolari încasări, 135,6 milioane numai în weekendul de premieră; "Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl" - 653,9 milioane de dolari, "Charlie and the Chocolate Factory" - cu 474,9 milioane, în 2005, "Sleepy Hollow" a avut 206,07 milioane, în 1999 şI "Chocolat" a avut 152,6 milioane de dolari în anul 2000.