JAPITA

Greu de gasit in padure, unde arborii "trasi" in sus de lumina nu-si ingaduie decit prin accident sa-si strimbe tulpina sau crengile. Japita creste din abundenta la oras, unde trupul si sufletul

Greu de gasit in padure, unde arborii "trasi" in sus de lumina nu-si ingaduie decit prin accident sa-si strimbe tulpina sau crengile. Japita creste din abundenta la oras, unde trupul si sufletul oamenilor suporta mai usor presiunea unui genunche bine pus si bine apasat. Creste exact unde n-ar trebui sa creasca. Pentru ca, la sat, taranul care-si construieste car, stie sa-si faca rost si de o bucata de lemn in forma de cioc de rata pentru a fixa, intre el si protap, jugul, cel in care urmeaza sa mai injuge boii. La oras insa se petrec din ce in ce mai multe evenimente si se pare ca Japita a devenit obiectul (instrumentul sau fiinta) cel mai necesar: pina la privatizare, transportul spre viitor se face cu mijloacele de care dispunem. Si acestea au neaparata nevoie de Japita. Cele mai multe, pentru cei care nu stiu inca, se afla in strada. Se aplica pe orice protap, transporta orice si oriunde, gata sa duca economia si viata orasului de ripa. Pentru ca pentru a deveni Japita, trebuie sa-ti parasesti mai intii locul de munca. N-ai timp sa le faci pe amindoua. Si cum e si drept, parasind locul de munca, ai timp dar nu ai bani, pentru ca ai parasit si salariul. Situatie care se rezolva usor: dupa multe alte buzunare pe care ai fost nevoit sa le croiesti in vesmintul constiintei, mai deschizi unul, mai mare decit celelalte; sa poata incapea acolo, la un loc, pachetul de tigari straine, banii - daca se poate, tot straini - sticluta cu ceva alcool, batista si legitimatia de "serviciu". Multe, foarte multe Japite asteapta protapul. Foarte multe s-au adunat si in paginile ziarelor "independente", precum si in cele dependente de un partid sau altul. Era normal: buzunarele constiintei nu au decit gura. Deschisa non-stop. N-am fost surprins sa le descopar la Romania libera (e nedrept sa i se spuna "Bacania libera" fiindca produsele oferite publicului sint mult mai diverse), unde existau de mai de mult, dar m-am mirat ca s-au inmultit tocmai unde arborii (adica oamenii) ar trebui sa-si pastreze verticala luminii, adica la Dreptatea. Descopar acum ca ochiul Dreptatii, nu numai ca vede, dar a inceput si sa auda. Un personaj inzestrat cu un astfel de organ audiovizual poarta numele (real?) de Silviu Dragomir. Nu stiu daca e si ziarist "atestat", dar dupa felul cum minuieste "biciul" cuvintelor, pare coborit proaspat de pe capra trasurii. Domnia sa, dedicindu-mi un spatiu generos - e drept, pe pagina a doua - a ziarului Dreptatea, cea de simbata trecuta, tine sa-mi spuna cu delicatetea mincinosului tot ceea ce am facut eu in Piata Aviatorilor, cu o saptamina mai inainte, la acel miting devenit, macar prin prezenta mea, foarte popular. Ca sa fie crezut, domnul Silviu Dragomir s-a dus timp de sase zile si a citit atent caldarimul, apoi a desenat o harta cu "teritoriul conflictului", a pus cifre si a inceput sa scrie dezinvolt si sigur: "in punctul 1 a tras de firele instalatiei de amplificare, pe care insa nu le-a rupt". Nu spune cu ce am tras. Operatia asta o lamurise cu o zi mai inainte (asta-i, "ochiul" nu citeste) colegul sau de la Romania libera, Constantin Vrinceanu, care sustine ca mi-as fi incurcat picioarele "prin cablurile "penetediste", scotind din priza o porta-voce". Are organul vazului foarte bun domnul Constantin Vrinceanu. Un organ vizual inzestrat cu constiinta profesionala in care si-a croit un buzunar adinc. Asta, daca-i vorba de Constantin Vrinceanu pe care-l stiu eu. Ca acum par sa fie trei: unul, cel care pe 21 Decembrie a condamnat exact cu cuvintele lui Ceausescu, pe huliganii de la Timisoara, adica pe primii eroi ai Revolutiei noastre; al doilea, cel care, la 18 februarie a.c., prezent la "mitingul" din Piata Victoriei, ca orice ziarist, pentru a vedea cit mai bine si cit mai repede ce se intimpla in Palat, si-a luat legitimatia de ziarist in mina si n-a intrat pe usa cladirii, ci pe fereastra, dupa care a inceput sa dea ordine, tot ca ziarist, de ocuparea sediului guvernamental. A vazut bine si atunci si, daca e tot una si aceeasi persoana, si nu o a treia, a vazut bine si acum. A vazut cu buzunarul. Dar, oricum, e inferior domnului Silviu Dragomir, care, cu acelasi organ al vazului a si auzit provocarile mele: "dar nu se distingeau nici un fel de cuvinte (cam agramat - n.n.), ci rezulta ca persoana in cauza adresa manifestantilor vorbe ce stirneau proteste". Mai tirziu - inteleg ca m-a "insotit" ca sa ma protejeze - desi era si mai departe de mine, organul sau audio-vizual a vazut ca se tinea de mine o singura femeie si a auzit clar si un cuvint: "nenorocitilor". Evident, l-a auzit cu ochiul, pentru ca auzul nu avea de unde sa auda asa ceva, pe caseta mea - pe care i-o pun la dispozitie cu placere - neaparind acest cuvint niciodata. Mai mult, in loc de femeie, apare un barbat. Un tinar curat, cu barba ingrijita, un tinar citit, probabil ratacit sufleteste, singurul cu care am schimbat citeva fraze, pentru ca mi-am dat seama ca am cu cine vorbi si cu care chiar as vrea sa mai vorbesc. In rest, totul e fals, minciuna, provocare si grosolanie. Japita. Si pentru ca vreau sa inchidem definitiv "dialogurile" in jurul acestui incident intr-adevar nenorocit, vreau sa adaug: nu am provocat, ci am fost provocat. O provocare pregatita in amanunt, cu schema exacta pe care, descoperind-o la timp, am vestejit-o, rupind "cercul de presiune", absolut anonim, si tragind dupa mine 10-15 fotografi: scosi din "masa", agresorii deveneau persoane, purtau nume, iar fotografii le puteau inregistra fetele. Acest lucru l-am facut din intuitie si acest lucru a oprit violenta haydamakilor. Dovada: in fotografia publicata de Romania libera (pag. 1, nr. 102 din 24 aprilie), persoana din stinga imaginii se numeste Gheorghe Petter si este fotoreporterul ziarului... Dreptatea. Pot crede cei doi "ziaristi" (si deci si convinge pe cineva) ca fotografii nu ar fi inregistrat pe pelicula momentul cu firele instalatiei de amplificare? Era lucru cel mai important! Sint hazlii, hilari si foarte veseli cei doi "ziaristi" de la cele doua organe de presa, puse sub acelasi ochi. Veseli ca niste savarine uitate-n vitrinele trecutului. Si cind scriu, scirtie ca niste porti batute de vinturi. Cel mai mare scirtie domnul Silviu Dragomir, care deseneaza prost; ca sa scap de haydamaki, am luat de trei ori suta de metri - constatind ca o mai pot face binisor (vezi si fotografia din Opinia Buzaului) - nu numai pe strada Popa Savu, ci si pe urmatoarele doua, adica pe Cimpia Turzii si Alexandrina, unde urmarirea a sfirsit ca in filme: o Dacie alba s-a apropiat de mine, soferul a deschis portiera si am urcat, lungind usor mina unui urmaritor, fixata cu multa arta pe minerul respectivei portiere. Soferul era un tinar, student la medicina, ca si mine, fara de partid. La insistentele mele, ne-am intors la "fata locului" dupa o pauza petrecuta in Kiseleff: urmaritorii se grupasera si asteptau... Daca domnul Silviu Dragomir vrea sa stie cine era acest student, s-o afle singur. Eu stiu, dar nu-i spun si nu vad de ce ar fi interesat: eu trebuia sa-i multumesc si am facut-o la timp. Punct. Pentru ca japitele sint in alta parte.
Darie NOVACEANU

Sambata,
5 mai 1990
Un simplu fapt?
Un fost pilot - Dumitru Nicolae, veteran din razboiul antifascist - ne relateaza urmatoarele: in timpul razboiului antifascist a fost ranit de cinci ori, iar pentru faptele sale de vitejie a primit titlul de veteran in razboiul antifascist, impreuna cu insigna de care nu se desparte niciodata. Marti 2 mai 1990, a plecat de acasa cu un buchet de trandafiri in mina (ingrijiti de domnia-sa), catre locuinta fiicei sale. Drumul trecea prin Piata Universitatii. Aci a fost inconjurat de un grup de "manifestanti" care i-au luat in deridere insigna: "Ce-i asta, antifascist? Ce-i tricolorul acesta FSN-ist?". Mai mult: l-au inghiontit, l-au imbrincit, incercind sa-i smulga insigna. Vazind ca nu reusesc, au "atacat" buchetul de trandafiri pe care l-au aruncat si l-au calcat in picioare. Domnia-sa protesteaza cu vehementa impotriva celor ce i s-au intamplat, impotriva unor fapte ce se petrec in Piata Universitatii si a acelor oameni "de rea-credinta" care nu fac decit sa destabilizeze starea si asa fragila in care ne gasim.
Gina BRUJAN

Marti, 15 mai 1990
Violenta se plinge de violenta
Impotriva! Impotriva! Impotriva!...
Nu gresim daca afirmam ca pentru candidatura la un loc in Adunarea Deputatilor, pentru domnul Cristea Spiru nu s-a gasit inca partidul potrivit. Nu s-a inteles mai nimic din ce a spus. Care este platforma cu care domnul Spiru s-a prezentat duminica seara pe micul ecran? Singurul lucru care s-a inteles cit se poate de clar din spiciul sau este ca el pledeaza... impotriva. Nu pentru o idee, nu pentru obiective concrete, ci, pur si simplu, impotriva. Nimeni nu se opune ca cineva sa fie impotriva, indiferent impotriva cui. Dar violenta pe care o condamna, imprecatiile pe care le condamna, insultele pe care le condamna, demagogia pe care o condamna, minciuna pe care o condamna au constituit, se poate spune, punctul forte al "programului" pe care C. Spiru l-a prezentat duminica seara pe micul ecran. Cu o voce ragusita, probabil consecinta a "intalnirilor tovarasesti" cu dl. Ion Gheorghe Maurer si suita sa de securisti, cu alte "cadre nepatate" la I.A.S. Vedea, voce deranjata probabil de strigatele de haitas la vinatorile organizate acolo sau aiurea pentru aceleasi personaje pe care le-a insotit inclusiv, scuzati, la toaleta, a reusit sa murdareasca, din nou scuzati micul ecran cu slogane disperate ce pot fi rezumate la urmatoarea formula: "Nu votati F.S.N.-ul! Nu-l votati pe Iliescu! Ei sint diavoli, nu fiti instrumentele lor! Eu sint omul vostru, omul care lupta pentru adevar" etc., etc. Dar damful cunoscutelor intilniri "protestatare" nu se simtea pe micul ecran.
Cei care-l cunoasteti, l-ati simtit, nu-i asa?
Lucian CIUBOTARU

Realitatea despre incidentul din Berevoiesti
In legatura cu comunicatul de presa al Partidului National Liberal, transmis prin Televiziunea Romana Libera la ora de maxima audienta, despre "gravele incidente petrecute in comuna Berevoiesti, judetul Arges", domnul maior Marin Anton, seful biroului de presa al Inspectoratului General al Politiei, ne-a facut, ieri, urmatoarele precizari: In ziua de 13 mai, in comuna Berevoiesti, judetul Arges, si-a facut aparitia autoturismul 17-B-7028, condus de domnul Ion Dorde. Din masina au coborat patru membri ai Partidului National Liberal, in persoana domnilor Nicolae Enescu, vicepresedinte al organizatiei judetene P.N.L. Arges, Nicolae Margineanu, inginer din Bucuresti, Gheorghe Ghita, farmacist din Bucuresti, candidat pentru Senat, si Ion Iacomin, fost avocat. Cei patru au intrat in discutii contradictorii cu credinciosii care iesisera de la biserica si se indreptau spre casele lor. Unii le-au cerut celor patru sa-si vada de drum ca nu sint dispusi sa-i asculte. La un moment dat, domnul Nicolae Margineanu a scos un spray cu efect iritant, lacrimogen, pe care l-a folosit impotriva celor din jur. Tubul acestui spray, "corp delict", a fost gasit de politie. Indignati de comportarea celui care a folosit tubul cu spray, unii dintre cei prezenti au aruncat cu pietre asupra masinii, incidentul soldindu-se cu spargerea lunetei, a parbrizului si infundarea unei usi. Nu s-au inregistrat victime, iar autoturismul respectiv nu a fost nici "rasturnat", nici "incendiat", asa cum se arata in comunicatul de presa al PNL transmis de TVRL si care nu este conform cu realitatea. Conflictul a fost aplanat la interventia sefului postului de politie, care a asigurat, totodata, protectia celor patru membri ai PNL pana la parasirea comunei. In urma cercetarilor efectuate imediat de politie, au fost identificati cei care au aruncat cu pietre asupra autoturismului. Ei se numesc Ion Tican si Marian Rusu - mineri, Ion Hera, electrician miner si Onica Bucur de 51 de ani, toti locuitori ai comunei Berevoiesti. Toti patru au fost sanctionati contraventional. Inspectoratul General al Politiei face si pe aceasta cale apel la toti cetatenii - alegatori si candidati in alegeri - sa dea dovada de calm, luciditate, de respect si simt civic, astfel incit manifestarile care vor mai avea loc pina la incheierea campaniei electorale sa se desfasoare intr-o atmosfera de liniste si ordine, in mod demn, civilizat.
Petre POPA

Joi, 17 mai 1990
Ce maninca oare la prinz cei aflati in greva foamei?
Mass-media insista pina la saturatie cu infometarea manifestantilor din fosta Piata a Universitatii. Reactia Occidentului este si ea plina de compasiune, iar Crucea Rosie Internationala ar vrea sa preia initiativa asistentei medicale a martirilor. Care este numarul lor exact? La Spitalul de Urgenta Bucuresti consultam registrul camerei de garda medicale. Cap de serie: faimosul D. Dinca. La data recoltarii, 1 mai a.c., glicemia sa, 95 mg, indica o sanatate perfecta. I s-au alaturat, in aceeasi actiune protestatara, alte 17 persoane, in majoritatea lor tineri. Dintre toti, doar Marius Borza a revenit pentru repetarea probelor-martor. Fluctuatia rezultatelor dezvaluie insa un grevist putin dispus sa-si sacrifice prinzul: 1 mai - glicemia 100 mg; 2 mai - 87 mg; 3 mai - 80 mg; 4 mai - 100 mg!; 5 mai - 85 mg. Dupa aceasta data, M.B. renunta si nu se mai prezinta. Aceeasi atitudine o adopta alti 63 tovarasi de idei si de lupta impotriva neocomunismului, alegerilor de la 20 mai a.c., ministrului Mihai Chitac, abrogarii Decretului 473/1973, abrogat de fapt la ultima sedinta a C.P.U.N. Dar, domnilor, garda moare si nu se preda! Pentru a declara greva foamei este necesar sa inaintezi o cerere justificativa conducerii Spitalului de Urgenta. Doamna Florentina Andronescu, sosita de la Tel-Aviv, isi redacteaza cu vadita preocupare petitia caligrafiata frumos. Este blonda, ochi verzi, slabuta. Profesia: artist plastic, la un institut de moda. Este nascuta in zodia berbecului, deci urmeaza a trai o saptamina a schimbarilor rapide. Fostul sot, conservator si apatic. Dorinta de schimbare a prevalat. Spre sfirsitul perioadei asteapta noutati placute.
- Ce zice fetita? Fetita zice help! O cresc parintii. Doamna F.A. devine subit melancolica. Ne atrage atentia ca iubeste "Adevarul" si ca la Sfintul Mormint a rostit o rugaciune pentru gloria ziarului.
Iancu Adriana, str. Sevastopol nr. 6, este in concediu de odihna. Lucreaza la Intreprinderea de cofetarii si racoritoare. Are 3 copii. Pretinde guvernului roman sa respecte articolul 8 al Proclamatiei de la Timisoara.
- Ce prevede? Pai, aminarea alegerilor! (...)
Al. GAVRILESCU

"Doua la primarie..."
Saptamina trecuta, in paginile "Dreptatii" si ale altor publicatii, Proclamatia de la Timisoara adunase nici mai mult, nici mai putin decit 6 milioane de semnaturi.
Actiunea de colectare a continuat si, astfel, la sfirsitul acestei saptamani putem afla:
Din "Dreptatea": Pentru Proclamatia de la Timisoara s-au strins 4 milioane si jumatate de semnaturi...
Din "Romania libera": "Aproape 5 milioane de semnatari ai Proclamatiei...".
Sub acelasi titlu si certificat de aceeasi semnatura, la distanta de citeva rinduri: "Sigur, 5 milioane de romani se declara "ostili...".
Cum nu stim cine tine socotelile nici pentru numarati, nici pentru numaratori, nu vom reprosa nimanui lacune la materia numita aritmetica. Vom ofta doar, cu la fel de vagi reminiscente dintr-o alta disciplina de scoala primara, spunind: Cum nu vii, tu, nene Pristanda, sa-ti inveti urmasii a numara steagurile!
Ca orice simplu cetatean ma intreb: ce mai poate conta suta, cita vreme si milionul se devalorizeaza...
C. NICOLESCU

D-l Ion Ratiu, facind laudabile eforturi sa se exprime cit mai limpede, a declarat ca nu-i place d-l Iliescu si a cerut ca acesta sa nu fie votat. Din cite stim, d-l Iliescu n-a declarat pina acum daca-i place sau nu candidatul PNTcd la presedintie. Oricum, n-a cerut ca d-l Ratiu sa nu fie votat. Exista, se vede, doua feluri de fair-play: englezesc si romanesc!

Sintem informati ca lucratorii din transportul in comun din Timisoara vor intra in greva daca nu se elibereaza de urgenta Piata Operei. Sint oameni care nu accepta sa le fie confiscate nici revolutia, dar nici o parte din oras.

Si-au dat in petic...
La terminarea mitingului electoral al PNL (simbata) - calm si ordonat - lumea se indrepta linistita spre casa. Prin preajma statuii Aviatorilor mergeam alaturi de un membru al partidului, care tocmai imi marturisea multumirea pentru reusita manifestatiei. Dar nici nu a apucat sa ispraveasca ce avea de spus ca, in apropiere, grupuri galagioase de tineri si mai putin tineri au inceput sa-si smulga ostentativ de pe piept siglele rotunde cu insemnele PNL pentru a le lipi, in aplauzele celor din jur, pe afisele electorale purtind chipurile domnilor Iliescu si Roman. Lipeau peste tot unde se poate: pe ochi, pe piept, pe gura, pe frunte. Nu mai reproducem frazele care insoteau actiunea lor exaltata. Alaturi, domnul Cimpeanu privea parca dojenitor din sirul portretelor neatinse. Sa fie o simpla intimplare? Daca nu, credem ca "fair-play"-ul campaniei electorale ramine o disciplina a democratiei care trebuie in continuare invatata de multi tineri. (A.B.C.)

Vineri, 25 mai 1990
Piata Universitatii, ieri
Mitingul neautorizat de politie, anuntat pentru ieri dupa-amiaza in Piata Universitatii, pentru a protesta impotriva alegerilor, a inceput, potrivit spectacolului cotidian al locului, cu lume putina si amestecata. Unii spun ca au venit din curiozitate, sa vada daca cei ce trag sforile aici, in piata, stiu sa piarda si sa se retraga. Altii au aflat ca mitingul nu este legal si au incercat, se pare fara prea mult succes, sa-i indemne pe oameni sa-si vada de treburile lor. Dar cum pentru multe persoane "treburile lor" vizeaza tocmai intretinerea acestui miting perpetuu si a unei stari de tensiune continua, cine sa-i asculte? Mai cu seama ca sint acum invitati la microfon toti cei ce vor sa vorbeasca, deoarece liderii afirma ca se tem sa nu se repete! De parca pina acum au facut altceva! "Vorbeste doamna aia de zici ca plinge, cind, de fapt, te injura!" remarca un mucalit. "Nu e ea - il corecteaza colegul, privind spre tribuna ad-hoc din dreptul Teatrului National. Si nici cealalta (nu stim la cine se refereau - n.r). Cred ca e o moda, acum toate care vorbesc aici au adoptat stilul". Mai-mai ca ne dau lacrimile. Pe urma, ne stapinim cu greu risul. Un orator venit tocmai din Vrancea ne citeste un text incoerent, din care tot ce-am inteles e ca "Universitatea" regreta ca i-a subestimat pe muncitori si ca, acum, in ceasul al 12-lea (au mai anuntat acest ceas al 12-lea de citeva ori de-a lungul campaniei electorale, dar or fi mai multe) sa se uneasca cu "noi". Despre el nu aflam decit ca ar fi un fost detinut politic. Oricum, muncitor nu era. Oricum, intelectual nu era. Din balmajeala lui, singurele formule inteligibile indemnau la anarhie sau la moarte. Unde oare, in platforma carui partid scrie asta?... Constanta ni se "jeleste" ca nu mai e nimic de facut. Tot orasul e indragostit de Petre Roman (sau cam asa ceva). (In paranteza fie spus, noi, reporterii, am fost, de alegeri, la Constanta si am ramas impresionati de bunul simt si de seriozitatea oamenilor, de felul cum privesc prezentul si viitorul tarii). Din Vilcea ni se anunta ca au venit (cifra e aplaudata ca astronomica, se ovationeaza) 20 de baieti in genunchi (sic!). Reprezentantul lor, figura tipica de bataus, ni se plinge ca ei, in Vilcea, nu mai pot trai. Nu-i mai indura oamenii. Cei multi si prosti, deh! Dar avem si lume "subtire": la microfon, cetateanul de origine romana, plecat in America acum citiva ani, reintors ca observator, de alegeri; dincolo de faptul ca instiga la dezordine, la haos, la anarhie, prin indemnurile sale, dincolo de faptul ca isi marturiseste inclinatia P.N.T.-c.d.-ista, dinsul are si o problema personala: vrea sa dea in judecata statul american pentru ca a pactizat cu F.S.N.! Nu stie cum sa procedeze. Face apel la multime, poate o fi vreun avocat printre noi, sa-l invete cum! Presedintele unui partid ne da tonul si dirijeaza strigatele pietei, mugind in microfon cu disperare. Intre timp, piata se umple, si cred si eu ca are cu cine: peste 1.000 de ziaristi straini, plus noi, ziaristii romani, cel putin tot atitia, plus salariatii domnului Ratiu, plus curiosii, plus "intrusii", fiindca asa se vehiculeaza, cum ca fiecare avem "umbra" noastra, sintem filmati, inregistrati, ce mai, sintem dati naibii! Este anuntat cu deferenta un mare personaj. Nu i se spune numele, dar i se aduce un binemeritat elogiu pentru cele cinci luni de activitate revolutionara. Adevar grait-a... "Cine e? - intreb, incercind sa-mi fac loc mai in fata. "E Dumitru Dinca" - imi spune cineva. Si ce vrea? - ma intreb. "Vrea sa injure ziarul "Adevarul" si pe cel ce-a scris articolul "Dictatura strazii"". Retin, din vorbele lui, ca n-a avut puterea sa citeasca articolul pina la capat. Efortul l-ar fi ajutat sa evite rostirea unor ineptii... Reporterul se retrage, cu intentia de-a reveni seara tirziu. Sute si sute de oameni pleaca, insa, cu intentia vadita de-a nu mai reveni.
Anica FLORESCU
Ilie STEFAN