Istoria, tradiţia şi folclorul îşi dau mâna la Târgu Neamţ

sus, la peste o sută de metri înălţime, veghează cetatea Neamţ, iar tot în apropiere puteţi vedea, pe viu, unul dintre simbolurile Moldovei: Zimbrul.Destul de repede, maşina goneşte spre

sus, la peste o sută de metri înălţime, veghează cetatea Neamţ, iar tot în apropiere puteţi vedea, pe viu, unul dintre simbolurile Moldovei: Zimbrul.
Destul de repede, maşina goneşte spre Târgu Neamţ. La 2-3 km de intrarea în oraş veghează liniştită, în ciuda vânzolelii din jur, o frumoasă şi cochetă biserică, în dreapta căreia, la doar câteva sute de metri mai în faţă, este casa în care a copilărit Nică a lui Ştefan a Petrii Ciubotarul, adică Ion Creangă, omul pentru care copilăria a însemnat viaţa însăşi. Zgomotul şi agitaţia de afară sunt lăsate în urmă, încet-încet, pe măsură ce intri mai mult în curte. Casa este şocant de simplă, dar în acelaşi timp şocant de elegantă. Curtea mare, care acum suportă pietriş peste pământul copilăriei lui Nică, pereţii de un alb orbitor, magazia din drepta curţii care îşi căsca porţile, acum ferecate, băncuţele din lemn trădează aceeaşi idee ca şi în "Amintiri din copilărie": Totul este simplu, dacă priveşti lucrurile cu inima uşoară. Totul pare miniatural în comparaţie cu acoperişul mare şi ţuguiat, mult mai înalt decât casa, acoperiş ce insistă să ţintească spre cer, şi nu se poate altfel, pentru că în Moldova totul ţinteşte spre cer. Primul lucru ce îţi atrage ochii este prispa din lut uscat. Nu mai lată de 3 paşi, înconjoară fidel casa. Apoi, trebuie să te apleci puţin pentru a intra în casă, tocul uşii, nu foarte înalt, pare croit pentru copii sau pentru oamenii mari cu suflet de copil. Înăuntru, prima idee care îţi trece prin minte este că tocmai ai călcat peste acelaşi lut pe care a călcat şi Ion Creangă. Holul, ca şi camerele, este mic, cu o ferestruică pe măsură; drept înainte este o cămăruţă mică, iar în dreapta este camera unde, cel mai probabil, toată familia se aduna. Camere sunt mici şi pentru că astfel erau mai uşor de încălzit, dar "camera mare" reuşeşte să concentreze atât de multe obiecte, dar şi simţăminte pe o suprafaţă nu mai mare de 6 metri pătraţi. Cum intri, pe dreapta, dai cu ochii peste cuptorul folosit şi pentru încălzit şi pentru gătit şi, aşa cum spune Creangă, tocmai bun pentru ca mâţele să huzurească pe el, în firidă. Lângă cuptor, puţin mai în spate, este un pat mare, puternic, din lemn, unde copilul Ion Creangă adormea ascultând alte poveşti decât cele pe care le va scrie el şi pe care alţi părinţi le vor folosi să-şi adoarmă copii. Acum, obiectele pe care familia lui Nică le folosea în fiecare zi sunt adunate toate la un loc. Pe cuptor stă ceaunul şi copaia, iar tot de cuptor sunt acum motoceii cu care "crăpau mâţele jucându-se".