Israelul anunta arestarea unui lider Fatah | adevarul.ro

Israelul anunta arestarea unui lider Fatah

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Marwan Barghuti, mana dreapta a lui Yasser Arafat, este banuit a fi liderul Brigazii Martirilor al-Aqsa si organizatorul a nenumarate atentate sinucigase in Israel

Israelul a anuntat, luni, "un important succes in campania impotriva terorismului palestinian": arestarea lui Marwan Barghuti, conducatorul filialei din Cisiordania a miscarii Fatah a lui Yasser Arafat. Considerat mana dreapta a lui Arafat (si posibilul succesor al acestuia in fruntea Autoritatii Palestiniene), Barghuti este acuzat de serviciile secrete israeliene ca ar fi liderul Brigazilor Martirilor al-Aqsa, grupare armata apropiata Fatah, care a revendicat nenumarate atentate sinucigase in Israel, soldate cu zeci de morti si sute de raniti. Intr-un comunicat oficial dat publicitatii ieri, Ministerul israelian al apararii declara ca Barghuti "a transformat gruparile armate ale Fatah in cea mai sangeroasa dintre organizatiile teroriste". Premierul israelian Ariel Sharon a anuntat, la randul sau, ca Barghuti va fi judecat de un tribunal israelian pentru "asasinarea a sute de israelieni". Doi lideri Hamas - capturati la Ramallah Armata israeliana a arestat doi lideri locali ai miscarii islamiste Hamas, la Ramallah, in Cisiordania, a declarat, marti, un purtator de cuvant militar. In timpul noptii de luni spre marti, armata i-a arestat in localitatea Beitunia, situata in apropiere de Ramallah, pe "seful Hamas" pentru acest oras, Jamal Tawil, precum si pe liderul aripii armate a acestei organizatii din regiune, Ashraf Abu Warda, a informat sursa citata. Cei doi palestinieni sunt "responsabili de moartea a numerosi israelieni", a spus purtatorul de cuvant. In pofida promisiunilor lui Sharon Armata israeliana intra in tabara de refugiati de la Askar Adolescent de 12 ani - ucis de tiruri israeliene Un adolescent de 12 ani a fost ucis ieri in tabara de refugiati Askar, in apropiere de Naplus, in timpul unei incursiuni a armatei israeliene. Unitati ale infanteriei israeliene au patruns, marti dimineata, pentru prima data de la declansarea actualei ofensive militare, in tabara de refugiati palestinieni de la Askar, au afirmat martori oculari, citati de AFP. Soldatii au efectuat perchezitii in tabara de refugiati in care locuiesc circa 13.000 de persoane, in incercarea de a-i aresta pe palestinienii cautati. Anterior, un purtator de cuvant israelian anuntase o incursiune in tabara respectiva. Cateva elicoptere au tras cu mitraliera in timpul operatiunii, ranind un palestinian in varsta de 55 de ani, desi locuitorii nu au opus nici in fel de rezistenta. Armata israeliana continua sa ocupe Naplus, dar premierul Ariel Sharon a afirmat, luni, ca trupele sale urmeaza sa elibereze orasul in cursul acestei saptamani.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite