Ionuţ Popa ar vrea ca unii dintre fotbaliştii săi să fie "executaţi" în faţa Palatului Culturii din Iaşi
0Antrenorul formaţiei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat azi, după egalul cu Universitatea Cluj, scor 1-1, că a fost la un pas să le aplice o corecţie fizică jucătorilor, iar unii dintre
Antrenorul formaţiei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat azi, după egalul cu Universitatea Cluj, scor 1-1, că a fost la un pas să le aplice o corecţie fizică jucătorilor, iar unii dintre elevii săi ar merita să fie "executaţi", pentru că au luat gol în minutul 90.
"Este foarte greu să mă stăpânesc acum. Aş vrea să cer ca unii dintre fotbaliştii mei să fie executaţi în faţa Palatului Culturii din Iaşi. La vestiar am vrut să le aplic o corecţie fizică ieşită din comun, dar nu este târziu nici săptămâna viitoare. Este al cincelea sau al şaselea meci în care luăm gol în minutul 90", a spus Ionuţ Popa, în conferinţa de presă de după joc.
Universitatea Cluj a încheiat la egalitate partida disputat azi, pe propriul teren, contra Politehnicii Iaşi, scor 1-1, după ce brazilianul Astorga a marcat la debutul său pentru clujenii, reuşind egalarea pe finalul meciului, după ce Miclea deschisese scorul pentru ieşeni.























































