Pentagonul retrage de urgență avioane militare americane din Marea Britanie. Ce se întâmplă la baza aeriană
Statele Unite au retras luni o parte dintre aeronavele militare staționate la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, pe fondul unei amenințări atribuite Iranului, potrivit unor informații publicate de Wall Street Journal și Financial Times.

Măsura vine la doar o lună după o decizie similară luată la baza RAF Fairford, potrivit AFP și celor două publicații, citate de Agerpres.
Un purtător de cuvânt al Comandamentului Forțelor Armate ale SUA în Europa (EUCOM) nu a confirmat oficial retragerea avioanelor, însă a transmis că autoritățile americane „luăm măsuri coordonate şi adaptate pentru garantarea securităţii militarilor americani, a civililor americani şi a ţării gazdă”.
„Avioanele (...) sunt mutate de obicei în funcţie de imperativele operaţionale”
Nici autoritățile britanice nu au confirmat mutarea aeronavelor. Ministerul Apărării de la Londra a precizat că „nu comentăm de obicei activităţile altor ţări. Avioanele (...) sunt mutate de obicei în funcţie de imperativele operaţionale”.
La rândul său, un purtător de cuvânt al cancelariei premierului britanic Andy Burnham a subliniat că protejarea bazelor aeriene rămâne o „prioritate majoră”, iar măsurile de securitate sunt reevaluate constant „pentru protecţia securităţii naţionale”.
Oficialii americani au transmis că bazele de la Mildenhall și Lakenheath „rămân vigilente”.
Datele de monitorizare a traficului aerian analizate de AFP indică faptul că, începând de luni dimineață, de la baza Mildenhall au decolat cel puțin zece aeronave de realimentare în aer și trei avioane multirol. O parte dintre acestea au fost redirecționate către baze militare din Germania, Spania, Scoția și către Lakenheath.
Contextul amintește de retragerea bombardierelor americane de la Fairford, când președintele Donald Trump declara că decizia a fost luată din cauza unor amenințări venite din partea unor persoane „cu legături cu Iranul”.
Ulterior, în urma unui incident produs la baza Fairford, doi cetățeni britanici au fost inculpați la sfârșitul lunii octombrie pentru infracțiuni care vizează siguranța națională. Potrivit poliției britanice, unul dintre aceștia este cercetat și pentru presupusa colaborare cu un serviciu de informații străin, despre care anchetatorii susțin că ar putea avea legături cu Iranul.



















































