Interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise se votează săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului
0Un proiect care prevede interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise a fost aprobat, marţi, de Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, iar săptămâna viitoare va fi votat în plenul Parlamentului, potrivit mişcării civice Coaliţia România Respiră, ai căror reprezentanţi au participat astăzi la discuţiile din comisie.
Fumatul ar putea fi înterzis în toate spaţiile publice închise, dacă Parlamentul adoptă săptămâna viitoare un proiect iniţiat în 2011.
Singura excepţie este zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, unde se vor amenaja spaţii doar pentru fumat, unde nu vor fi permise activităţi de alimentaţie publică.
Dacă Parlamentul va adopta proiectul săptămâna viitoare, fumatul şi utilizarea ţigărilor electronice vor fi interzise în orice loc de joacă şi spaţii destinate copiilor, închise sau deschise. De asemenea, se interzice complet fumatul în instituţiile medicale, de învăţământ, de stat şi private, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.
În plus, în unităţile în care se comercializează produse din tutun va fi interzisă afişarea acestora în locurile de trecere obligatorie, cum sunt casele de marcat.
Posturile publice de radio şi televiziune vor pune la dispoziţia ONG-urilor cu activitate în domeniul reducerii consumului de tutun spaţiu de emisie de 30 de minute pe săptămână pentru educaţie pentru prevenirea consumului de tutun. Va exista o unitate unică de control şi anume Poliţia Locală.