Întâmplări din 23 august povestite de cititorii adevarul.ro: “Aveam pantofi maro închis în loc de negru, am sfidat sistemul”
0Am crescut cu ideea că nu trebuie să uităm de unde am plecat, că datorită trecutului nostru suntem oamenii din prezent şi că, cel puţin din acest motiv, trebuie să preţuim "zestrea de amintiri" pe care am câştigat-o. Totuşi, din nevoia de autoapărare şi de supravieţuire, mulţi dintre noi am ales să ştergem cu buretele multe din trecut, mai ales în ceea ce priveşte amintirile din perioada comunismului. Aceasta este concluzia t
În urmă cu trei zile, jurnaliştii de la "Adevărul" şi-au expus amintirile care îi leagă de sărbătoarea zilei naţionale a Republicii Socialiste România şi a "preaiubitului conducător", Nicolae Ceauşescu. Cu acea ocazia, i-au provocat pe cititori să-şi povestească propriile întâmplări legate de una dintre cele mai importante sărbători comuniste.
Citeşte şi:
23 August 1944 – Aniversare sau Comemorare?
VIDEO Cum îşi petreceau jurnaliştii "Adevărul" 23 august
FOTO 23 August şi ironia Istoriei - Început cu scandal, sfârşit cu butaforie
GALERIE FOTO a momentelor principale surprinse la
aniversările de 23 August
După mai bine de 20 de ani, iată ce a rămas în memoria cititorilor adevarul.ro, din memorabila zi de 23 august:
"Este sărbătoarea pe care am urât-o întotdeauna, şi ca elevă şi când am crescut mare, pe vremea când eram salariată. M-a chinuit şi, cu fiecare ocazie pe care o aveam, încercam să mă fofilez şi să scap", povesteşte Maria V., în vârstă de 55 de ani.
"Am participat la multe defilări, de când eram mică, la şcoală, până când lucram ca proiectant la Institutul de Metalurgie Iprolam. Dar multe dintre ele le-am şters din memorie, nici n-am vrut să mă mai gândesc. Eram conştiincioasă la muncă pe ceea ce făceam, dar întotdeauna am detestat genul acela de manifestaţii. În anii în care reuşeam să-mi iau concediu, chiar în perioada aceasta, făceam tot posibilul să fiu plecată din Bucureşti. Era singurul mod prin care mă asiguram că nu mă cheamă de acasă pentru a sta cu alţi mii de oameni , ca vitele, în soare, o zi întreagă ca să-l <<preaslăvesc>> pe Ceauşescu".
O dată am leşinat în rând, altă dată am căzut bolnavă la pat, la finalul zilei
"Ţin minte că la ultimul 23 august la care am participat am făcut insolaţie şi o cădere de calciu severă încât m-au scos pe braţe din rând. Noroc că nu se închisese cordonul, altfel rămâneam acolo. Altă dată, parcă în anul '82 sau '83, am prins o zi de 23 august cu ploaie torenţială. M-am trezit pe la 02.00 - 03.00 dimineaţa, la 04.00 fiind adunarea. Trebuia să defilăm de pe şoseaua Ştefan cel Mare, de la fosta Melodia, până în Pipera. Ploua cu găleata şi ne-am udat până la piele aşteptând în ploaie camioanele cu pancarte. Ne rugam să nu mai vină, să scăpăm. Eu stăteam în apropierea secretarului de partid care, până şi el, când a văzut camioanele apropiindu-se, a spus scrâşnind din dinţi, <<Pleacă mă de aici! Nu veni!>>. Bineînţeles că după ziua respectivă am căzut bolnavă la pat".
"Acestea sunt întâmplările care m-au marcat cel mai mult în toţi anii în care a trebuit să stau dreaptă în faţa <<preiubitului conducător>>, pe restul am reuşit să le uit. Mai ţin, totuşi, minte că mereu încercam să mă fofilez cumva ca să scap. Au fost şi cazuri în care am reuşit. Dar bine că nu mai este nevoie acum şi, spre norocul tuturor, a picat comunismul, odată cu toate absurdităţile lui", relatează Maria V.
Români care au fugit de la manifestaţie
Chiar şi unde disciplina este sfântă iar omului îi este controlat atât comportament, cât şi pantofii pe care îi poartă, pentru ca totul să fie la unison, există şi oameni care, pur şi simplu, se sustrag de la manifestaţii. Unul dintre aceştia este Dorin G., în vârstă de 53 de ani, tot din Bucureşti, care povesteşte cum a fugit de pe cheiul Dâmboviţei până la Grădina Botanică, doar ca să nu fie prins. "Ceremoniile la care stăteam supus în rând cu restul oamenilor nici nu vreau să mi le amintesc. Dar data în care am dat bir cu fugiţii de la defilare, asta da! Întâmplător, am prins o breşă şi, cu o colegă de mână, am fugit amândoi de mâncam pământul. Dar era închisă o mare parte din zonă, aşa că am fost nevoiţi să fugim de undeva de pe cheiul Dâmboviţei, unde eram iniţial, până la Grădina Botanică, ca să ne asigurăm că nu ne prinde nimeni. Eram speriaţi, şi totuşi fericiţi, poate nu într-atât pentru că nu am mai stat la lunga defilare, ci pentru că am avut curajul şi ne-am răzvrătit", scrie Dorin.
Ripostă verbală, excludere din partid
Un alt act de răzvrătire l-a săvârşit Mihai S., deşi el, însuşi, era membru de partid. "Mă aflam pe Calea Victoriei, chiar pe 23 august 1989, şi înaintam foarte încet. Mai mergeam un pic, mai stăteam, mai mergeam, mai stăteam. Aşa că fiecare dintre noi căuta să facă în aşa fel încât să treacă mai repede timpul. Eu jucam table cu un coleg. La un moment dat, când trebuia să pornim, ni s-a spus răstit <<Strângeţi repede! Imediat!>>. Şi am ripostat: <<Nu! Nu strângem imediat! Mai lăsaţi-ne!>>. Replica asta m-a costat destul lunile următoare. Am fost criticat şi răscriticat în partid, mi s-a micşorat salariul şi se discuta excluderea mea din partid. Noroc că a venit Revoluţia şi am scăpat", povesteşte Mihai S., în vârstă de 49 de ani.
O singură culoare politică permisă, o singură culoare la bască
O altă cititoare adevarul.ro povesteşte cum a suportat, la rândul ei, consecinţele faptului că nu a respectat întocmai cerinţele absurde ale epocii comuniste, în ciuda faptului că "greşeala ei" a fost doar una "de nuanţă".
Mirela D., în vârstă de 33 de ani, relatează: "Aveam 11 ani şi tatăl meu tocmai murise cu trei luni înainte de acel 23 august. Mama încerca să susţină financiar familia, dar îi era foarte greu şi nu a putut cumpăra ţinuta completă pe care o ceruseră profesorii pentru sărbătoarea naţională din acel an - 1988, ţin minte şi acum. Rămăsesem fără băscuţa bleumarin pe care trebuia s-o port pe cap, dar am reuşit să fac rost de una indigo, un albastru închis cu o uşoară nuanţă de mov. Eram pe stadion, Ceauşescu trebuia să stea în mijloc, iar eu eram pe undeva pe diagonală-stânga, în spate de tot. Nici măcar nu mă vedeam! Totuşi, m-au scos din rând şi m-au trimis acasă, nu mi-au dat voie să particip la ceremonie din simplul motiv că basca mea avea o uşoară nuanţă de mov. La cei 11 ani pe care-i aveam, m-a marcat. Pot spune că nu m-a durut la bască".
"Greşeala de nuanţă" pe care Mirela D. o purta deasupra capului a făcut-o şi Ionuţ V., însă problema lui pornea de "la picioare". "Nu aveam pantofi negri, aveam maro închis. Iar, pentru atât, m-au scos din rând şi m-au trimis acasă, doar am sfidat sistemul!!! Cum să fie un copil de vreo nouă-zece ani, cât aveam pe atunci, cu pantofi maro închis din moment ce erau absolut obligatorii pantofii negri? Cu alţi zeci de copii în jurul meu, cu siguranţă că pantofii mei ieşeau în evidenţă. Stupid, de-a dreptul!!", povesteşte ironic Ionuţ, în vârstă de 34 de ani.
Se încarcă comentariile...
