Instanţa: Omar Hayssam a aranjat cu terorişti răpirea jurnaliştilor români în Irak | adevarul.ro

Instanţa: Omar Hayssam a aranjat cu terorişti răpirea jurnaliştilor români în Irak

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Răpirea jurnaliştilor a fost săvârşită premeditat de o entitate teroristă, pe baza unui plan al lui Omar Hayssam şi Mohamad Munaf, după care, datorită intervenţiei omului de afaceri

Răpirea jurnaliştilor a fost săvârşită premeditat de o entitate teroristă, pe baza unui plan al lui Omar Hayssam şi Mohamad Munaf, după care, datorită intervenţiei omului de afaceri sirian, jurnaliştii să fie eliberaţi, se arată în motivarea sentinţei de condamnare a lui Hayssam pentru terorism.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au finalizat azi motivarea sentinţei prin care omul de afaceri sirian, Omar Hayssam, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, document în care se arată că organizarea răpirii de către principalul inculpat rezultă şi din conţinutul unor convorbiri interceptate.

"Faptul că Omar Hayssam a organizat răpirea jurnaliştilor români rezultă din transcrierea convorbirilor telefonice avut cu Yassin Mohammad din momentul plecării acestuia în Irak cât şi cu Yousef Al Amin precum şi cu alte persoane din care reise faptul că acesta era foarte agitat, îngrijorat, disperat, afirmând în timpul convorbirii că nu a dormit şi nu a mâncat de trei zile, atitudine inexplicabilă pentru o persoană care nu avea niciun amestec în acţiunea de răpire, aşa cum susţin apărătorii inculpatului", se arată în motivarea sentinţei.

Omul de afaceri sirian, Omar Hayssam a fost condamnat pe 13 iunie, în lipsă, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la 20 de ani de închisoare, primind pedepsele maxime prevăzute de Codul Penal pentru infracţiunile de care acesta era judecat în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite