Înregistrarea apelului 112 care anunţă accidentul lui Orban | adevarul.ro

Înregistrarea apelului 112 care anunţă accidentul lui Orban

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Redăm mai jos transcrierea înregistrării: Operatoare 112: 112, ce urgenţă aveţi? Martor: Sărut mâinile. La cinema Cotroceni a avut loc un accident pe

Redăm mai jos transcrierea înregistrării:

Operatoare 112: 112, ce urgenţă aveţi?

Martor: Sărut mâinile. La cinema Cotroceni a avut loc un accident pe trecere de pietoni.

Operatoare 112: Câţi răniţi?

Martor: Aaa... O fată, din ce-am văzut eu.

Operatoare 112: Ce sector e acolo?

Martor: Vă rog?

Operatoare 112: Ce sector e?

Martor: Nu ştiu ce sector e. E la Cotroceni, lângă cinema Glendale, exact la trecerea de pietoni de lângă cinema Glendale.

Operatoare 112: Rămâneţi, vă rog. Să nu închideţi, da?

Martor: Da, doamnă.

Operatoare 112: Un moment, să-mi răspundă ambulanţa.

Poliţist: Unde s-a întâmplat? Pe ce stradă?

Martor: Nu ştiu dacă are ceva fata sau…

Operatoare 112: Vorbiţi, vă rog, cu Poliţia între timp şi o să vorbiţi şi cu Ambulanţa.

Poliţist: Pe ce stradă sunteţi, vă rog?

Operatoare 112: Cotroceni…

Martor: Ştiţi unde e cinema Glendale, la Cotroceni? Dinspre Cotroceni către Glendale, către râu…

Poliţist: Aşa…

Martor: Deci, coborând din vale, o maşină nu a…

Operatoare Ambulanţă: Alo! Unde este accidentul, vă rog?

Martor: … trecerea de pietoni de după semaforul de după vale, cum cobora…

Politist: Care vale, dom'le? Daţi-mi…

Martor: OK. Între Leu şi râu. E ditamai valea.

Poliţist: Aşa, la Grădina Botanică, da.

Martor: Aşa, după Grădina Botanică, după semaforul de la Grădina Botanică e o trecere de pietoni fără… nesemnalizată, doar trecere…

Poliţist: Da, da…

Martor: Acolo a avut loc un accident, un domn a luat-o pe sus pe o domnişoară…

Poliţist: La Vulcanizare…

Martor: Da, la Vulcanizare… A intrat în dreapta, în alte maşini. A vrut să evite şi n-a mai putut…

Alt poliţist: Întrebaţi dacă să cheme descarcerarea…

Poliţist: Nu este… Este grav rănită fata?

Martor: Aaaaa… Fata plângea, stătea în picioare, însă… Nu ştiu ce să vă zic… Maşina e destul de avariată şi a intrat în celelalte maşini de pe trotuar.

Poliţist: A prins-o cumva între maşini pe fată?

Martor: Nu, nu, nu, a luat-o doar pe parbriz, pur şi simplu…

Operatoare Ambulanţă: Domnul Şerbănescu, binevoiţi să-mi daţi şi mie legătura la Ambulanţă? Că poate o mai salvăm, că numarul e mai puţin important la accident.

Poliţist: Aloooo! Nu s-a întâmplat nimic, doar a luat-o pe capotă.

Operatoare Ambulanţă (nervoasă): A luat-o, n-a luat-o pe capotă, nu e problema dvs. Vă rog să-mi faceţi legătura cu solicitantul. Domnul Şerbănescu, îmi faceţi legătura astăzi? Ambulanţa, spuneţi-mi şi mie unde-i accidentul.

Martor: Să trăiţi, nu ştiu în ce sector este. Ştiţi unde este zona Leu? De la Leu în jos, coborâţi către Cotroceni.

Operatoare Ambulanţă: Aşa…

Martor: După primul semafor, la prima trecere de pietoni.

Operatoare Ambulanţă: La Grădina Botanică, da?

Martor: După Grădina Botanică, da…

Poliţist: Mai jos de Grădina Botanică… Între Grădină şi…

Operatoare Ambulanţă: Hai, lăsaţi dvs., că nu e treaba dvs.

Poliţist: (râde)

Operatoare Ambulanţă: Domnu' Şerbănescu, vă băgaţi unde nu vă fierbe oala…

Poliţist: (râde)

Operatoare Ambulanţă: O să vă facem noi un raport… Pentru că, să ştiţi, ambulanţa trebuie să vină.

Poliţist: Hai, trimite acolo şi nu te mai certa.

Operatoare Ambulanţăa (nervoasă): Nu "hai trimite acolo", că nu sunt "hai trimite acolo" cu tine.

Martor: OK, mai trebuie să fac ceva?

Poliţist Şerbănescu: Alo!

Poliţist: Poliţia Rutieră.

Poliţist Şerbănescu: Alo, alo!

Poliţist: Da, Poliţia Rutieră.

Poliţist Şerbănescu: Trimiteţi aici, la trecerea de pietoni de la vulcanizare. Între Grădina Botanică şi cinematograf e un accident.

Poliţist: Deci, pe şoseaua Cotroceni.

Poliţist Şerbănescu: Da, da, între cinematograf şi Grădina Botanică. E o trecere de pietoni acolo şi e un accident.

Poliţist: Da, trimitem acolo.

Poliţist Şerbănescu: Alo.

Poliţist: Trimitem acolo.

Sursa: Realitatea TV

Top articole

Partenerii noștri