India si Pakistanul incep tratativele de pace in luna februarie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

India si Pakistanul au pus capat, marti, celor peste 50 de ani de varsari de sange, prin decizia de a incepe tratative in vederea rezolvarii disputelor nationaliste si religioase care le-au implicat

India si Pakistanul au pus capat, marti, celor peste 50 de ani de varsari de sange, prin decizia de a incepe tratative in vederea rezolvarii disputelor nationaliste si religioase care le-au implicat in trei razboaie. Ministrul indian de Externe, Yashwant Sinha, a declarat ca toate subiectele vor fi discutate in cadrul negocierilor ce vor incepe luna viitoare, adaugand ca detaliile, inclusiv locul unde se vor desfasura tratativele, vor fi stabilite ulterior. Ministrul Sinha si-a exprimat speranta ca aceste negocieri vor duce la un acord de pace care sa includa si problema provinciei Kashmir. Anuntul a urmat intalnirii la nivel inalt dintre premierul indian Atal Bihari Vajpayee si presedintele pakistanez Pervez Musharraf (in imagine), prilejuita de summitul Asociatiei Asiei de Sud pentru Cooperare Regionala (SAARC), intalnire in cadrul careia insa nu au fost abordate aceste probleme. Pentru a relansa dialogul dintre cele doua tari, premierul indian Vajpayee a cerut incetarea oricarei implicari a Pakistanului in manifestarile de violenta, ostilitate si terorism in Kashmir, a afirmat ministrul indian de Externe. Presedintele pakistanez Musharraf l-a asigurat ca nu va permite ca teritoriul aflat sub controlul Pakistanului sa fie folosit pentru acte teroriste.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite