Incendiul de la Topleţ se extinde | adevarul.ro

Incendiul de la Topleţ se extinde

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Un incendiu declanşat pe 25 iulie pe versanţii muntoşi ai comunei Topleţ, judeţul Caraş-Severin, s-a extins de la 15 hectare, pe cât se propagase în cursul zilei de duminică, la

Un incendiu declanşat pe 25 iulie pe versanţii muntoşi ai comunei Topleţ, judeţul Caraş-Severin, s-a extins de la 15 hectare, pe cât se propagase în cursul zilei de duminică, la suprafaţa de 40 de hectare, în dimineaţa zilei de luni.

Reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Florentin Dragomir, a declarat Agenţiei ROMPRES că, din cauza curenţilor de aer, flăcările au părăsit aria protejată a Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei şi au pătruns în fondul forestier ai cărui proprietari sunt cetăţeni din Topleţ şi alte localităţi învecinate.

'Am organizat o tabără în zonă astfel încât cei peste 120 de membri ai echipelor de intervenţie să se afle permanent în dispozitiv. Pe aliniamentul Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei am executat o bandă minerală astfel încât flăcările, în caz că direcţia vântului se va schimba, să nu se întoarcă în rezervaţie', a precizat Florentin Dragomir.

Pompierii de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Mehedinţi şi Caraş-Severin, silvicultorii şi voluntarii vor acţiona în forţă în cursul zilei de luni pentru ca până la lăsarea întunericului incendiul să fie lichidat şi să nu mai pună în pericol conacele, depozitele de nutreţ şi pădurile de foioase din zonă.

Incendiul din perimetrul comunei Topleţ s-a declanşat în cursul nopţii de miercuri spre joi probabil de la un foc pus de un localnic pentru igienizarea unui teren şi lăsat nesupravegheat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite