Incaierare intre pensionari la Piata Romana, pentru "Aspirina saracului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a zvonit in targ ca iar a facut-o lata Dinescu. Ca va livra catre populatie nimic altceva decat "Aspirina saracului". Ce-i drept, sub forma de revista. Asa se face ca ieri la pranz, cetateni de cele

S-a zvonit in targ ca iar a facut-o lata Dinescu. Ca va livra catre populatie nimic altceva decat "Aspirina saracului". Ce-i drept, sub forma de revista. Asa se face ca ieri la pranz, cetateni de cele mai diverse orientari, uniti pesemne numai de venitul lunar (sub salariul minim pe economie), s-au aliniat cuminti pe unul dintre trotuarele Pietei Romane, in intampinarea poetului-viticultor. In majoritate pensionari, obisnuiti cu cozile de tot felul, au asteptat rabdatori sosirea personajului principal. Totusi, dupa o jumatate de ceas de intarziere, incepusera sa murmure diverse lucruri, pe tonuri nu foarte prietenoase. Dupa trei sferturi de ora, se pomenea ceva despre "golaneala fara leac" si "agitatiile care-l apuca pe Dinescu exact in preajma sarbatorilor". Intre timp, atrasi de multime, aparusera cativa "profani" rataciti, care, auzind ca nu-i vorba de nici un accident, au parasit dezamagiti locul faptei. Cu o intarziere "boiereasca" de 60 de minute, Mircea Dinescu si-a facut aparitia, precedat de un taraf si un vehicul tras de un cal impodobit cu o pereche de coarne. Nu bouresti, ci cerbesti, de nu mai intelegea romanul daca vine Pastele ori Craciunul. Asa cum nu s-a dezmeticit cand a vazut ca din cer incep sa cada reviste. In secunda urmatoare, luminat brusc, a si purces la atac. Dinescu impartea noua publicatie, pensionarii isi imparteau, la propriu, pumni. Babute si mosneguti carora iti vine sa le dai locul in tramvai capatasera subit o vigoare zmeiasca si se bumbaceau cu sete. Un plus de forta, dar si de umanitate, a venit odata cu paharelele de vin primite la aceeasi lansare. Probabil ca au plecat spre casa tinandu-se de dupa gat, iar undeva, pe la mijlocul calatoriei, au incins si o sarba. Cat despre "Aspirina saracului", va informam ca ea costa 9.800 de lei, apare vinerea, iar in cele 32 de pagini se regasesc semnaturi precum Mircea Mihaies, Horia Roman Patapievici, Tora Vasilescu, Ioan Grosan si Rica Raducanu.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite