"În zece ani vom înţelege rolul Parlamentului"

Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Titu Gheorghiof, crede că frica nejustificată de transparenţă a politicienilor şi ideile preconcepute determină gradul scăzut de încredere în

Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Titu Gheorghiof, crede că frica nejustificată de transparenţă a politicienilor şi ideile preconcepute determină gradul scăzut de încredere în Legislativ

După trei mandate de parlamentar, Titu Gheorghiof, devenit la începutul acestui an înalt funcţionar public, îşi sfătuieşte foştii colegi să nu rupă legătura cu oamenii care i-au trimis în Parlament. Secretarul general al Camerei Deputaţilor consideră că românii n-au înţeles încă rolul Legislativului, o parte din vină purtându-o aleşii, care s-au temut că li se va întâmpla ceva dacă oferă mai multe informaţii despre activitatea lor.

Titu Gheorghiof a mai spus, "La masa Adevărului", că votul uninominal nu va reforma clasa politică atât timp cât partidele nu vor demara reforme interne.

CARTE DE VIZITĂ

• A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti.
• S-a specializat în Drept internaţional privat.
• A fost avocat în Baroul Arad (1972-1989).
• Preşedinte al CPUN Arad şi primar al municipiului (1989-1991).
• A fost membru al PNL şi AFDPR Arad încă din 1990.
• A obţinut trei mandate de deputat (1996-2008).
• Este secretarul general al Camerei Deputaţilor (înalt funcţionar public).

- Adevărul: De ce aţi ieşit din politică?

- Titu Gheorghiof: După 18 ani de politică... ştiu eu, într-un fel poate am obosit.

- Este clasa politică actuală mai slabă decât cea din anii '90?

- În anul 1990, dorinţa de luptă politică era mult mai ideală şi nu avea substraturi sau nu se încerca să aibă drept scop şi problemele materiale. Acum cred că o pondere mare în orientarea tinerilor spre politică o are şi problema materială.

- Aceasta e principala cauză a vicierii mediului nostru politic, în opinia dumneavoastră?

- Da, dar în perioada de sfârşit a legislaturii 2000-2004 se vorbea de reînnoirea clasei politice, de plecarea celor "vechi". Am constatat că, cel puţin Camera Deputaţilor, s-a reformat în proporţie de peste 65%, dar din punctul meu de vedere a scăzut calitativ.

- Care credeţi că a fost cea mai bună legislatură din '89 până acum?

- Fără îndoială, cea dintre anii '96 şi 2000. Din ce am cunoscut eu, în perioada '96-2000 era un adevărat parlament unde dezbaterile erau fantastice. Legile se puneau în discuţie atât din punctul de vedere al tehnicii legislative, cât şi din punctul de vedere al scopului lor.

- De ce credeţi că a dispărut entuziasmul schimbării lucrurilor în bine din anii '90?

- Înainte de 1989, un avocat mare din Bucureşti a zis ceva la care meditez continuu de atunci: "E atât de multă rutină şi atât de puţin adevăr!"

- În ce orizont de timp apreciaţi că vom avea parte de normalitate instituţională?

- În 2006, Parlamentul României a votat Legea nr. 96 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor. Am luptat mult pentru această lege. În statut, la început se vorbea despre faptul că senatorii şi deputaţii sunt aleşii poporului român prin care îşi exercită suveranitatea şi puterea de decizie politică.

Tot acolo se spune că senatorul şi deputatul sunt în slujba poporului şi a intereselor circumscripţiei de unde a fost promovat în Parlament. Pentru a exista această armonizare de interese, ar trebui ca mentalitatea tuturor să fie în pas cu instituţia creată.

Or, este foarte greu din acest punct de vedere, pentru că s-a greşit într-un fel şi la nivel mediatic, şi la nivel politic. S-a neglijat a se face cunoscut ce înseamnă şi cum funcţionează Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului român. Cred că vor trebui să treacă încă cel puţin zece ani pentru a ne normaliza instituţional.

- Credeţi că o bună parte din imaginea negativă a Legislativului este generată de lipsa de informare a publicului asupra rolului Parlamentului?

- Sigur, de transparenţa ca atare... Puterea şi informaţia îţi creează dorinţa de a nu le pierde. De aici teama că, dacă dăm mai multe informaţii despre noi, dacă arătăm ce reprezentăm noi şi ce facem noi, s-ar putea să ni se întâmple ceva.

"Aşa cum este, uninominalul nu va conduce la reformă politică"

- Va schimba sistemul uninominal ceva din ceea ce vedem acum pe scena politică românească?

- Mi-e teamă să nu fie o experienţă pe care să o abandonăm. Aşa cum este sistemul uninominal, cred că nu va conduce la o reformă.

Reforma ca atare ar fi putut fi realizată dacă se produceau reforme esenţiale şi în cadrul partidelor politice, care să vizeze ceea ce spune statutul. Şi anume că senatorul şi deputatul sunt aleşii poporului român şi reprezintă interesele populaţiei din circumscripţia în care sunt aleşi.

Parlamentarul putea să fie legat foarte bine de circumscripţii. Dar eu cred că după 4 ani se va pune din nou în discuţie această lege a alegerilor generale şi cred că vor fi foarte multe amendamente care s-o transforme în ceva mult mai bun pentru noi şi pentru Parlament în general.

"Dreptul de a fi liber înseamnă să-l respecţi pe vecinul tău, prin asta respectându-te pe tine"

- Din 1830 încoace, am avut 19 legi electorale, ceea ce înseamnă că o lege electorală are o durată medie de viaţă de 10 ani. E benefic acest ritm sau ar trebui să avem un sistem electoral durabil, precum cel american?

- La americani, amendarea Constituţiei se face mult mai greu. Chiar şi la noi amendarea Constituţiei se face într-un mod mult mai greoi. E bine să constatăm greşelile care s-au produs în materie electorală şi să le corectăm.

În '90, noi nu aveam reprezentarea sistemului democratic, a libertăţilor. Românii au văzut atunci libertatea şi democraţia ca posibilitatea de a pleca dintr-o cuşcă şi au zis că pot face ceea ce vor.

Or, mie mi se pare că libertăţile democratice nu înseamnă că poţi să faci orice. Cred că dreptul de a fi liber înseamnă să-l respecţi pe vecinul tău, prin asta respectându-te pe tine.

- Ce credeţi că ar trebui îmbunătăţit la nivelul imaginii Legislativului?

- În cele trei mandate de deputat pe care le-am avut, am fost invitat în diferite ţări - Marea Britanie, Italia, Franţa, Germania. În permanenţă m-am raportat la Marea Britanie. Un membru al Camerei Comunelor în circumscripţia unde e ales are un cabinet în care vin oamenii, unde discută cu ei. E adevărat că au şi alte fonduri. Practic, e legat de acest cabinet, de tot ce înseamnă unitatea administrativ-teritorială respectivă, ce reprezintă ea în comunitate. Cred că aici ar trebui noi să lucrăm - la îmbunătăţirea structurii acestui cabinet parlamentar din circumscripţia electorală unde eşti ales.

- Ar trebui acţionat la nivelul circumscripţiei, în privinţa contactului direct cu oamenii?

- Omul nu trebuie să te perceapă ca pe cineva rupt de el, ca pe un domn în faţa căruia să-i fie teamă. În schimb, nu trebuie să se işte o concurenţă nedorită între cabinetele deputaţilor sau între cele ale senatorilor din teritoriu, iar oamenii să zică: "Respectivul este de la partidul X şi nu merg la el pentru că e duşmanul partidului meu!" Ar trebui să nu-l privim ca pe un duşman, ci ca pe un adversar politic care are un scop.

- Credeţi că facem distincţia între duşmani şi adversari politici?

- Nu chiar în totalitate, dar oamenii încep să înţeleagă că e vorba de interesul lor şi că şi liberalul, şi social-democratul, şi pedelistul pot să-i susţină doleanţele.

- Ce aţi îmbunătăţi în materie constituţională în privinţa funcţionării Legislativului? S-a discutat foarte mult pe tema unui parlament unicameral. Vi se pare viabilă o asemenea soluţie?

- Din punctul acesta de vedere, nu cred că ar fi ceva benefic. Prin asta nu am rezolva problema Legislativului, nici ca imagine, nici ca "producţie de legi". Nu cred! Cred că ar trebui să dăm Parlamentului ceea ce Constituţia o spune într-un mod concret - atribuţia de organ reprezentativ suprem al poporului român, care are în control absolut toate instituţiile statului român.

Am văzut un număr destul de mare de comisii de anchetă, de comisii de control, de comisii speciale care s-au format, care au început să investigheze, dar fără instrumentul prin care să-l oblige pe cel controlat să se supună constatărilor lor.

- Care este explicaţia pentru care demnitarii chemaţi la o audiere parlamentară de multe ori nici nu se sinchisesc să se prezinte?

- Cred, într-adevăr, că nu avem reprezentarea mandatului de demnitar. Am constatat asta chiar pe propria piele. Atunci când am primit legitimaţia de deputat, eram mândru, dar mulţi oameni, dacă le arătai legitimaţia, nu aveau reprezentarea demnităţii tale.

În momentul în care eşti ales, nu vezi doar faptul că trebuie să primeşti o legitimaţie, o insignă şi omul să se adreseze cu domnul deputat. Trebuie să conştientizezi demnitatea, nu funcţia, şi la ce te obligă aceasta.

- De ce credeţi că absenteismul de la lucrările Legislativului reprezintă încă o problemă?

- Aţi atins aici un punct foarte sensibil, pentru că în toate legislaturile în care am fost am deţinut nişte funcţii - vicelider, lider de grup, chestor, secretar al Biroului Permanent şi chiar răspundeam la un moment dat de absenţe.

Chiar în legislatura care se încheie acum, absenteismul este foarte mare. În celelalte legislaturi, şi reiau exemplul anilor '96-2000, sala plenului era în permanenţă plină. Lucram până seara la zece la câte o lege, pentru că erau dezbateri şi fiecare dorea ca punctul său de vedere să se impună.

"Mi-e teamă ca acest vot uninominal să nu creeze un absenteism şi mai mare. Indemnizaţia de deputat e foarte mică şi ar putea veni oameni cu afaceri care n-or să stea să-şi piardă afacerea ca să meargă să voteze nu ştiu ce lege."

- Credeţi că a fost inspirată mutarea centrului de activitate al Parlamentului din plen în comisiile de specialitate?

- Da, a fost, pentru că a accelerat într-un fel activitatea. Ceea ce a dăunat a fost ideea că nu trebuie să fim prezenţi tot timpul, pentru că legile pot să treacă şi aşa. Mi-e teamă ca acest vot uninominal să nu creeze un absenteism şi mai mare. Indemnizaţia de deputat e foarte mică şi ar putea veni oameni cu afaceri care n-or să stea să-şi piardă afacerea ca să meargă să voteze nu ştiu ce lege.

- În spaţiul public se discută constant despre privilegiile aleşilor. Este justificată această percepţie a publicului?

- Eu sunt împotriva ideii de privilegii. Nu, aleşii au drepturile care sunt conferite prin lege demnitarilor statului român. Sunt nişte drepturi pe care legea le oferă ca ei să-şi poată duce activitatea. În primul rând, activitatea parlamentarului e plătită printr-o indemnizaţie.

În plus, în orice ţară civilizată, transportul aleşilor pe calea ferată, cu autoturismul sau cu avionul este suportat de stat. Pentru cabinetele din circumscripţiile electorale, în orice ţară, sumele sunt mult mai mari.

În ceea ce priveşte relaţiile externe ale Camerei Deputaţilor, s-a creat falsa impresie că acestea consumă extraordinar de mulţi bani. Dacă am dori să nu ieşim, să nu avem nicio legătură cu lumea şi să stăm închişi aici, în România, sigur că aceste cheltuieli s-ar diminua mult.

- În alte state, eficienţa vizitelor externe ale parlamentarilor este mult mai mare. Acesta este argumentul cetăţenilor obişnuiţi.

- Eu cred că şi demnitarul nostru lucrează pentru cel care l-a ales. Dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor şi al Senatului reprezintă activitatea ca atare a deputatului şi senatorului. Acelaşi lucru este atunci când deputatul sau senatorul merge la guvern pentru o sumă de bani, într-o comună pentru canalizare, gaze, alte fonduri pentru comunitatea locală.

Este o activitate de lobby, pentru că mergi pe lângă un minister şi spui că în localitatea respectivă ai nevoie de o sumă de bani. Ştim că bugetul ţării se împarte de către guvern prin legea ordinară care este Legea bugetului de stat.

Ceea ce facem noi, atunci când facem legea bugetului de stat, e să încercăm fiecare să atragem spre judeţul nostru o sumă de bani cât mai consistentă. Şi aici intervine şi concurenţa. Dacă eşti în opoziţie, nu ai aşa mare trecere la guvern, şi de aici apare ideea că nu se face nimic pentru cetăţean - "Să-i diminuăm salariul sau drepturile materiale!"

- O serie de politicieni acuză presa că insistă exagerat asupra aspectelor legate de hrana parlamentarilor, de reducerile pe care le au aceştia la bufet. Ce părere aveţi despre asta?

- Acum, fiind şi secretar general al Camerei Deputaţilor, cunosc mult mai bine această bucătărie internă a Parlamentului. Când o priveşti de afară, clădirea este imensă, sub aspectul volumului, şi toată lumea spune: "Ce viaţă duc ăştia înăuntru!" Or, dacă cineva ar fi curios să vadă calitatea serviciilor noastre, spaţiile foarte înguste în care se lucrează, şi-ar schimba părerea.

Clădirea a fost construită pentru unul care nu a dorit să aibă aerisire, pentru unul care şi-a dorit mult spaţiu neutilizabil, cu imense culoare şi birouri foarte înguste. Dorinţa lui Ceauşescu era să-l facă pe omul din birou să pară mic faţă de ceea ce se vedea afară. În ceea ce priveşte restaurantul, nu văd ce facilităţi sunt, pentru că mâncarea e cea care e făcută pentru 800 de oameni.

Ce mâncare variată şi deosebită faci pentru aceşti oameni la un preţ de nimic? E absurdă treaba asta. Noi am încercat să avem o deschidere cât mai mare vizavi de cei care votează şi am rugat deputaţii să invite oameni la Palatul Parlamentului să vadă ce înseamnă această clădire, cum funcţionează şi chiar să mănânce acolo, să vadă dacă într-adevăr este aşa cum se spune.

- Deputaţii s-au plâns, nu de puţine ori, de calitatea mâncărurilor...

- Se încearcă fel şi fel de soluţii. Au încercat şi cei dinaintea mea diverse soluţii pentru îmbunătăţirea meniului de la Camera Deputaţilor, dar ca să faci mâncare variată pentru 800 de oameni în fiecare zi e foarte greu. Asta ar conduce automat la o creştere de preţ. În aceste condiţii, personalul nostru ar spune că dă tot salariul pe mâncarea de la bufet.

- Deci creşterea calităţii serviciilor pare costisitoare...

- Da. Încercăm să externalizăm serviciul de alimentaţie publică sau să facem aprovizionarea numai cu mijloacele noastre de transport, cu oamenii noştri, care să ne furnizeze ceea ce avem nevoie.

Încercăm să găsim modalitatea de a oferi o masă ceva mai decentă şi mai onorabilă pentru demnitari şi pentru toţi cei care lucrează la Camera Deputaţilor. Pentru că numai la Cameră lucrează 1.600 de funcţionari - personal contractual şi personal cu funcţie publică.

"Puteam să construim cel puţin cinci hoteluri de patru stele cu banii daţi pe chiria parlamentarilor"

- S-a discutat foarte mult despre construirea unui hotel al parlamentarilor. Ce se mai aude?

- A fost o mare greşeală a Parlamentului României, pentru că în anii `90 trebuia să conştientizeze că e nevoie de un spaţiu unde să locuiască cei care vin din afara Bucureştiului. Dacă facem un calcul - şi nici nu încerc să mă gândesc la sumele plătite pe locaţiile hoteliere -, vom constata că puteam să construim cel puţin cinci hoteluri de patru stele cu banii daţi pe chirie. S-a cheltuit o sumă imensă de bani.

Şi nu s-a făcut tot din teamă: "Ce va spune presa, ce va spune poporul dacă vom face hotelul nostru?" Cetăţeanului trebuia să i se spună că se va cheltui mai mult cu cazarea la hotel decât cu organizarea unui spaţiu locativ decent.

"Palatului Parlamentului se degradează"

- Există câteva proiecte privind amenajarea spaţiilor interioare din Palatul Parlamentului. Cât mai este de lucrat la clădire?

- Aţi atins din nou o problemă de slăbiciune a sistemului. Clădirea, cu tot terenul aferent, a fost dată în administrarea Camerei Deputaţilor la începutul anilor '90. Suprafaţa de teren este de 50 de hectare. Clădirea are 386.000 de metri pătraţi.

S-a început construirea acestei clădiri prin anul '84. Pot să vă spun că nici acum, după atâţia ani, nu avem procesul-verbal de recepţie finală. Neavând acest proces-verbal de recepţie finală, nu pot să fac nicio reparaţie capitală. Clădirea începe să se degradeze. Nu mai spun că, în proporţie de 10 la sută, clădirea nu este finalizată.

- Ajungem la vorba lui Nicu Ceauşescu: "Nu o să văruiţi voi în 20 de ani ce-a construit tata într-un an!"

- Bugetele fiind, de obicei, destul de austere, banii au fost puţini pentru a duce la bun sfârşit o asemenea clădire. Piatra din exterior a acestei clădiri este una foarte sensibilă, poroasă, care prin acţiunea vremii se degradează, se macină şi trebuie tratată cu o soluţie specială.

Nu s-a făcut niciun tratament. Eu fac acum ceea ce trebuia făcut de cei care au fost înainte. Faţada clădirii se va trata cu o soluţie specială importată din Germania. Puteam s-o las şi eu să se degradeze.

Piatra începe să cadă. Dacă vă uitaţi mai atent la faţada Palatului Parlamentului, o să vedeţi că începe uşor-uşor să se degradeze. Cu timpul o să se strice şi o să ne coste mult mai mult dacă nu facem acum ceea ce trebuia făcut de la bun început.

- Care sunt primele trei probleme ale clădirii?

- În primul rând, trebuie ca antreprenorul general, cu cele şase societăţi, să finalizeze această clădire şi să-mi fie predată cu proces-verbal de recepţie finală ca să pot să încep restaurarea.

Trebuie să demarez curăţenia în subsolurile clădirii. De jos începe să se degradeze şi mai rău. Ne mândrim că e a doua clădire din lume... Pot să vă spun că numai într-o zi am avut 800 de vizitatori la Palatul Parlamentului, iar numărul lor creşte în permanenţă.

- S-ar putea scoate bani frumoşi...

- Foarte mulţi bani. În toate clădirile care adăpostesc parlamente, se vând brelocuri, insigne, pliante cu simbolurile ţărilor respective. Noi pierdem mult prin faptul că turistul când vine la noi intră cu aparatul de fotografiat sau de filmat.

Nu are nevoie să cumpere ceea ce vindem noi. În ţările civilizate, când intri îţi laşi aparatul foto afară şi, dacă vrei să ai ceva, îţi cumperi. În plus, am avut de multe ori surpriza să văd cum turiştii zgâriau pereţii sau "încercau" marmura. Nu mai spun că întorceau tablourile expuse...

- E şi o chestiune de organizare...

- Organizare pe care încerc s-o pun la punct. Eu zic că, într-un termen foarte scurt, de o lună, organizarea şi traseele turistice prin Camera Deputaţilor vor fi puse la punct.

- La nivelul funcţionarilor, v-aţi lovit de mentalităţi învechite?

- Surpriza mea a fost foarte mare. Funcţionarii sunt conştienţi că lucrează la Parlament, îşi fac treaba cum nici nu mă aşteptam.

Avem oameni care stau peste orele de program şi care-şi fac treaba conştiincios. Atunci când vine un proiect de lege, o iniţiativă legislativă, deputatul care lucrează are la dispoziţie un grup de experţi care cunosc foarte bine domeniul reglementat de legea respectivă.

- Avem un deficit de funcţionari sau este supradimensionat aparatul celor care lucrează la Parlament?

- Cred că ar trebui să fim mai atenţi la cei care sunt în cabinetele deputaţilor, ca să fie într-adevăr pe domeniile pe care doresc dânşii să-şi construiască legile. În al doilea rând, la comisiile noastre permanente şi comune cu Senatul şi la grupurile parlamentare, cei care sunt consilieri, experţi, consultanţi şi referenţi trebuie să fie pregătiţi. În primul rând, nu este permis să lipsească juriştii.

- Aţi observat că la grupurile parlamentare calitatea consilierilor şi experţilor este mult scăzută faţă de cei care dau concurs pentru a accede în structurile Camerei Deputaţilor ca funcţionari publici?

- Examenul pentru a intra în structurile Camerei Deputaţilor ca funcţionar public este foarte riguros. Acum, ca secretar general, îmi dau seama, am văzut cum se face un examen.

Cu regret trebuie să spun, am fost şi eu deputat, dar Biroul Permanent al Camerei trebuie să impună o regulă ca angajaţii de la grupuri să treacă tot printr-un examen. E adevărat că apare o problemă cu care se confruntă serviciile Camerei Deputaţilor.

Grupurile angajează diferiţi experţi sau consilieri, iar dacă grupul parlamentar se diminuează ca număr de persoane, trebuie restrâns şi numărul acestora.

Dar ei au contract, ce fac cu ei, unde îi trimit? Mai mult, niciun tânăr cu pregătire şi experienţă în domeniul juridic, financiar etc. nu vine pe o durată determinată. El ştie că stă patru ani la mine, dar nu poate să ia niciun credit, nu poate să-şi facă niciun viitor. Peste patru ani, dacă grupul dispare, el pleacă.

Şi atunci trebuie să găsim modalitatea prin care să-i atragem şi să rămână. Nu culoarea politică a grupului contează, ci profesionalismul echipei care lucrează acolo.

- De ce credeţi că suferă administraţia publică românească? De nepotism, de proastă reglementare legislativă, de mentalităţi învechite?

- Nu aş putea să acuz mentalităţile învechite sau nepotismul dacă angajatul e foarte bine pregătit. Chiar dacă e nepotul tău, dă un examen, dacă este pregătit intră şi trebuie să ai pârghii să-l verifici şi să-l evaluezi după un timp. Dar dacă nu verifici fişa postului să vezi dacă omul corespunde, totul este în zadar.

- Credeţi că am ajuns la nivelul acela de responsabilitate civică încât să ne dăm afară nepoţii care nu corespund profesional?

- Pe stradă mergând, cei care trebuie să intervină într-o altercaţie se întreabă mai întâi: "Cine-i acolo? E fiul vecinului meu! Nu mă pun rău cu vecinul meu". Trebuie să ne debarasăm de concepţia asta. Legea e lege pentru toţi şi ea trebuie aplicată. De-aia eşti pe funcţia respectivă.

- Aţi identificat ca lipsă majoră a administraţiei neaplicarea legii?

- Sigur. Omul trebuie să înţeleagă că, de fapt, trebuie să-l determine şi pe nepotul său să se pregătească profesional, pentru că altfel îl face de ruşine. La noi a cam dispărut asta. Ţin minte că, atunci când eram copil, dacă mergând pe stradă mă întâlneam cu o femeie mai în vârstă şi nu o salutam, nici nu ajungeam acasă că mama ştia. Şi-mi era o ruşine teribilă pentru că o fac de ruşine pe mama. Mai există asta la noi?

- Comunismul sau tranziţia au diluat bunul-simţ al românilor?

- Eu zic că atât comunismul, cât şi chiar tranziţia. Tranziţia a menţinut, de fapt, această stare. Oamenii au fost rupţi din satele lor, unde se cunoşteau, unde aveau respect unii faţă de ceilalţi, şi duşi la oraş. La oraş se pierdeau în mulţime. Nu mai exista nicio rigoare. Nu îi cunoştea nimeni. Puteau face orice.

"Un portofoliu guvernamental m-ar interesa în măsura în care ar fi pe ceea ce ştiu şi pot să fac"

- Dacă ar fi să reveniţi în mediul politic, v-ar tenta vreun portofoliu guvernamental sau tot pentru un mandat de parlamentar aţi opta?

- Cred că trei legislaturi îmi sunt suficiente. Dar experienţa pe care am dobândit-o, ca avocat, ca jurist şi ca deputat, cred că mă îndreptăţeşte să rămân undeva ca funcţionar public. Un portofoliu guvernamental m-ar interesa în măsura în care ar fi pe ceea ce ştiu şi pot să fac. Pentru că nu mă văd la Ministerul Agriculturii, de pildă.

- Cumva portofoliul Justiţiei?

- Nu numai pe cel al Justiţiei. Din punctul meu de vedere, ministrul trebuie să fie omul care coordonează şi controlează activitatea. Dacă pe cei de sub tine nu ştii să ţi-i alegi, nu vei duce treaba la bun sfârşit. Cu palavragiii nu faci performanţă. Cineva a spus că părinţii se chinuiesc cu tine cel puţin doi ani să te înveţe să vorbeşti, în schimb tu trebuie să te chinuieşti să înveţi când trebuie să taci.

- Credeţi că politicienii noştri au deprins lucrul acesta?

- Parlamentul înseamnă o aulă unde trebuie să vorbeşti. Mai trebuie să învăţăm ceva: trebuie să-i auzim pe cei care tac. Şi asta este foarte greu. Pe cel care te alege trebuie să-l auzi, chiar dacă nu stai de vorbă cu el.

- Când credeţi că îi vor auzi pe cei care tac?

- Toată experienţa asta se dobândeşte în ani şi pe seama legăturii cu zona din care provii. Sunt împotriva celor care spun: "Mă duc să fiu demnitar în zona X, dar nici măcar nu o cunosc". Nici badea din zona respectivă nu îl cunoaşte. Şi atunci cum îl ascultă?

AMINTIRI

"La 15 ani eram deţinut politic"

"Traumatizantă a fost arestarea mea în '68. Eram în liceu şi am constituit o organizaţie pentru răsturnarea orânduirii de stat. Eram trei copii care au citit prea multe romane interzise în acele timpuri. Eram nişte copii între 15 şi 16 ani care au zis că pot face ei pe luptătorii. Poate a fost şi o situaţie de familie. Îmi amintesc că, în '49, tata mă purta în braţe când mergeam să ascultăm <> .

Tata a fost şi deţinut politic, dar fără condamnare. A fost arestat în '52. Nu am ştiut de el nimic. Eram foarte mic. Au venit noaptea pe la trei, l-au luat de acasă şi nu am ştiu de el patru ani. A venit acasă tot aşa, fără să ştim, tot noaptea, în '56, înainte de revoluţia ungară.

După '65, când a venit Ceauşescu, cred că s-au schimbat metodele. Practic, în ultimii ani ai lui Dej, '64-'65, când România a declarat că în închisorile ei nu mai sunt deţinuţi politici, a fost o relaxare a mediului.

Îmi amintesc că altele au fost şi informaţiile pe care le aveau românii, o deschidere mult mai mare, au fost stabilite relaţii foarte bune cu Republica Federală a Germaniei.

Şi Ceauşescu, la începutul <> , a făcut acelaşi lucru, însă după '70 a început să se strângă şurubul până s-a ajuns la ceea ce ştim."

"La admitere am ascuns faptul că am fost deţinut politic"

"Când am intrat la facultate, nu am declarat că am fost deţinut politic. Practic, am ascuns acest fapt. Nu s-a făcut un control riguros, dar nici nu se făcea în acea perioadă - '66-'67. E adevărat că, după ce am terminat, am fost chemat la minister să dau declaraţie de ce nu am spus adevărul, de ce i-am minţit. Le-am spus foarte ferm că trebuia să-mi fac un viitor. Nu am vrut să fiu altceva decât avocat. Nu-mi plăcea să fiu comandat de nimeni."

"După ce am terminat facultatea, am fost chemat la minister să dau declaraţie de ce nu am spus că am fost deţinut politic"

Cel mai redutabil adversar

"Cel mai mare duşman al meu sunt chiar eu. De mic mi-am dorit să pot să am un control total asupra mea. Pe calităţi, pe vicii, pe tot. E foarte greu să te lupţi cu tine însuţi. Eu sunt creştin şi cred în ceea ce spun. Nu sunt <> , cum spun unii... Sunt doar creştin pentru că nu poţi fi altfel decât bun dacă eşti cu adevărat creştin. Trebuie să ne tolerăm unii pe alţii. Să ne vedem unii pe alţii aşa cum suntem. Şi, pe cât posibil, să încercăm să ne ajutăm unii pe alţii."

"Cel mai mare duşman al meu sunt chiar eu. De mic mi-am dorit să pot să am un control total asupra mea. Pe calităţi, pe vicii, pe tot."

Oamenii "din umbră"

"Familia m-a susţinut şi a crezut în mine, că pot să fac ceva după ce am venit acasă din puşcărie. Pentru că atât mama, cât şi tata au crezut în mine, mi-a fost ruşine să-i dezamăgesc. Şi am arătat că pot să fac ceva.

Apoi, când am terminat facultatea, am întâlnit un om deosebit care, ştiind ce am fost, m-a primit şi am venit ca avocat în Bucureşti. Numele lui era Aldea Crinul. De asemenea, soţia mea, care înainte de '89 a ştiut că sunt fost deţinut politic, m-a acceptat. Eu zic că este extraordinar faptul că a văzut în mine un om care poate să facă ceva."

"Familia m-a susţinut şi a crezut în mine, că pot să fac ceva după ce am venit acasă din puşcărie"