În premieră, românii votează primarii belgieni
Pentru prima oară, rezidenţii români din Belgia şi-au putut exprima, dacă au dorit, opţiunea electorală la alegerile locale. Scrutinul de ieri a constituit o premieră în istoria acestei
Pentru prima oară, rezidenţii români din Belgia şi-au putut exprima, dacă au dorit, opţiunea electorală la alegerile locale. Scrutinul de ieri a constituit o premieră în istoria acestei ţări: participarea la vot a rezidenţilor provenind din exteriorul Uniunii Europene. Rezidenţii belgieni care sunt cetăţeni ai altor state din UE au beneficiat de acest drept încă din anul 2000, iar celor originari din afara forului comunitar le-a fost acordat abia în 2004. Condiţiile impuse rezidenţilor străini sunt dintre cele mai severe: să fi locuit legal în Belgia timp de cinci ani fără întrerupere şi să semneze o declaraţie prin care se angajează să respecte Constituţia belgiană şi Convenţia referitoare la drepturile omului şi la libertăţile fundamentale. Spre deosebire de cetăţenii belgieni, care sunt obligaţi să voteze, rezidenţii merg la urne doar dacă vor.




















































