"In politica nu este intotdeauna esential sa ai dreptate, esential este sa ai majoritate" | adevarul.ro

"In politica nu este intotdeauna esential sa ai dreptate, esential este sa ai majoritate"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

- declara presedintele PSD, in fata studentilor de la ASE Bucuresti

In cadrul simpozionului "Reforma structurala in Romania", care se desfasoara in aceste zile la Academia de Studii Economice din Bucuresti, Adrian Nastase a declarat ca, dupa reuniunea Consiliului European de la Praga, din luna decembrie a.c., partidul de guvernamant isi va definitiva strategia politica pentru perioada urmatoare, astfel incat alegerile pentru Parlamentul European, programate in vara anului 2004, sa nu afecteze negocierile Romaniei pentru integrarea in Uniunea Europeana. "Exista riscul ca tratatul cu Romania sa nu poata fi incheiat in 2004 si atunci negocierile vor trebui purtate cu o noua comisie" - a spus Nastase. Seful PSD a reiterat ideea ca, "oricum, este nevoie de un nou vot, fie din partea electoratului, fie din partea Parlamentului". Pentru a risipi neincrederea din randurile membrilor PSD in legatura cu rezultatul eventualelor alegeri anticipate, Nastase a invocat exemplul Austriei, "unde partidul de guvernamant a castigat 16 la suta in plus, iar partidul din zona extremista a pierdut 15 la suta din voturi". "In politica nu este intotdeauna esential sa ai dreptate, esential este sa ai majoritate" - a spus Adrian Nastase. In alta ordine de idei, Nastase a precizat ca negocierile la nivel de experti intre autoritatile romane si reprezentantii NATO vor incepe la 13 decembrie a.c., se vor desfasura pana in mai 2003, data la care se va semna protocolul de aderare, urmand ca, pana la 15 mai 2004, acesta sa fie ratificat de toti membrii NATO.

Top articole

Partenerii noștri