Imaginile cu Peggy, „păpuşa blestemată“, le fac rău privitorilor
0Peggy este o păpuşă care pare o jucărie obişnuită, însă proprietara ei, investigatorul de activităţi paranormale Jayne Harris, susţine că au avut loc tot felul de întâmplări ciudate de când a primit-o de la persoana care i-a dat-o pentru a descoperi povestea din spatele ei.
O singură privire aruncată către păpuşa blestemată le poate face rău privitorilor susţine britanica. Aceasta a povestit pentru „Daily Mirror“ că 80 de oameni din diverse colţuri ale lumii i-au scris că au avut coşmaruri, dureri de cap, frisoane ori impresia unei prezenţe străine după ce au văzut păpuşa în fotografiile sau filmuleţele postate pe internet.
Cel mai grav caz este al unei femei care i-a mărturisit că a suferit un infarct la scurt timp după ce a văzut pe calculator o poză cu păpuşa blestemată. Jayne Harris a încercat să afle motivele pentru care păpuşa este posedată, dar fără succes până în prezent.