Iluzionistii ambulanti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romania a ajuns sub un soi de administrare straina. In materie de legislatie, aproape orice miscare este monitorizata de la Bruxelles, lucru firesc atata vreme cat am hotarat sa ne integram in

Romania a ajuns sub un soi de administrare straina. In materie de legislatie, aproape orice miscare este monitorizata de la Bruxelles, lucru firesc atata vreme cat am hotarat sa ne integram in structurile UE. In privinta masurilor economice, mai ales cele macro, FMI are un cuvant greu de spus, din moment ce Bucurestiul i-a cerut sprijinul financiar si consultanta. Mai nou insa, pana si campania electorala a fost data pe mana unor straini. Mai toate partidele par sa fie hotarate sa castige voturile romanilor cu retete de import. PUR i l-a "rapit" Liei Roberts, pe bani multi, pe Dick Morris, un regizor de campanii electorale care doar pe la caminele culturale din lumea a treia mai primeste cate o punere in scena. PRM s-a lasat convertit, cu tot cu liderul sau, de un alt controversat consultant politic, Eyal Arad, socotit si el la fel de indezirabil in bransa, prin Israel, ca si Morris in SUA. Nici partidul de guvernamant nu s-a lasat mai prejos, semnand si el un contract cu o firma de pripas, Zilberstein, pentru campania din 2004. Deocamdata, Alianta PNL-PD nu a oficializat vreo legatura peste granita, dar se zvoneste, inca fara confirmari, ca si Traian Basescu l-ar vrea pe Dick Morris si ca PNL ar putea sa se aleaga si el cu un consilier politic de peste Ocean. Ar mai lipsi doar ca PUNR sa-si ia un consultant ungur si tabloul ar fi complet. Nu ar fi nimic rau daca de la toate aceste detasamente de strategi si sfatuitori partidele romanesti ar deprinde bunele maniere politice din Vest. S-ar mai ciopli si Vanghelie, s-ar mai relaxa si Funar. Din pacate insa, lucrurile nu stau nici pe departe asa. De fapt, politicienii bastinasi vor un lucru foarte simplu: sa construiasca o cu totul alta realitate, spoita pe bannerele electorale, pe afise si in videoclipuri, pe care sa o lipeasca deasupra mizeriei romanesti. E chiar revoltator ca niste partide romanesti sa apeleze la iluzionisti ambulanti pentru a inlocui solutiile reale la problemele grave si pur romanesti cu imagini proiectate pe cer, care dureaza fix cat campania electorala. In felul acesta, alegerile din 2004 nu vor mai sta nici macar sub semnul demagogiei, cu care publicul votant se obisnuise: ei promit multe, noi ne asteptam la putin. De data aceasta vom asista la un spectacol cu masti, o comedie a erorilor. Primele semne le avem deja: C.V. Tudor, din campion al antisemitismului, a ajuns sa ceara infratirea Romaniei cu Israelul si sa declare ca daca e trimis la Cotroceni accepta orice premier, dupa ce pe actualul l-a facut si homosexual, si cap de mafie. Efectul asupra electoratului PRM al gaselnitelor lui Eyal Arad: 14 procente intentie de vot, cu aproape 10 la suta mai putin decat in 2000. La PUR, Dick Morris - care aplica in orb algoritmul de campanie, indiferent de specificul national - a declarat ca umanistii vor trebui sa lupte cu stalinistii din PSD. Cum va face asta Dan Voiculescu cu tot trecutul sau, e chiar de urmarit. La PSD, consilierii de import l-au urcat pe Nastase in camasa sport pe scena de la Polivalenta sa stranga de gat coruptia cu esarfa rosie a tineretului social-democrat. Dupa nici o saptamana, reteta occidentaloida a "tolerantei zero fata de coruptie" a esuat romaneste: suspendatul Bebe Ivanovici a fost lins pe bombeuri de mioriticul Cozmanca, sanctionatul Mischie a fost cocotat locul 1 pe lista pentru Consiliul Judetean, iar prefectul demis Toni Grebla - promovat consilier personal al ministrului Ioan Rus. Zoaiele romanesti nu pot fi trase in tipla. Consultantii de peste tari si mari pot, cel mult, sa vina cu cateva smecherii noi peste cele neaose - carnatii tip Sechelariu, urnele mobile, inmultirea peste noapte a localitatilor si sectiilor de votare, jupuitul afiselor contracandidatilor - in speranta ca astfel electoratul va fi atras spre partidul care-i plateste. Rezultatul va fi insa unul pe care deja sondajul CURS, comandat de ziarul Adevarul si publicat ieri, il prefigureaza: naucirea alegatorilor care vor o schimbare, dar nu stiu unde sa o gaseasca. Si atunci, speranta liderilor PSD ca sondajele trucate ii vor tine alaturi de actualul partid de guvernamant pe cei dezamagiti de lipsa alternativei, s-ar putea dovedi o iluzie prosteasca. Satui de iluzionismul ieftin, autohton sau de import, romanii ar putea alege sa stea acasa in ziua votarii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite