Iliescu vorbeşte pe blogul personal despre evenimentele din decembrie '89
Fostul preşedinte Ion Iliescu a reafirmat, azi, că în decembrie 1989 nu a fost o lovitură de stat, ci o revoltă spontană a celor care au dorit înlăturarea regimului totalitar. "A vorbi
Fostul preşedinte Ion Iliescu a reafirmat, azi, că în decembrie 1989 nu a fost o lovitură de stat, ci o revoltă spontană a celor care au dorit înlăturarea regimului totalitar.
"A vorbi de <> sau de <> este aberant. Dacă ar fi putut avea loc o lovitură de stat înainte, care să-l fi scos din joc pe Ceauşescu, ar fi fost un lucru de apreciat; făptuitorii ei ar fi fost eroi naţionali, pentru că ar fi evitat jertfele de sânge din decembrie. Din păcate, nu a fost să fie", susţine Ion Iliescu pe blogul personal.
Fostul preşedinte a reamintit că, din 1971, de când a fost înlăturat din conducerea politică a PCR, a devenit o persoană suspectată şi supravegheată strict.
"Din 1984, nu mai aveam nicio calitate şi răspundere pe plan politic. Am fost director al Editurii Tehnice. Eram însă cunoscut pe plan naţional, pentru că, peste tot pe unde am lucrat (la studenţi, la tineret, la Timişoara, la Iaşi, la Consiliul Naţional al Apelor) am avut relaţii deschise cu oamenii, le-am luat apărarea, m-am străduit să fac bine sau măcar să-i protejez pe oameni".
Iliescu este de părere că relaţiile pe care le-a avut au făcut să fie primit imediat "cu mare simpatie" de cei ce s-au ridicat împotriva regimului şi să fie acceptat ca lider al revoluţiei - al Consiliului Frontului Salvării Naţional, creat în noaptea de 22 decembrie.
El a reafirmat că cei care şi-au asumat în zilele revoluţiei răspunderea şi riscurile de a constitui o structură provizorie a noi puteri - după fuga lui Ceauşescu - au fost, de fapt, prima ţintă a celor ce au provocat diversiunea "teroriştilor, a căror denumire era pe deplin meritată, pentru că au acţionat metodic, profesionist, încercând să împiedice instaurarea noii puteri".
Potrivit lui Iliescu, starea de anarhie instaurată în momentele din decembrie 1989 şi suspiciunea generală generată de "acţiunea diversionistă" despre existenţa teroriştilor, probabil şi "complicitatea unor profesionişti", au împiedicat depistarea făptuitorilor.
"Mulţi condamnă decizia privind organizarea, în condiţii improvizate, a procesului lui Ceauşescu. Şi eu am avut mari reţineri atunci. Dar s-a dovedit corectă această decizie. Imediat după execuţia cuplului Ceauşescu au încetat atacurile teroriste. Ceea ce înseamnă că aceasta era miza celor ce au iniţiat-o - să menţină o stare de teroare pentru a împiedica instaurarea şi activitatea noii puteri (cu speranţa iraţională că s-ar mai putea întoarce Ceauşescu)", afirmă Ion Iliescu.
Fostul preşedinte susţine că cei care au provocat diversiuni au reuşit să blocheze constituirea noilor structuri de conducere a ţării timp de aproape o săptămână, abia pe 27 decembrie 1989 având loc o reuniune a celor 39 de membri ai CFSN şi începutul structurării unei conduceri, inclusiv prin numirea noului guvern.
"Dacă nu ar fi fost această acţiune diversionistă, altul ar fi fost şi climatul în care ar fi început să lucreze noile structuri provizorii. Pe lângă victime şi distrugeri, diversiunea a reuşit un lucru mai grav pentru ţară: a alimentat o stare de suspiciune, care s-a amplificat odată cu apariţia partidelor politice, mai ales cu declanşarea campaniei electorale", a mai spus fostul preşedinte al României.



















































