Iliescu are trei variante pentru PSD | adevarul.ro

Iliescu are trei variante pentru PSD

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ion Iliescu, a propus, în şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale partidului, trei variante care ar fi, în opinia sa, de succes în contextul anunţării deja a depunerii unei

Ion Iliescu, a propus, în şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale partidului, trei variante care ar fi, în opinia sa, de succes în contextul anunţării deja a depunerii unei moţiuni de cenzură, au declarat, pentru Rompres, surse social-democrate.

Una dintre aceste variante este depunerea unei moţiuni de cenzură cu un text clar, bine definit. În acest context, Ion Iliescu ar susţine ca absolut necesară consultarea prealabilă a PSD cu alte formaţiuni politice, 'pentru a şti cum se poziţionează faţă de votul la moţiunea de cenzură'.

O altă variantă propusă de preşedintele de onoare al PSD ar fi depunerea unei moţiuni simple, care să atace în mod concret problemele sociale la care actuala politică a guvernului este deficitară.

A treia variantă prezentată de Ion Iliescu se referă la declaraţii politice în Parlament, care să sancţioneze în mod constant şi punctual politica actualului cabinet, au precizat sursele citate.

În cursul discuţiilor s-au conturat două mari opinii: cea a lui Ion Iliescu, care s-a arătat sceptic în privinţa 'grabei' cu care moţiunea de cenzură a fost anunţată, şi cea a conducerii PSD, care este pentru depunerea necondiţionată a moţiunii.

În cadrul acestui schimb de opinii, liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, s-ar fi pronunţat, potrivit surselor citate, pentru depunerea unei moţiuni de cenzură, dar în contextul unei negocieri politice cu PNL.

Utilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură a fost argumentată de preşedintele PSD, Mircea Geoană.

Top articole

Partenerii noștri