Ierarhi menționați în scandalul sexual cu deputatul Bălășoiu în prim-plan. Scrisoarea care poate arunca în aer BOR
0Numele a patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe apar menționate într-o scrisoare adresată Patriarhului României, în care înaltelor fețe bisericești li se aduc acuzații grave de natură sexuală. Prelații se apără și spun că acuzatorul este un frustrat.
Scandalul iscat în jurul deputatului ex-PSD Aurel Bălășoiu (Argeș), care a apărut în fotografii alături de un tânăr, în ipostaze compromițătoare, este departe de a se fi terminat. Acum toată atenția se mută spre ierarhi ai BOR, care sunt acuzați că ar avea relații nepotrivite cu persoane de același sex.
Aurel Bălășoiu (62 de ani) este absolvent de Teologie și un apropiat al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Recent, el a fost ales să facă parte din Adunarea Eparhială, organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Doar că, după apariția, la finalul săptămânii trecute, a imaginilor considerate scandaloase, ÎPS Calinic al Argeșului a decis să-l excludă din acest for.
Și PSD a luat decizia de a-l da afară din partid pe deputatul Aurel Bălășoiu, deși acesta a negat oficial că el ar fi cel din fotografiile respective.
În spatele scandalului Bălășoiu ar sta Cristi Călin (31 de ani), absolvent al Seminarului Teologic din Iași, student exmatriculat de la facultatea de Teologie din Alba Iulia, absolvent al Academiei de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova.
Tânărul a intrat în conflict cu BOR în anul 2013 când l-a acuzat de avansuri sexuale pe starețul de la mănăstirea Calapodești (Bacău). „În urma celor relatate către conducerea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, eu am fost cel sancționat, deși nu aveam nicio vină”, spune acesta.
Din acel moment, Cristi Călin susține că și-a propus să facă lumină în rândul „homosexualilor din BOR”, pentru ca aceștia să fie eliminați.
Scrisoare incendiară către Patriarhul României
În dimineața zilei de marți, 4 octombrie, Cristi Călin i-a transmis o scrisoare Patriarhului Daniel în care susține că timp de 10 ani a descoperit zeci de persoane sfințite (diaconi, preoți, episcopi) care ar avea relații homosexuale.
„În toamna acestui an, l-am cunoscut pe deputatul PSD de Argeș Bălășoiu Aurel și pe teologul I. C. I. aceștia fiind homosexuali și bisexuali și, având în vedere calitățile lor și funcția deputatului, am profitat de ocazie și m-am introdus în cercurile lor de prieteni astfel obținând de la ei poze, video, mesaje text și audio în care îi prezintă într-o postură intimă și sexuală pe următorii: ÎPS Teodosie - Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Varsanufie - Arhiepiscopul Râmnicului, ÎPS Calinic - Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și PS Visarion - Episcopul Tulcii”, scrie Cristi Călin.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a confirmat pentru „Adevărul” primirea acestei scrisori care a fost redirecționată „imediat” către Cancelaria Sfântului Sinod și cabinetul Prea Fericitului Daniel. Mai mult, menționează Bănescu, Patriarhia i-a solicitat lui Cristi Călin să pună la dispoziția autorităților bisericești toate probele la care se face referire în scrisoare.
„Probele descrise de mine fac obiectul a două dosare penale ( nr. 59/P/2022 – Parchetul Curții de Apel Constanța și nr. 2.795/P/2022 – Parchetul ÎCCJ) și, ținând cont de procesul verbal al organelor de cercetare penală, cu obligațiile impuse de ei, vă rog să vă adresați acestor instituții”, a răspuns Cristi Călin.
Trebuie menționat faptul că acesta a declarat inițial pentru ziarul „Adevărul” că probele deținute de el nu sunt dovezi ale unor infracțiuni, ci doar dovezi ale unor fapte imorale, de aceea ele vor fi puse la dispoziția Patriarhiei, și nu a procurorilor.
Plângere penală pe numele PS Visarion
Dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța îl vizează pe Visarion Bălțat, episcopul Tulcii. În denunțul său, Cristi Călin susține că în vara acestui an l-a cunoscut pe tânărul I.C.I (cel care ar apărea în imagini alături de deputatul Bălășoiu n. red.) de la care a aflat că ar fi fost supus unei agresiuni sexuale pe vremea când era minor, elev în clasa a X-a la Seminarul Teologic din Tulcea. Abuzatorul ar fi chiar episcopul Visarion, cel care era și profesor la seminar.
„Profitând de autoritatea de profesor și de episcop, Visarion Bălțat și-a determinat victima să accepte și alte relații sexuale de-a lungul timpului”, se arată în plângerea depusă la Parchet.
În susținerea acestor acuzații, Cristi Călin le-a spus procurorilor că ar deține materiale video și audio care să confirme cele enunțate.
„Adevărul” a solicitat un punct de vedere Parchetului Curții de Apel Constanța, însă reprezentanții instituției au transmis că nu pot face nicio declarație pe marginea subiectului.
Episcopia Tulcii a reacționat la aceste acuzații și susține că ele sunt nefondate și halucinante, iar Cristi Călin este „o persoană care acționează pe fondul frustrărilor aduse de excluderea din monahism și a exmatriculării de la două Facultăți de Teologie, urmare a unui comportament dovedit incompatibil cu morala creștină: calomnie, scandaluri sexuale, port ilegal de uniformă clericală, etc”.
Episcopia îi îndeamnă pe preoți și pe credincioși la „discernământ duhovnicesc” și rugăciune pentru ca adevărul să iasă la lumină, iar pacea sufletească să fie instaurată cât mai repede.
ÎPS Teodosie cere dovezi
Numele Arhiepiscopului Teodosie apare nu doar în scrisoarea adresată Patriarhului, ci și în discuțiile care ar fi fost purtate între deputatul Bălășoiu și Cristi Călin, acesta din urmă spunând că ierarhul Tomisului ar avea o relație foarte apropiată cu șoferul său.
„ÎPS Teodosie nu are legătură cu cazul deputatului Aurel Bălășoiu, pe care l-a văzut doar la slujbele oficiate pentru un bolnav, apropiat al deputatului”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Tomisului.
De asemenea, instituția bisericească spune că cel care-l acuză pe ÎPS Teodosie trebuie să prezinte și dovezi, altfel „acuzele devin calomnii“. Și preoții din Constanța îl acuză pe Cristi Călin că este un frustrat deoarece a fost exclus din monahism și exmatriculat de la două facultăți de Teologie.
„Actualmente face parte dintr-o biserică-pirat, nicidecum din BOR, iar în Arhiepiscopia Tomisului a fost depistat, anul trecut, colectând ilegal bani în numele Bisericii”, se mai arată în comunicat.
Cristi Călin a explicat pentru „Adevărul“ că numele arhiepiscopului Teodosie și cel al șoferului său apar în anumite dovezi scrise și video pe care le deține. Acestea ar demonstra că între cei doi ar exista „o anumită relație”.
Arhiepiscopia Argeșului: Cristi Călin nu are legătură cu noi
„Adevărul” a solicitat Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului să spună dacă există vreo legătură între această instituție și Cristi Călin. „Persoana menționată nu a făcut și nu face parte din clerul argeșean sau muscelean, nu a fost și nu este angajată a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului”, arată reprezentanții Arhiepiscopiei.
„Credem că s-a ajuns aici din cauza lipsei de credință, a mândriei și a îndepărtării de valorile tradiționale ortodoxe românești. Este regretabil că asemenea situații nedorite se întâmplă”, a mai precizat conducerea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului pentru „Adevărul”.
Patriarhia, blândă cu episcopii acuzați de abuzuri
Cazul ierarhilor acuzați de Cristi Călin nu este singular în BOR. În anul 2017, Episcopul Corneliu Bârlădeanu al Hușilor a fost șantajat de trei clerici cu înregistrări video compromițătoare în care episcopul apărea în ipostaze intime cu elevi ai Seminarului din eparhia sa.
Procurorii l-au acuzat și pe Corneliu de agresiune sexuală și viol. Începerea judecății a fost tergiversată de către avocați, care au plimbat dosarul până la Înalta Curte de Casație și Justiție. În luna august 2017, după un Sinod extraordinar în care s-a discutat cazul episcopului Corneliu, Patriarhia Română asigura credincioșii că acesta a devenit „un simplu călugăr”. Doar că, în realitate, Corneliu a rămas episcop retras și a primit locuință în cadrul mănăstirii Văratec.