Iarasi a intrat dihonia in CNSAS, de data aceasta pentru bani
Colegiul CNSAS il acuza pe unul dintre membrii sai, Mihai Gheorghe, fost vicepresedinte, de cheltuirea unor sume nejustificate din bugetul institutiei pentru achizitii de bunuri, sesizand mai multe
Colegiul CNSAS il acuza pe unul dintre membrii sai, Mihai Gheorghe, fost vicepresedinte, de cheltuirea unor sume nejustificate din bugetul institutiei pentru achizitii de bunuri, sesizand mai multe institutii pentru a afla daca el se face vinovat de frauda. Patru membri ai Colegiului, inclusiv presedintele Gheorghe Onisoru, au prezentat acest caz, marti, la Comisia de abuzuri a Camerei Deputatilor. Ei au declarat ca au facut sesizari si la Curtea de Conturi, PNA si Corpul de Control al Guvernului. Mihai Gheorghe a fost, ca vicepresedinte al Colegiului, ordonator de credite pentru aceasta institutie. "Ne-a atras discrepanta dintre valoarea achizitiilor si preturile din magazine. Vrem sa vedem daca este risipirea banului sau intentie frauduloasa", a declarat, la comisie, Horia Roman Patapievici, unul dintre membrii Colegiului CNSAS.




















































