Hunedoara: Patru vagoane ale unei tren care se îndrepta spre Mina Uricani au deraiat | adevarul.ro

Hunedoara: Patru vagoane ale unei tren care se îndrepta spre Mina Uricani au deraiat

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Patru vagoane ale unui tren al CFR, care se deplasau la Exploatarea Minieră Uricani, Hunedoara, să încarce cărbune, au deraiat şi au ajuns în râul Jiul, transmite NewsIn.

Sâmbătă dimineaţa, un tren al CFR se depasa pentru a încărca cărbune la Exploatarea Minieră Uricani. Deocamdată nu se ştie de ce trenul , într-o curbă a deraiat, patru vagoane au căzut pe un pod, iar de acolo în râul Jiul.

Potrivit lui Aurel Ungur, reprezentantul Grupului Feroviar Român, vagoanele erau fără cărbune, iar pagubele nu se cunosc deocamdată. El a afirmat că va fi adusă o macara la faţa locului, pentru a repune vagoanele pe şină. Între Grupul Feroviar Român şi CNH Petroşani există un contract pentru transportul cărbunelui scos din subteranele minelor din Valea Jiului.

În acest incident nu s-au produs victime omeneşti. În urmă cu un an, opt vagoane au mai deraiat aproape în acelaşi loc, la Uricani.

Aurel Ungur a spus că va fi  declanşată o anchetă pentru a fi stabilite cauzele care au condus la incidentul de la Uricani, paguba urmând să fie stabilită de o comisie de anchetă. Garda de Mediu Hunedoara şi reprezentanţii Apelor Române au demarat şi ei o anchetă pentru a stabili dacă incidentul afectează mediul înconjurător.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite