Hotia, indolenta si influentele politice ameninta programul SAPARD - avertizeaza primul-ministru

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orasul Cluj nu poate beneficia de fondurile nerambursabile europene din cauza atitudinii "iresponsabile" a lui Funar

Nici nu a inceput bine programul SAPARD ca au si aparut formule autohtone de deturnare a banilor care vin gratuit de la Uniunea Europeana. Iar primii care au mirosit "oportunitatea" sunt, in buna traditie, personaje din interiorul aparatului administrativ. Constatarea a fost facuta chiar de primul-ministru Adrian Nastase - "se incearca construirea unei relatii de firme parazitare, cu sprijinul unor oameni din structurile administratiei locale, intermediari care solicita pana la 15-20% din sumele care pot fi obtinute pentru a oferi consultanta". Premierul i-a avertizat ieri pe prefecti sa fie atenti la asemenea probleme pentru ca proiectele si taxele sunt stabilite precis prin procedurile SAPARD si "nu trebuie acceptate plati suplimentare, exagerate, care sa diminueze fondurile alocate". In acelasi timp, si de la Guvern au fost declansate controale, pentru ca "banii, in loc sa ajunga la tarani, se duc, de fapt, la intermediari care stau in birouri si dau sfaturi". Programul SAPARD nu este influentat insa doar de hotie, ci si de indolenta si chiar orgolii politice. 16 judete nu au inaintat proiectele de hotarare care sa ateste patrimoniul pentru toate orasele si comunele, astfel incat acestea nu pot prezenta acum proiecte pentru finantare SAPARD. Primul-ministru a aratat ca aceasta situatie cade exclusiv in responsabilitatea autoritatilor locale. El a exemplificat prin situatia orasului Cluj, al carui primar "refuza categoric sa prezinte propunerile de patrimoniu propriu, potrivit legii". "Este clar ca, din cauza unei asemenea pozitii iresponsabile, cei 381 de mii de cetateni ai municipiului si, pe cale de consecinta, cei 231 de mii de locuitori din celelalte localitati ale judetului Cluj nu pot beneficia de programul SAPARD" - spune primul-ministru.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite