Hotelierii de pe Litoral cer impozitarea particularilor care cazeaza la negru
0Asociatiile patronale zonale vor un statut ferm, pentru a-si apara interesele
Independenta totala castigata de intreprinzatorii care au reusit sa cumpere hoteluri sau chiar complexuri turistice pe Litoral are si partile ei mai putin avantajoase. Printre altele, dispersia prea mare exclude posibilitatea de a fi auzit prompt, cand ai o problema si nu te poti descurca singur. Ca urmare, agentii economici din turismul litoral strang randurile, tot mai interesati de integrarea intr-o asociatie a hotelierilor, cat mai puternica, in masura sa-i reprezinte si sa le impuna punctul de vedere la nivel zonal si national. Primul pas a fost facut la Hotelul "Perla" din Mamaia, unde a avut loc intalnirea noilor proprietari de unitati turistice din Mamaia si Eforie cu reprezentantii Ministerului Turismului, Federatiei Patronale din Turism si Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura (CCINA) Constanta. Discutiile au dovedit ca durerile sunt aceleasi cam peste tot, dupa cum toti au ca prioritate cresterea gradului de confort si modernitate a activelor, calitatea serviciilor. Pentru a face investitii de substanta, trebuie sa ai profit. Cuvantul de ordine este insa "mai mult si mai bine". Cum? Prin regandirea structurii programului social "Litoral pentru toti", prin subventionarea unei parti din pretul sejurului de catre minister, pe langa cazare sa fie obligatorie si masa (demi- sau pensiune completa), incepand din mai pana pe 15-16 iunie si de la 20 august la 30 septembrie (nu de la 1 la 30 septembrie, ca pana acum), cu adresabilitate clara spre categoriile "cu adevarat defavorizate". Si asta, "pentru ca si hotelierii sa ramana cu un castig, nu pe ZERO sau chiar in pierdere, cum se intampla in prezent". In plus, turistii sociali ajung sa-si gateasca in camera, cu instalatii improvizate, degradand mobilierul". Totodata, hotelierii din Eforie au cerut sa se faca ceva pentru a se curma "turismul la negru", care, prin "preturi de dumping si lipsa oricaror taxe, impozite si controale, ne fura turistii". S-a solicitat, la modul imperativ, existenta unei reglementari clare in aceasta privinta, cu implicarea primariilor (care sa impuna taxe si impozite diferentiate), a organismelor de control. Dl. Dragos Raducan, directorul executiv al Federatiei Patronale din Turism, a declarat ca, dupa Litoral, intalniri similare vor avea loc cu patronii din turismul de pe Valea Prahovei, Delta Dunarii, Bucovina, Maramures, Banat.























































