Hamas a asediat cartierul general al unui serviciu de securitate din Gaza
0Militanţi Hamas au asediat, azi dimineaţă, cartierul general al unui serviciu de securitate din Gaza, continuând ofensiva ce vizează compromiterea aparatului de securitate fidel mişcării
Militanţi Hamas au asediat, azi dimineaţă, cartierul general al unui serviciu de securitate din Gaza, continuând ofensiva ce vizează compromiterea aparatului de securitate fidel mişcării Fatah, au declarat mai mulţi martori oculari.
Persoane înarmate au intrat în birourile serviciilor de informaţii din cartierul Al-Mashtal de Gaza, atacând clădirea cu mortiere. Un schimb de focuri intens s-a înregistrat între Hamas şi membrii serviciilor, aflaţi în clădire.
Luptele din acest sector, care au început în primele ore ale dimineţii, s-au soldat cu doi morţi, iar un copil a fost ucis într-un alt cartier din Gaza, în luptele interpalestiniene.
Astfel, numărul palestinienilor ucişi începând de luni a ajuns la 47. Potrivit Reuters, luptele care au reizbucnit miercuri dimineaţă s-au soldat deja cu şase morţi,ceea ce ridică la 53 bilanţul pe patru zile.
Hamas, ai cărui militanţi au cucerit marţi mai multe sedii ale serviciilor fidele liderului Mahmoud Abbas, pare decis să rezolve prin forţă disputa cu Fatah. Aripa militară a Hamas a afirmat că deja controlează "majoritatea poziţiilor" serviciilor de securitate palestiniene din Gaza şi că asediază altele.























































