Guvernul neozeelandez insistă ca băieţelul român bolnav de talasemie să fie deportat | adevarul.ro

Guvernul neozeelandez insistă ca băieţelul român bolnav de talasemie să fie deportat

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ministerul Imigraţiei a făcut recurs la Înalta Curte de Justiţie Guvernul neozeelandez continuă acţiunea în justiţie pentru deportarea unui băieţel în vârstă de 11 ani, din România,

Ministerul Imigraţiei a făcut recurs la Înalta Curte de Justiţie

Guvernul neozeelandez continuă acţiunea în justiţie pentru deportarea unui băieţel în vârstă de 11 ani, din România, care suferă de talasemie majoră şi căruia i se oferise la început drept la reşedinţă.

Ministrul imigraţiei, David Cunliffe, a afirmat, ieri, că a făcut recurs la Înalta Curte de Justiţie împotriva deciziei luate de tribunalul de apel în materie de deportări, care le permitea lui Adrian Vîlceanu şi părinţilor săi să rămână în ţară în pofida cheltuielilor alocate pentru sănătatea micuţului.

Adrian suferă de talasemie majoră, o anomalie a sângelui care îi pune viaţa în pericol şi ar putea costa sistemul de sănătate cinci milioane de dolari, proveniţi din banii contribuabililor. Cu toate că tribunalul descoperise că părinţii copilului, Cezar şi Constanţa Camelia Vîlceanu, au minţit şi au ascuns în mod deliberat informaţii în legătură cu starea copilului lor, care ar fi condus la respingerea cererii la reşedinţă în Noua Zeelandă în 2001, instanţa a respins ordinul de deportare, afirmând că factorii umanitari depăşesc alte consideraţii.

Cazul a făcut înconjurul lumii

Cuplul român a minţit când şi-a făcut asigurarea medicală, răspunzând greşit la patru întrebări care ar fi putut alerta autorităţile în legătură cu situaţia fiului lor. Autorităţile au investigat familia după ce au fost sesizate de către un reprezentant al Spitalului de copii "Starship" din Auckland. Ministerul Imigraţiei a cerut ca dreptul de şedere să fie revocat, însă familia a făcut apel. Conform actului de imigraţie, tribunalul poate casa un ordin de deportare dacă se consideră că o asemenea acţiune ar fi incorectă sau mult prea aspră. Cazul dramatic al familiei Vîlceanu a făcut înconjurul lumii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite