Guvernul a adoptat hotărârea prin care se instituite regulile pentru deschiderea restaurantelor, cinematografelor şi teatrelor

0
0
Hotărârea de Guvern prevede creşterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private
Hotărârea de Guvern prevede creşterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private

Guvernul României a adoptat, în şedinţa de luni, hotărârea privind starea de alertă, prin care au fost stabilită măsuri pentru a permite deschiderea restaurantelor şi reluarea activităţilor culturale în spaţiile închise. Noile reguli se aplică de la 1 septembrie

Astfel, au fost transpuse recomandările transmise de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin care se permite reluarea activităţii restaurantelor şi cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecţie stabilite de specialişti, activitatea putând fii reluată în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

De asemenea, administratorii restaurantelor şi cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât şi a celor de la interior, trebuie să asigure o distanţă de minimum 2 metri între mese şi să limiteze ocuparea meselor la maximum 6 persoane la o masă. În schimb, se menţine interdicţia pentru activităţi de tip bar/club/discotecă.

Cinematografele şi instituţiile care organizează spectacole sau concerte îşi pot relua activitatea, cu respectarea anumitor norme de protecţie.

Hotărârea de Guvern prevede şi creşterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private, noile norme stabilind că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane.

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite