Guru Bivolaru, de la poze porno la deţinut politic

0
0
Gregorian Bivolaru a obţinut azil politic în Suedia
Gregorian Bivolaru a obţinut azil politic în Suedia

Decizia judecătorilor care au constatat „caracterul politic" al condamnărilor suferite de liderul MISA, Gregorian Bivolaru, în perioada comunistă i-a nemulţimit pe procurori.

Ministerul Public susţine că „Guru" a fost condamnat pentru infracţiuni penale, deţinerea unei „mari cantităţi" de poze porno şi evadare, nu pentru infracţiuni săvârşite din motive politice. La rândul său, „Guru" este şi el nemulţumit, întrucât Tribunalul nu i-a acordat daunele morale solicitate pentru suferinţele sale, 30.000 de euro, câte 10.000 de euro pentru fiecare condamnare primită. Ambele părţi au contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

Procesul

Procurorii susţin că decizia dată de instanţa inferioară este netemeinică, deoarece în mod greşit a constatat caracterul politic al condamnărilor suferite de Bivolaru „prin interpetarea greşită" a legii. În mod similar,  nu poate fi vorba de o condamnare politică în cazul măsurii administrative de internare într-un institut medical, până la însănătoşire.

Motivul: Judecătoria Sectorului 1 a dat, la 19 august 1989,  hotărârea „în baza concluziilor expertizei medico-legale psihiatrice efectuate şi în care s-a reţinut că făptuitorul Bivolaru Gregorian are o dezvoltare paranoică a personalităţii cu elemente obsesivo-fobice pe fond psihopat schizoid, afecţiune care îi aboleşte capacitatea de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, având discernământ pierdut în raport cu faptele sale pentru care a fost cercetat". Guru era cercetat tot pentru deţinerea mai multor reviste şi fotografii pornografice.

Povestea pozelor pornografice, pentru care a fost condamnat Bivolaru, începe la 15 aprilie 1976, după ce miliţienii, care s-au sesizat din oficiu, au făcut o percheziţie la domiciliul acestuia. Printre mai multe cărţi şi reviste despre yoga, miliţienii au găsit 44 de fotografii porno şi un catalog pornografic.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite