Greviştii de la Menarom s-au întâlnit cu prefectul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O delegaţie a muncitorilor de la Menarom SA Galaţi, condusă de liderul sindical Viorel Ariton, s-a întâlnit cu prefectul Mihai Capră, azi, în timpul pichetării organizate de

O delegaţie a muncitorilor de la Menarom SA Galaţi, condusă de liderul sindical Viorel Ariton, s-a întâlnit cu prefectul Mihai Capră, azi, în timpul pichetării organizate de angajaţii întreprinderii în faţa Palatului Administrativ, transmite corespondentul NewsIn.

Delegaţia, formată din patru salariaţi de la Menarom, liderul sindical din societate, Viorel Ariton, şi reprezentantul Blocului Naţional Sindical în judeţul Galaţi, Gheorghe Valentin, a fost primită, vineri după prânz, de prefectul Mihai Capră. Oficialul le-a prezentat membrilor delegaţiei proiectul Hotărârii de Guvern care prevede acordarea plăţilor compensatorii pentru cei 450 de angajaţi ai întreprinderii, ce urmează a fi disponibilizaţi în intervalul 27 august-1 septembrie.

"Documentul, iniţiat de ministrul muncii, Paul Păcuraru, are toate avizele necesare - pe cel al Ministerului Muncii, al Ministerului Economiei şi Finanţelor, al Ministerului Justiţiei, al Cancelariei Primului-Ministru şi al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (acţionarul majoritar de la Menarom - n.r.) - şi va fi supus aprobării marţi sau miercuri, în şedinţa săptămânală de Guvern", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii judeţului Galaţi, Emanuela Turcu.

O copie a proiectului de hotărâre a fost trimisă, vineri dimineaţă, şi sindicatului care activează în cadrul Menarom, a informat liderul sindical Viorel Ariton. Conform aceleiaşi surse, documentul aprobă acordarea veniturilor de completare pentru cei 450 de angajaţi ai societăţii gălăţene, dar şi pentru 30 de salariaţi de la Institutul de Cercetări pentru Fibre Sintetice S.A. din Săvineşti (jud. Neamţ).

Muncitorii de la Menarom au început să picheteze sediul Prefecturii vineri, la ora 12:00, în semn de protest faţă de Guvern, care nu a aprobat, în şedinţa săptămânală de marţi, actul normativ privind unele măsuri de protecţie socială pentru disponibilizaţii Menarom. Celor aproape 20 de muncitori, care se aflau în faţa Palatului Administrativ la începutul protestului, li s-au alăturat acum alţi 150 de colegi care şi-au încheiat ziua de lucru. Numărul lor ar putea creşte, sindicaliştii anunţând o prezenţă de cel puţin 350 de persoane. Pichetul, care urmează protestelor susţinute joi în incinta societăţii, se va încheia în jurul orei 17:00, potrivit autorizaţiei emise de autorităţi. Pichetările vor continua, în acelaşi regim, şi săptămâna viitoare, de luni până vineri. Protestele s-ar putea prelungi până la o decizie favorabilă a Guvernului, au ameninţat liderii sindicali. Termenul până la care Executivul trebuie să aprobe acordarea de plăţi compensatorii pentru disponibilizaţii Menarom este 15 august.

Ministrul muncii, Paul Păcuraru, a anunţat, sâmbătă, la Galaţi, că valoarea totală a veniturilor de completare propuse pentru angajaţii Menarom, care vor părăsi curând societatea în urma concedierilor colective, se ridică la 3 milioane de euro.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite