Gloantele prieteniei

Americanii si britanicii antrenati in razboiul impotriva lui Saddam Hussein au cunoscut pana acum cele mai importante pierderi provocate de ceea ce militarii denumesc - nu fara o doza de cinism -

Americanii si britanicii antrenati in razboiul impotriva lui Saddam Hussein au cunoscut pana acum cele mai importante pierderi provocate de ceea ce militarii denumesc - nu fara o doza de cinism - "friendly fire", in traducere "foc prietenesc". Caracteristica lui friendly fire este ca el ii face victime nu doar pe cei asupra carora s-a tras, dar si pe cei care au tras. Povara uciderii din greseala a unui camarad este pentru militari mai greu de purtat decat o alta grozavie a razboiului, asa-numitele "victime colaterale" - civili nevinovati ucisi sau raniti in focul luptei. In razboi, de friendly fire poate fi vinovat si omul, dar si tehnologia. Toate tancurile si avioanele americane si britanice, la fel ca toate armele inteligente, contin un dispozitiv numit IFF - identificare amic sau inamic. Daca computerul unui avion sau tanc american nu primeste pe radar un semnal de prieten din partea altui avion sau tanc aflat in preajma, sistemul de foc se armeaza automat. In numeroasele cazuri in care avioane, elicoptere si tancuri americane sau britanice au fost distruse in friendly fire, inca s-a mai putut da vina pe tehnologie, pilotii care si-au ucis camarazii nefiind totusi principalii vinovati. Situatia este cumplita in cazurile, si ele numeroase, in care tehnologia nu a mai fost cu nimic implicata si in care, pur si simplu, camarazii s-au impuscat intre ei. Acesta este si cazul numeroaselor victime politice cauzate de friendly fire in afara Irakului. Gloantele prieteniei au faramat lumea asa cum o stiam pana de curand. America este o victima in friendly fire. De la decernarea Oscarurilor, la demonstratiile antirazboi si pana la embargoul pe care cetateni americani de rand si l-au autoimpus pentru produsele frantuzesti. Chiar in sanul administratiei Bush sunt victime. Secretarul Departamentului de Stat, Colin Powell, se afla, evident, pe o alta pozitie decat secretarul Apararii, Donald Rumsfeld, si consilierul prezidential Condoleezza Rice in privinta implicarii Frantei, Germaniei si Rusiei in reconstructia Irakului. Daca Powell doreste sa intinda mana europenilor, acest lucru nu este respins doar de colegii sai de cabinet, ci si de Camera Reprezentantilor a SUA. Aceasta, dupa ce a alocat cu majoritate zdrobitoare 80 de miliarde de dolari pentru campania din Irak (pentru comparatie, PIB-ul Romaniei anul trecut a fost sub 40 de miliarde), se opune categoric portionarii petrolului irakian si in favoarea Frantei sau a Germaniei. ONU este o alta victima in friendly fire. Razboiul diplomatic americano-francez in exercitarea dreptului de veto cu privire la folosirea fortei impotriva lui Saddam si apoi decizia SUA de a merge la razboi fara ONU au demolat practic organizatia. Amaraciunea e cu atat mai mare, cu cat vechi adversari din timpul razboiului rece - Rusia si China - tari exterioare lumii occidentale, nu au avut practic nici o vina in daramarea unei organizatii care a jucat un rol important in a doua jumatate a secolului XX, salvand in cateva cazuri omenirea de la razboiul nuclear. Victimele lui friendly fire sunt si pe continentul european. Marea Britanie, Italia si Spania, pe de-o parte, Franta si Germania, pe de alta, nu mai reusesc sa gaseasca cu adevarat o cale de dialog. Bariere s-au ridicat si intre Uniunea Europeana in ansamblul ei si candidatii din Est. Si asa saracii lumii ex-comuniste erau acceptati cu greu de bogatii din Vest. Acum, in Franta si Germania exista sentimentul ca est-europenii nu numai ca sunt plini de probleme economice, dar in plus sunt si "vanduti americanilor". Pe masura ce devine tot mai evident ca indepartarea regimului lui Saddam Hussein este o chestiune de zile, in lumea occidentala disensiunile in loc sa se stinga se aprind mai tare. Care mai sunt in acest moment rolul si scopul NATO, dupa ce Franta si Germania au refuzat sa acorde sprijin Turciei la cererea SUA, pentru ca mai tarziu Turcia sa refuze sprijinul Statelor Unite? Alianta pare acum alcatuita din doua cercuri concentrice: unul exterior format din SUA, Marea Britanie, Spania, Italia, Romania si Polonia, si celalalt din Franta, Germania, Belgia si, poate, Ungaria. Daca lucrurile stau asa, de ce s-ar mai numi aceasta organizatie euroatlantica? In sfarsit, ce se va mai intampla cu visul Europei Unite? Incapacitatea Uniunii Europene de a avea o pozitie comuna in criza irakiana a pus pe tapet renuntarea la integrarea politica - lucru dorit intotdeauna de Londra - si ramanerea in special in zona integrarii strict economice - lucru respins de Paris si Berlin. Cu atatea victime in friendly fire, nimeni nu are acum timp sa vada si victimele colaterale ale razboiului interoccidental: Rusia, China, intregul Orient Mijlociu. In curand, pe teatrul de razboi din Irak, friendly fire va inceta o data cu disparitia dictatorului. In lumea politica, el ar putea insa sa continue. Un prim pas pentru oprirea acestuia ar fi chiar recunoasterea deschisa a faptului ca la nivelul ONU, NATO si UE exista o problema reala si grava. Chiar daca raspunderile vor fi greu de decelat, ele trebuie asumate. In Irak, America s-a hotarat deja sa reconstruiasca. Problema este ca intreaga lume politica internationala va trebui reconstruita dupa acest conflict. Ca si in Irak, si aici America este cheia opririi friendly fire si inceperii reconstructiei.