Ghid turistic despre Romania
La sfarsitul lunii aprilie, la Paris-Franta, a avut loc lansarea primului ghid turistic despre Romania - "Blue Evasion", editat de catre unul din liderii mondiali ai pietei de specialitate - editura
La sfarsitul lunii aprilie, la Paris-Franta, a avut loc lansarea primului ghid turistic despre Romania - "Blue Evasion", editat de catre unul din liderii mondiali ai pietei de specialitate - editura Hachette Livre - primul grup de editura francez creat in 1826, ce reuneste 40 de edituri din Franta, Spania, Anglia si care publica anual peste 5.000 de noutati in genuri editoriale din cele mai diferite. Hachette Tourisme, parte a Hachette Livre, este liderul incontestabil de pe piata ghidurilor de calatorie, detinand mai mult de 35 la suta din piata de specialitate. Distributia lucrarilor Hachette Livre se face printr-o retea de site-uri pilotate de Centrul National de la Maurepas, iar difuzarea cataloagelor generale ale Hachette asigura circa 12.000 de librarii si supermarketuri. Ghidul - "Blue Evasion" a fost realizat in trei limbi de circulatie internationala (engleza, franceza, germana) si este o lucrare ce il va face pe cititor sa gandeasca despre Romania complet diferit fata de momentul in care a inceput sa o parcurga si ii adreseaza cititorului invitatia de a vizita o tara impresionanta prin natura si cultura. Ghidul are 336 pagini, in care se regasesc 120 fotografii color, o harta a Romaniei, 9 harti regionale, harti a 7 orase si ale diverselor muzee, precum si 10 pagini duble cu informatii tematice si ilustratii. "Blue Evasion" cuprinde 4 parti: Partea I - "Pregatirea calatoriei" - informatii practice despre Romania; Partea II - "Descoperiti Romania" - un portret al Romaniei, cultura, istorie, traditii, economie si politica, geografie etc.; Partea III - "Vizitati Romania" - cele mai importante, precum si cele mai putin cunoscute locuri; Partea IV - "Cunoasteti mai bine Romania" - dictionar de expresii, bibliografie. Specialistii editurii Hachette au reusit sa surprinda, in mod cu totul deosebit, ceea ce este determinant pentru Romania: o tara aflata la confluenta a doua culturi - vestica si orientala; o cultura complexa care s-a creat din melanjul a doua lumi complet diferite; o tara care prin multiculturalismul ei a preferat Europa zilelor noastre. "Ghidul Hachette este foarte important pentru promovarea imaginii Romaniei si speram ca va schimba perceptia asupra tarii noastre. Ghidul le da posibilitatea strainilor sa cunoasca Romania inainte de a ajunge in tara, ii convinge sa calatoreasca si sa descopere adevarata Romanie, "mereu surprinzatoare", a declarat Carmen Moraru, director general al Directiei Generale Promovare, Programe, Relatii Internationale si Integrare din cadrul MTCT. "Blue Evasion" va fi promovat prin conferinte de presa, care vor avea loc in Paris si Bruxelles, in Romania va fi efectuata o vizita a unui grup de jurnalisti europeni. Totodata, se va realiza o campanie de promovare in mass-media franceze, dar si in publicatii precum: Elle, Paris Match, Bon Voyage, Air France Magazine, Nouvelle Observateur. Au fost realizate 4.600 postere care vor fi distribuite in Paris si in 25 de orase din Franta.




















































