Geoană acuză campania UDMR de instigare la autonomie teritorială

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, a solicitat azi instituţiilor statului să se sesizeze în legătură cu faptul că Uniunea Democrată Maghiară din România plăteşte

Preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, a solicitat azi instituţiilor statului să se sesizeze în legătură cu faptul că Uniunea Democrată Maghiară din România plăteşte publicitate prin care instigă la autonomie teritorială.

Liderul social-democrat a prezentat, într-o conferinţă de presă, un extras din publicaţia "Kronica" unde, într-o căsuţă publicitară în limba maghiară, se vorbeşte despre "ocuparea pământului strămoşesc".

"Într-o campanie privind alegerile pentru Parlamentul European trebuie sprijinită ideea europeană, dar tema campaniei UDMR în presa locală este <> . Aceasta nu este o campanie de tip european", a declarat preşedintele PSD.

El a criticat faptul că UDMR face parte din Guvern şi, în acelaşi timp, derulează o campanie "pentru luarea înapoi a pământului strămoşesc".

UDMR duce o luptă continuă pentru autonomie şi pentru "redobândirea pământului pierdut în 1918" a declarat, sâmbătă seara, la Târgu Mureş, preşedintele UDMR, Marko Bela, în cadrul festivităţii de lansare a candidaţilor pentru Parlamentul European, desfăşurată sub sloganul "Noua descălecare".

"În 1526 strămoşii noştri au pierdut şi, pentru un secol şi jumătate, ţara nu a mai fost a noastră. Ultima dată această patrie s-a pierdut în 1918, iar datoria noastră este să redobândim acel pământ pierdut. Să redobândim tot ce am pierdut: casele, pădurile, pământurile, steagul", a spus Marko Bela, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatori.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite