Geo Dumitrescu si-a luat libertatea de a pleca

Cu netarmurita durere, Academia Romana anunta stingerea din viata, in ziua de 28 septembrie 2004, a poetului Geo Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane. Nascut in ziua de 18 mai 1920, la

Cu netarmurita durere, Academia Romana anunta stingerea din viata, in ziua de 28 septembrie 2004, a poetului Geo Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane. Nascut in ziua de 18 mai 1920, la Bucuresti, Geo Dumitrescu a urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie, impunandu-se in lumea literara inca din primul an de studii. In 1941, a publicat prima placheta de versuri "Aritmetica" si, impreuna cu alti colegi, a editat revista de orientare antifascista "Albatros", suprimata de cenzura la numai al saptelea numar de aparitie. Volumul "Libertatea de a trage cu pusca", aparut in 1946, si distins cu Premiul Fundatiilor Regale, a devenit curand emblematic pentru intreaga sa generatie. Au urmat, prin ani, volumele "Aventuri lirice" (1963); "Nevoia de cercuri" (1966); "Jurnal de campanie" (1974); "Africa de sub frunte" (1978); "Versuri" (1981); "As putea sa arat cum creste iarba" (1989); "Cainele de langa pod" (1997); "Poezii" (2000). Cu acelasi talent inegalabil, a talmacit din poezia universala (franceza, africana, sud-americana, chineza s.a.), dupa cum, singur sau in colaborare, a tradus numeroase romane si volume de proza. Geo Dumitrescu a fost si un talentat gazetar, profesiune careia i s-a dedicat inca din tinerete, cand a fost redactor la ziarul "Timpul", apoi la mai multe ziare si reviste literare. In anul 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Romane.
La capataiul Poetului
In ultima - dar nu stiam, acum trei saptamani, ca va fi si cea din urma! - convorbire cu Geo Dumitrescu in locuinta lui din Nerva Traian 11, poetul, abia miscandu-se el insusi, ma ruga staruitor sa ma interesez de starea sanatatii si de soarta manuscriselor unuia dintre batranii sai confrati din "generatia razboiului". Abia am apucat, zilele trecute, sa-i indeplinesc rugamintea si iata ca acum nu mai am cui raspunde: poetul Geo Dumitrescu a trecut la cele vesnice. In cuvantul rostit la inmanarea premiului ALIA din primavara acestui an staruia, nu fara un anume scepticism si o resemnare abia ghicita, sa atraga atentia asupra soartei scriitorului roman: "... adevarul e ca scriitorii, confratii mei mai mici sau mai mari, o duc foarte greu". El insusi tracasat de o grotesca epopee administrativ-locativa si chinuit de boala in ultimii ani suferea intens de soarta altora: nervul civic si confratern al poetului "Libertatii de a trage cu pusca" ramasese la fel de viu si vital ca in anii tineretii in virtutea unui cult al prieteniei si solidaritatii din ce in ce mai rar intalnit. A avut, in schimb, parte de recunoasterea calitatii de stramos, de bunic si parinte al unor generatii de tineri poeti dinainte si dupa '89: in opera lui resimtita nu doar ca precursoare, dar si ca fiind congenera cu "cei ce vin" prin tineretea ei substantiala traiesc, ca inelele in scoarta unui arbore viguros, mai toate varstele liricii romanesti, din a doua jumatate a secolului trecut si de la inceputul celui in care ne aflam. "Aritmetica", "Libertatea de a trage cu pusca", "Aventuri lirice", "Nevoia de cercuri", "Jurnal de campanie", "Africa de sub frunte" alcatuiesc crengile unui veritabil "arbore genealogic" pe care si-l pot revendica randuri-randuri de poeti de ieri si de azi: ce posteritate mai vie si mai durabila si-ar fi putut dori un mare creator ca el? Poetii sufera, in general, de orgoliul unicitatii: in fata lui acest orgoliu pierea, tinerii sai emuli, discipoli sau colegi se simteau familiari, la ei acasa in universul ludic si nonconformist, sentimental si dramatic al poeziei lui Geo Dumitrescu. "Sunt eu, acum, in anii nouazeci - scria un mare poet tragic disparut prematur: Cristian Popescu - un invatacel liric si incerc sa-mi desenez in minte acel arbore genealogic literar de a carui ultima crenguta se agata si numele meu. Aleg din Libertatea de a trage cu pusca cateva poeme care mi se par reprezentative ca arte poetice si deslusesc din ele liniile de forta ale mostenirii literare semnate Geo Dumitrescu. Geo Dumitrescu a intuit exact viitorul poeziei romanesti, l-a ghicit in foile pe care s-au randuit versurile sale". La capataiul Poetului plecat dintre noi sta acum de veghe insusi viitorul poeziei romanesti, pe care atata l-a intrevazut si l-a nutrit cu seva unei mari opere.